Ultima oră

Ciupercă s-a mai ales cu o lună în plus pentru trafic cu haşiş

Gabriel Sava
10 ian 2013 1459 vizualizări
Traficantul a primit o pedeapsă de patru ani şi trei luni de închisoare, cu o lună mai mare decat cea a Tribunalului Vrancea

Tanărul de 25 de ani din comuna Popeşti, prins de două ori cu droguri pe care le revindea altor consumatori, a primit o nouă condamnare de patru ani şi trei luni de închisoare la instanţa de apel. Curtea de Apel Galaţi a decis ieri ca Liviu Ciupercă să execute pedeapsa rezultantă de patru ani şi trei luni, mai mult cu o lună faţă de cea decisă de Tribunalul Vrancea anul trecut în noiembrie. Tanărului i s-a cumulat la pedeapsa primită pentru ultima faptă, datand din octombrie, o alta, de doi ani şi două luni, pentru fapte similare, pentru care a fost condamnat în 2011. În sentinţa magistraţilor gălăţeni, sentinţa decisă la Focşani a fost modificată în parte, aceasta fiind descontopită într-o pedeapsă principală de doi ani şi două luni, sporul fiind rezultat din revocarea pedepsei anterioare. Instanţa a mai luat act şi de faptul că inculpatul şi-a retras apelul declarat împotriva sentinţei de la Focşani. Anul trecut, ofiţerii de la Crimă Organizată i-au organizat lui Ciupercă un flagrant pe 9 octombrie, cand acesta voia să comercializeze alte 40 grame de cannabis. Iniţial a solicitat 500 lei, după care a redus preţul la 200 lei. Procurorii Direcţiei de Combatere a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Vrancea l-au trimis pe acesta în judecată pentru consum şi trafic de droguri de risc, acuzandu-l că, în perioada 27 septembrie- 9 octombrie, a vandut de patru ori diverse cantităţi de cannabis, de 1-2 grame. În 2011, Ciupercă a fost reţinut pentru comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni, într-o acţiune care a plecat de la un flagrant organizat în apropierera popasului de la Tamboieşti. Sentinţa de la Galaţi nu este însă definitivă, putand fi contestată cu recurs la Înalta Curte. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.