Ultima oră

Codul de Procedură Civilă intră în vigoare de la 1 februarie

Gabriel Sava
3 ian 2013 2342 vizualizări
Legislaţia romanească se va îmbogăţi de la 1 februarie 2013 cu un nou Cod: cel de Procedură Civilă, a cărui intrare în vigoare a fost amanată prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG 44/2012).

„Astfel, avand în vedere că, potrivit art. 81 din Legea nr. 76/2012, noul Cod de procedură civilă urmează să intre în vigoare la 1 septembrie 2012, dat fiind termenul foarte scurt pană la momentul stabilit pentru intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă şi ţinand seama de necesitatea continuării eforturilor şi a măsurilor administrative pentru pregătirea aplicării acestuia, avand în vedere că actualul context economic a impus importante restricţii financiar-bugetare, care au întarziat finalizarea măsurilor absolut necesare pregătirii sistemului judiciar pentru aplicarea noului Cod de procedură civilă, întrucat neadoptarea în regim de urgenţă, a măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă poate genera blocaje la nivelul instanţelor, cu consecinţe grave de ordin procedural în activitatea de judecată, care ar putea conduce la afectarea dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, în termen rezonabil, Guvernul Romaniei a amanat data intrării în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă şi a stabilit noua dată de intrare în vigoare la 1 februarie 2013”, se arată în textul actului normativ. Deşi oficialii Ministerului de Justiţie nu au mai discutat acest aspect, calendarul implementării noilor Coduri va fi respectat aşa cum a fost stabilit el de anul trecut, respectiv cu intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă de la 1 februarie 2013, respectiv a Codului Penal şi a celui de Procedură Penală de la 1 februarie 2014. Ziarul de Vrancea va prezenta în perioada următoare principalele modificări pe care le aduce Codul de Procedură Civilă, ca se va aplica de la începutul lunii următoare. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.