Dramă înainte de nuntă: Fata a murit intoxicată, logodnicul la spital
Monoxidul de carbon degajat de la o sobă supraîncălzită a fost letal pentru o tanără de 20 de ani din comuna Homocea. Maria Băţaru, care dormea în acelaşi pat cu logodnicul ei, Andrei Nechita, nu a mai putut fi salvată, chiar dacă medicii au încercat să o resusciteze. “Am fost solicitaţi să intervenim. La faţa locului se afla deja un echipaj al ambulanţei, medicii au efectuat manevrele de resuscitare însă pentru femeie nu s-a mai putut face nimic”, a declarat locotenent Cristina Duţă, purtătorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Norocul bărbatului de 22 de ani a fost că mama sa, alertată probabil de instinct şi de faptul că cei doi nu au ieşit din casă pană la ora 10, a intrat să vadă ce se întamplă. Atunci a văzut, conform celor spuse de vecini, că viitoarea ei noră era întinsă pe jos, fără suflare şi cu sange la gură, iar fiul dormea încă, fiind şi el la un pas de moarte. Femeia a alertat întreaga familie iar medicii care au ajuns la faţa locului l-au preluat pe Andrei Nechita, l-au resuscitat şi l-au dus la Spitalul Judeţean Focşani. Acesta a fost prezentat la Unitatea de Primire Urgenţe cu diagnosticul de “intoxicaţie cu monoxid de carbon” şi a fost transferat la foarte scurt timp la secţia de Terapie Intensivă unde se afla în cursul serii de vineri. Medicul de gardă a precizat că acesta era conştient însă nu şi-a revenit încă, neputandu-se comunica cu el. Conform vecinilor, nenorocirea s-a produs de la soba pe care tinerii o aveau în camera unde locuiau. Cei doi au făcut focul şi, pentru a păstra căldura în cameră, au introdus o tablă în horn, cand încă jarul era destul de puternic în sobă. Monoxidul de carbon astfel degajat s-a răspandit în cameră şi a fost fatal fetei care a fost găsită fără suflare. Tinerii erau logodiţi de anul trecut şi urmau ca în toamna acestui an să se cunune civil şi religios. După ce au primit binecuvantarea familiei pentru logodnă, aceştia s-au mutat într-un corp de casă din curtea părinţilor băiatului, împreună cu familia acestuia. Din păcate, cand îşi va reveni, băiatul urmează să primească şi vestea trăznet a decesului viitoarei sale mirese. Cazul nu este singular, în trecut monoxidul de carbon degajat în astfel de situaţii sau de la sobe defecte făcand şi alte victime. (Gabriel SAVA, Dan CHIRIAC)














