Ultima oră

VIDEO!!! Avansări în grad şi decoraţii de Ziua Jandarmeriei Romane

Raluca Manolache
3 apr 2013 2103 vizualizări
Doi jandarmi au fost înaintaţi în grad, iar plutonierul major Sorin Moga a primit emblema de merit „Acţiuni umanitare” clasa a II-a

Jandarmii s-au întalnit ieri la Cercul Militar Focşani pentru a serba 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Romane. Pentru a marca această zi a fost realizat un simpozion intitulat „Jandarmeria Română – 163 de ani de existenţă”, la care au participat şefii mai multor instituţii din judeţ, dar şi prefectul Cătălin Kanty Popescu şi viceprimarul oraşului Focşani Tudorel Trofin. Invitat a fost şi veteranul jandarm Gheorghe Popa, care a ajuns la varsta venerabilă de 90 ani. Au fost înaintaţi în grad înaintea expirării stagiului minim doi jandarmi. Căpitan Sorin Hunea, fostul purtător de cuvant al instituţiei, a fost avansat în gradul de maior, în timp ce locotenent Cristinel Roşu, care a fost în misiune în Afganistan în perioada mai – noiembrie 2012, a fost avansat în gradul de căpitan. Un jandarm a fost premiat pentru că s-a dedicat în această iarnă salvării sinistraţilor din “iadul alb”. Conform Ordinului Inspectorului General al Jandarmeriei Române, i s-a conferit emblema de merit „Acţiuni umanitare” clasa a II-a plutonierului major Sorin Moga. Mulţumiri a primit şi plutonierul Constantin Neagu pentru îndeplinirea în condiţii exemplare a misiunilor încredinţate. “Poate nu avem dotarea materială, în schimb reuşim să compensăm prin dăruire, abnegaţie, seriozitate, prin profesionalism toate aceste lipsuri pe care le întampinăm în activitatea noastră. Ne dorim ca şi în viitor să confirmăm statutul nostru de armă, care este compusă din oameni de încredere, de oameni serioşi pe care te boţi baza, care îţi pot sări în ajutor atunci cand ai nevoie”, a transmis colonel Daniel Catrangiu, şeful IJJ Vrancea. Cu această ocazie. Nicolae Lăcătuş, jandarmul care face senzaţie pe internet cu vocea sa, a cantat melodia care l-a făcut cunoscut, “Eram tanăr cu speranţe”. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 4761 zile, 1 ora, 52 minute, 54 secunde
Si vicepresul CJ Nelutu cantaretul mai are sa citesca ce i-a dat marele han? Face impresie ca primeste bani doar ca purtator de cuvant al Sfantului Marian. Cred ca cuvantul lui conteaza cand se citeste integral
boston, acum 4761 zile, 10 ore, 38 minute, 40 secunde
bravo, Sorine. Boston
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.