Drumul pe valea Ramnicului: Transportatorii de lemn strică, statul repară
Exploatarea a peste 100.000 de metri cubi de lemne din pădurile de pe Valea Milcovului pune pe jar autorităţile, care pană acum nu au reuşit să stăvilească transportul cu maşini de peste 30 tone, care afectează carosabilul recent reabilitat pe DN2R. Prefectul şi alţi reprezentanţi ai puterii locale au încercat să-i convingă pe propietarii de păduri să respecte limita de tonaj impusă de compania naţională de drumuri, care le afectează profitul. Pană acum nu s-a reuşit stoparea fenomenului, în ciuda măsurilor ferme anunţate. Prefectul judeţului promite că legea va fi respectă “fără rabat”. Firma care a asfaltat drumul înaintea de campania electorală din 2012 nu repară şi gropile făcute de maşini, spre necazul localnicilor. Dacă fenomenul nu va fi stopat, reparaţiile vor fi plătite din banii contribuabililor.
Autorităţile judeţene nu au reuşit să oprească pană acum maşinile cu zeci de tone de lemne care circulă pe Valea Ramnicului şi face legătura între comunele dintre Dumbrăveni şi Vintileasca. Dacă pană acum circulaţia nu a fost foarte intensă din cauza iernii, odată cu încălzirea vremii aceasta să va intensifica. Dacă transportatorii vor lucra cu maşini mari sau cele sub 30 de tone rămane de văzut, pentru că schimbarea mijloacelor de transport înseamnă costuri suplimentare pentru ei. “ITRSV (Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vanătoare) a dat autorizaţie de exploatoare pentru 100.000 de metri cubi de lemn, deci avem o problemă”, a declarat deputatul Nini Săpunaru, care reprezintă Colegiul 3 în Camera Deputaţilor. Parlamentarul a afirmat că restricţia de tonaj a fost aplicată şi din cauza podurilor aflate într-o stare precară şi că există riscul ca acestea să se prăbuşească atunci cand maşinile cu lemne trec peste ele. Deputatul Nini Săpunaru i-a îndemnat pe primari şi pe cetăţeni să anunţe Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) atunci cand sesisează că se depăşeşte limita de tonaj. Pană atunci, singura certitudine este că transportatorii au oameni la Dumbrăveni, care anunţă telefonic cand este sau nu poliţie sau alte organe ale statului. Potrivit lui Nini Săpunaru, pană au fost aplicate 30 – 40 de amenzi celor au depăşit limita de greutate.
Constructorul repară doar gropile “proprii”

Întrebarea care se pune este cine repară drumul spre Vintileasca dacă se strică. “Avand în vedere că s-a pus covor asfaltic, garanţia lucrării este de un an. Cand se încălzeşte vremea, constructorul se apucă de lucru”, a anunţat Nini Săpunaru. Din păcate, această garanţie nu este valabilă pentru ceea ce strică transportatorii, a anunţat prefectul Cătălin Kanty Popescu. “Garanţia este valabilă pană în noiembrie 2013, cu condiţia ca reparaţiile să se datoreze unor factori care ţin de construcţie, nu din cauza alunecărilor de teren sau a maşinilor de mare tonaj. Jumătate din banii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Moldova sunt pentru plata lucrărilor la acest drum”, a spus prefectul. Cantitatea de lemne aprobată pentru tăiere este mai mare de 100.000 de metri cubi, iar autorităţile au avut o întalnire cu proprietarii de păduri pentru a-i convinge să se încadreze în limita de 30 tone. Cel mai mare proprietar are 1.200 hectare de pădure, dar sunt şi proprietari cu suprafeţe mai mici care îşi exploatează singuri pădurile. “Nu suntem de acord cu “ascunsa” de acolo, cu transportatorii care stau la capăt de linie cu telefoanele şi anunţă dacă drumul este liber şi după aceea trec camionalele unul după altul ca la război”, a mai spus prefectul. Acesta a anunţat că la Dumbrăveni ar putea fi amplasată o cameră de filmat, pentru a înregistra maşinile cu lemne.
Înţelegeri pentru a închide ochii

Traficul de mare tonaj de pe Valea Ramnicului nu ar fi fost posibil fără ca unii dintre reprezentanţii autorităţilor să nu închidă ochii. “Există nişte înţelegeri la nivel local, cu poliţistul. I-am anunţat că nu vom face niciun rabat de la respectarea legii. Agenţii economici trebuie să înţeleagă şi să-şi reducă profitul. De aceea am prevăzut şi depozite intermediare. Îi înţeleg că sunt nervoşi şi că au aşteptat primăvara ca să facă nişte bani, dar să nu strice drumul”, a spus prefectul. În situaţia în care autorităţile nu vor reuşi să stopeze circulaţia maşinilor de 70 – 80 de tone de pe Valea Ramnicului, drumul va ajunge în situaţia dinainte de toamna trecută în interval de un an. Şoselele de pe Valea Ramnicului au fost reparate înaintea campaniei electorale de anul trecut ca urmare a demersurilor făcute de deputatul Nini Săpunaru, care a candidat pentru un nou mandat în Colegiul 3 şi avea nevoie de voturile locuitorilor din zonă, dar şi a celor de pe Valea Milcovului. Valoarea lucrărilor executate de firma Spedition UMB a omului de afaceri Dorinel Umbrărescu s-a ridicat la 17 milioane lei, sumă care va fi decontată din bugetul pentru drumuri a acestui an. Covorul de asfalt dintre Dumbrăveni şi Vintileasca s-a turnat în mare grabă, fără a se efectua consolidarea drumului. Ca umare, şoseaua s-a surpat în această primăvară în cateva locuri din cauza alunecărilor de teren. (Mihai BOICU)














