Sătenii din “Vulturu-Becali” se roagă pentru “patronul satului”
Condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, latifundiarul Gigi Becali este compătimit de sătenii din Vulturu pentru care a finanţat construcţia a 188 de case, după inundaţiile din 2005, cand Siretul s-a revărsat la Vadu Roşca. Oamenii s-au adunat ieri la biserica din sat, ctitorită de Becali, unde s-au rugat împreună cu preotul Marian Lazăr Nicolae pentru eliberarea “binefăcătorului” lor. “Ne-am adunat la biserică să ne rugăm pentru suferinţa lui, să-l salvăm de la necaz. Suntem aici majoritatea din satul făcut de dl Becali. Dacă mă credeţi am plans cand am auzit la televizor că l-au condamnat. L-am cunoscut personal cand i-am dat un tort, am tăiat porcul aicea în şantier, a stat toată noaptea în mijlocul nostru cand s-au făcut casele. Dl Băsescu să-l graţieze, că e un om pentru Dumnezeu. La preşedinte ne e nădejdea”, a spus Constanţa Arcan, de 61 de ani, o fostă sinistrată din Vadu Roşca, mutată în noul sat care a luat numele patronului Stelei. În satul “Vulturu – Becali” locuiesc în jur de 110 familii pentru care parlamentarul a finanţat şi construcţia unei biserici cu hramul Sfantul Gheorghe, sfinţită în 2009. În biserică se află şi un tablou votiv cu familia Becali, pictură realizată de pictorul basarabean Vasile Dodu Branzan. Sătenii spun că Becali nu ar fi trebuit să intre în politică şi spun că sunt gata să plece la Bucureşti, pentru a protesta, dacă li se cere, aşa cum am mers şi cand a fost arestat data trecută. “A făcut o mare greşeală că a intrat în politică. Dacă stătea liniştit îl lăsau în pace. Dl Becali n-a luat nimic de la nimeni, a dat ceva în locul la altceva. Eu asta înţeleg din dosar. Din ce a luat a dat şi la ăştia săraci în ţara asta, poate mai mult decat a făcut Guvernul. Pe alţii nu-i întreabă nimeni cum au făcut averile?”, ne-a spus şi Marian Crăciun, un alt locuitor al satului, care este şi consilier la Vulturu. În jur de 30-40 de săteni s-au adunat ieri la biserică, unde au fost ieri şi două echipe de la televiziunile centrale. (Z. V.)














