Ultima oră

Mihai Eminescu, „O prostie pe care o zice deputatul costă pe ţară bani”

Pe zi ce trece articolele politice ale lui Mihai Eminescu sunt din ce în ce mai actuale. La un secol şi jumătate de la epoca de glorie a publicisticii eminesciene constatăm cu durere că bolile societăţii româneşti sunt aceleaşi: sărăcia a atins tot corpul social; birocraţia sufocă orice iniţiativă ; corupţia este omniprezentă; economia a ajuns din nou în mâinile corporaţiilor stăine, iar politica ne ocupă tot timpul.

Exceptând ieşirile antisemite ale publicistului Eminescu - de care trebuie să ne delimităm - radiografia pe care o făcea societăţii româneşti din vremea sa o putem aplica şi vremurilor noastre. Şi astăzi putem spune că aparatul de stat este la fel ca acela descris de Eminescu: „costisitor şi netrebnic”. De ziua naşterii marelui poet, în acelaşi timp şi primul jurnalist român victimă a intereselor politico-economice a ţărilor vecine şi a corupţiei clasei politice autohtone, credem că cel mai nimerit este să-l citim pe Eminescu, pentru a-l înţelege.

„Un şir, scris de un ajutor de primar la sat, costă bani”

Iată ce scria în în ziarul „Timpul”, în 1877, într-un din cele şase articole din seria ”Icoane vechi şi icoane nouă„: ”(…) Astăzi naţiunea controlează tot ce se face; nu mai există abuzuri, nici hoţii, sunt stăpâniţi de legi absolut drepte cari ne garantează toate libertăţile ce sunt cu putinţă. Să facem deci isvodul averilor noastre. Am în avere: camere, consilii comunale şi judeţiene, primari, notari, advocaţi, profesori de universitate, academii etc etc, toate plătite cu bani în numărătoare. Avem la datorii: o jumătate de miliard de franci datorie publică, o scădere regulată atât a muncitorilor agricoli cât şi a breslaşilor, o despoială mai neîndurată a ţăranului, ba sărăcirea claselor de sus, produsă prin sărăcirea generală, iar negoţ şi meserii în mâni străine. Am admis legiuiri străine? Ei bine nu le-am admis pentru român, cu trebuinţele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau, şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare. Căci azi avem cele mai înaintate instituţii liberale.

„O prelegere rea, ţinută la universitate, costă bani”

Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile nouă nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebue să le sleim pe acestea, pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern. Suntem ţărani, curată socoteală, şi ţărăneşte ar fi trebuit să gospodărim. ţăranul, oricât seu la rărunchi ar avea, bani n'are, şi statul modern are nevoe de bani. Un pas pe care-l face deputatul în cameră, o prostie care o zice, costă pe ţară bani şi banul e muncă. Un şir, scris de un ajutor de primar la sat, costă bani şi banul e muncă. O prelegere rea, ţinută la universitate, costă bani şi banul e muncă - în sfârşit banul este pretutindenea reprezentantul şi tălmăcirea citeaţă a muncii, într'însul e sudoare şi putere musculară şi precum arătătorul pe ceasornic spune la numărul cutare câte ceasuri au trecut, asemenea suma din buzunarul meu arată cât s'a muncit pentru mine în societatea omenească. (…)”. Pentru aceste critici şi consecvenţa opiniilor sale din ziarul „Timpul” a fost trădat de prieteni, inclusiv histrionicul Titu Maiorescu, închis cu forţa la ospiciu, tratat împotiva voinţei sale cu mercur până a înnebunit, ca în cele din urmă să fie ucis cu o piatră de un nebun la sanatoriul de la Mărcuţa. Iar la moartea sa, trădătorii au citit discursuri emoţionante, fericiţi că au scăpat de singura voce care le amintea că Transilvania este pământ românesc şi România nu era de vânzare. Astăzi nu mai avem nimic de vânzare, în cei 23 de ani de stat „costisitor şi netrebnic” s-a vândut totul, iar pe harta turistică a lumii, în dreptul României se află frunza veştejită a Evei! (Valentin MUSCĂ)

---