Ultima oră

Judecătoarea Topor a solicitat expertizarea probelor din dosar

Gabriel Sava
4 apr 2013 1426 vizualizări
La termenul de miercuri din dosarul în care magistratul Anişoara Topor este judecată pentru fapte de corupţie, în fază de apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apărătorul acestuia a propus martorii în apărare dar a solicitat şi expertizarea tehnico- ştiinţifică a probelor audio, înregistrări ambientale şi înregistrări telefonice.

 O cerere similară a fost formulată şi cand dosarul a fost pe rolul Curţii de Apel Bacău, unde cauza a fost soluţionată pe fond. Cererea a fost însă respinsă. La cel de-al doilea termen, respectiv pe 6 februarie, instanţa a decis să o lase în libertate pe judecătoarea care a fost în arest din 9 decembrie 2011, aceasta fiind liberată provizoriu sub control judiciar. Judecătoarea a fost trimisă în judecată alături de fratele său, Aurel Lăduncă, cu privire la fapte de corupţie în legătură cu soluţionarea favorabilă a unui dosar pentru o persoană care avea interesul de a obţine un teren în zona cartierului Mandreşti din municipiu. (G. S.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.