Ultima oră

Ţărănistul Lilian Ilie, dezamăgit de refuzul PNL pentru strada Huianu

Ziarul de Vrancea
1 mar 2013 3388 vizualizări
„prin decizia lor, liberalii s-au dezis de istoria comună a celor două partide istorice, de suferinţele pe care le-au îndurat înaintaşii”, spune consilierul PNŢCD

Consilierul municipal PNŢCD Lilian Ilie se declară dezamăgit de atitudinea liberalilor din Consiliul Local Focşani, care nu au fost de acord cu atribuirea numelui avocatului Alexandru Huianu unei străzi din noul cartier Pomicola al Focşaniului. În şedinţa de joi, majoritatea USL s-a răzbunat pe minoritatea PP-DD şi ApV din Consiliu şi nu a susţinut proiectul de botezare a două străzi cu numele avocatului ţărănist Alexandru Huianu şi a poetului Dumitru Pricop, în ciuda faptului că Opoziţia municipală a susţinut proiectul similar al PSD, de la una dintre şedinţele trecute, prin care două străzi din acelaşi cartier au primit numele Sergiu Nicolaescu şi Mircea Diaconu. “Dezamăgirea este legată, nu de decizia consilierilor PSD, ci de cea a celor liberali, urmaşi ai partidului Brătienilor, partid care ca şi PNŢCD, a dat mii de martiri în puşcăriile şi lagărele de muncă silnică, în perioada regimului comunist. Prin decizia lor, aceştia s-au dezis de istoria comună a celor două partide istorice, de suferinţele pe care le-au îndurat înaintaşii”, a spus Lilian Ilie. Avocatul Alexandru Huianu, „tanăr licenţiat în drept şi avocat, ales deputat la alegerile din 1946, a fost arestat în martie 1947, a trecut prin 11 închisori şi lagăre de muncă, în perioada 1947-1955, ca şi mulţi alţi tineri ţărănişti sau liberali. După 90, a fost ales Consilier judeţean, între 2006-2010. Membru fondator şi Preşedinte de onoare al PNŢCD Vrancea pană în 2007, cand s-a stins din viaţă, în locuinţa sa din strada Comisia Centrală nr. 11, imobil monument istoric, care la anul va împlini 100 de ani. Tot în 2014, se vor împlini 100 de ani de la naşterea acestuia”, mai spune Lilian Ilie, preşedintele judeţenei PNŢCD. (I. CREŢU)

Fruntaşii ţărănişti

Printre fondatorii filialei PNŢCD Vrancea s-au numărat şi alţi fruntaşi ţărănişti care au avut de suferit în timpul regimului comunist, cum ar fi preotul Graur, avocatul Hărăbor sau fostul senator Gheorghe Cătuneanu, care nu se mai află acum printre noi. Meritul acestora era recunoscut chiar de avocatul Huianu într-un interviu acordat ziarului nostru acum şase ani: "Pe 5 ianuarie 1990, împreună cu avocatul Iordache Hărabor, preotul Enache Graur, doctorul Nicu Georgescu şi Nicu Manailă am pus bazele PNŢ-ului în Vrancea şi am încercat să atragem cat mai mulţi aderenţi în spiritul doctrinei democrat- creştine.”. Meritul special al avocatului Huianu, ultimul senior ţărănist cu pălărie şi baston, a fost că le-a supravieţuit tovarăşilor săi pană în 2007. Ar fi vrut oare avocatul Huianu şi camarazii săi să dea numele unor străzi în “cartierul hoţilor” de la Pomicola, acolo unde noii îmbogăţiţi ai tranziţiei au defrişat livezile oraşului? Este, evident, o întrebare retorică... (S. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Ulise Grosu, acum 4798 zile, 19 ore, 13 minute, 51 secunde
@danb Stimate Domn, Avand in vedere ca mi-ati dat replica la ora 2 a.m., ar putea fi o scuza, dar oricum ar fi, o astfel de replica ca cea data de Dvs. spune multe. Noapte buna !.
danb, acum 4799 zile, 1 ora, 13 minute, 31 secunde
@ U. Grosu. Din moment ce nu te-am intrebat pe dumneata nu inteleg interventia ?! Si daca admit ca ce ai scris dumneata ar fi totusi un "raspuns" il consider pe langa subiect, nu inteleg cu citeste integral
Ulise Grosu, acum 4799 zile, 17 ore, 51 minute, 3 secunde
@danb Daca dl. Lilian Ilie, Tanase Neculai, Constantinescu Ion, Catalin Haret si multi altii, avand in vedere ca prin naivitatea si amatorismul de care au dat dovada ca politicieni sau politruci, au citeste integral
danb, acum 4799 zile, 21 ore, 13 minute, 2 secunde
Poate ne explica totusi candva domnul Ilie ce a facut totusi domnul Huianu pentru Focsani si focsaneni. Deputat a fost dansul ales la Dorohoi si tot acolo si-a inceput si activitatea politica. In mod citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.