Ultima oră

OMV Petrom şi Romgaz nu ştiu cum să calculeze paguba hoţilor de gazolină

Gabriel Sava
17 apr 2013 2125 vizualizări
Instanţa a dispus ieri expertiza contabilă în dosarul “Gazolina”, însă expertul nu ştie cum să o calculeze, în condiţiile în care nu există acte, ci doar convorbiri telefonice codificate şi declaraţiile martorilor

La termenul de ieri din dosarul “Gazolina” instanţa a dispus efectuarea unei expertize contabile, admisă ca probă la cererea celor zece inculpaţi. Expertul desemnat a solicitat instanţei să precizeze care este baza legală de calcul a unui eventual prejudiciu, susţinand că cele două companii prejudiciate, respectiv OMV Petrom şi SNG Romgaz, nu deţin documente care să justifice lipsa unor cantităţi de gazolină pe care inculpaţii le-ar fi tranzacţionat ilegal, conform procurorilor vranceni. Procurorul de şedinţă a cerut ca expertul să facă evaluarea prejudiciului pe baza probelor din dosar, respectiv declaraţii de martori şi interceptări telefonice. Procurorul a mai indicat şi faptul că, fiind vorba de importante cantităţi de gazolină sustrase, cele două societăţi nu au cum să le fi evidenţiat în documente contabile. Apărătorii inculpaţilor s-au opus acestui mod de calcul susţinand că pe înregistrările din convorbirile telefonice apar indicaţii la “boabe” sau “grăunţe”, care nu pot fi asimilate ca reprezentand ceea ce, în viziunea procurorilor, sunt bidoane sau canistre de gazolină vandute, după ce carburantul era sustras din cele două staţii. La finalul discuţiilor, judecătorul a dispus ca instanţa să ceară expertului să realizeze lucrarea pe baza probelor de la dosar. Reamintim că, în aprilie 2011, anchetatorii vranceni demarau în trombă percheziţii, audieri şi verificări mai mulţi angajaţi ai celor două sonde de la Burcioia şi Lespezi, care produc gazolină, ca rezultant al lichefierii gazului de sondă. Acţiunea a vizat circa 30 persoane, printre care şi patru lucrători de poliţie din Bacău şi Adjud. Ofiţerii DGA şi comisari ai Gărzii Financiare au efectuat atunci la percheziţii 8 tone de produse petroliere. În urma probelor înregistrate au fost reţinute 10 persoane, însă instanţa a respins arestarea acestora. Prejudiciul final estimat se ridică la circa 35 de tone de gazolină, vandută în special proprietarilor de tractoare din zonă. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 4742 zile, 15 ore, 25 minute, 43 secunde
Mi se pare corect cum sa calculezi un prejudiciu ce nu apare in actele contabile ,cit despre prejudiciul calculat dupa interceptarile telefonice e o prostie omul la telefon poate spune multe iar citeste integral
emy, acum 4747 zile, 54 minute, 5 secunde
stai putin... deci unii au furat ceva ce nu exista? Cum vine asta... daca petrom si romgaz nu au produs acel produs (caci nu exista in documentele lor contabile) atunci flacaii nu au furat si sunt citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.