Ultima oră

Hartă pentru promovarea turistică a Jariştei

Valentin Muscă
7 apr 2013 2081 vizualizări
Jariştea este una din puţinele localităţi rurale din România cu o hartă tipărită, un site activ şi în puţin timp cu o variantă interactiveă a hărţii



De “Ziua sădirii pomilor” (6 aprilie), sărbătoare locală dintre cele două războaie mondiale, Căminul Cultural “Ion Saragea” din Jariştea a găzduit încă o etapă din promovarea turistică a localităţii. De această dată a fost lansată harta comunei şi prezentat oficial site-ul primăriei Jariştea, două obiective cuprinse în strategia turistică a comunei. “Suntem o localitate cu un mare potenţial turistic, cu obiective turistice de invidiat, cum ar fi Schitul Buluc, biserica Stamatineştilor din Scânteia, lăcaşul Adormirea Maicii Domnului din centrul comunei pictat de Vasile Pascu, la care se adaugă peisajele extraordinare de la poalele Măgurii şi locurile încărcate de istorie din Vărsătura, Pădureni, Scânteia şi Jariştea. Pentru ca străinii care ajung în localitate să ştie unde se găsesc aceste obiective religioase, istorice şi turistice era nevoie de această hartă, atât în format de tipar cât şi de un site cu harta comunei. Lucrăm în acest moment la realizarea hărţii interactive a localităţi pentru ca obiectivele turistice jariştene să poată fi cunoscute direct de pe internet”, ne-a spus Cătălin Toma, primarul comunei Jariştea. La eveniment au participat elevii instituţiilor de învăţământ din localitate, cadre didactice, consilierii locali, preoţii şi invitaţi ca senatorul Petru Filip, deputatul Laurenţiu Ţigăeru Roşca, Vasile Carnariu, Florin Micu, subprefetul Cristi Misăilă, prefectul Cătălin Popescu, arh. Daniela Olaru, Mihai Copaci, Fevronia Stoica, primari din comunele vecine şi cetăţeni din localitate. Dacă în alte localităţi străzile denumesc fenomene meteorologice şi elemente geografice, străzile Jariştei poartă numele fondatorilor acestei localităţi. “Străzile localităţii noastre sunt o carte de istorie pentru tânăra generaţie. Avem numele celor care au pus bazele învăţământului în Jariştea şi Vărsătura – înv. Ion Saragea şi înv. Nicolae Cerkez, primarii care au adus apa în satele Jariştei – Emil Nica şi V. D. Vasilache, notari de seamă, autorul primului ghid turistic al Vrancei – prof. Emil Giurgea, preotul Ion Rădvan – ctitorul Bisericii Adormirea Maicii Domnului. Nu putea lipsi numele legendarului Petre Mironescu-Mera şi al Leopoldinei Bălănuţă. Cei care doresc să descopere Jariştea şi istoria comunei pot intra pe site-ul www.primariajaristea.ro”, ne-a mai spus prof. Cătălin Toma. Despre aceste nume a vorbit celor prezenţi prof. Cezar Cherciu, autorul primei monografii a comunei Jariştea. (Valentin MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
cetatean din comuna, acum 4027 zile, 14 ore, 17 minute, 17 secunde
Drumul care duce spre satul Scinteia cind il asfaltati? Mai departe turistii pot mrge la schiturile, SACATURI , TARNITA, si RELEU[cota 1001].Locuitorii din Scinteia asteapta de ani buni asfaltarea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.