Ultima oră

Sergiu Nicolaescu va fi incinerat. Preot: "Nu putem face slujbă. E un păcat"

Ziarul de Vrancea
3 ian 2013 2357 vizualizări
Trupul neînsufleţit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti. Preotul Valentin Fotescu a declarat la România TV că incinerarea este un păcat şi nu se poate face slujbă pentru cei care aleg o astfel de metodă, după moarte.

 

Potrivit Mediafax, trupul neînsufleţit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti.

Incinerarea va avea loc în cadru restrâns, nefiind permis accesul presei.

Preotul Valentin Fotescu spune că regizorul nu va putea avea o slujbă religioasă.

"Trupul trebuie să se întoarcă în pământ, de asta se face înmormântare. Ca preot, eu nu pot merge să fac slujbă pentru cei incineraţi. Nu sunt de acord cu incinerarea nici ca preot, nici ca om. Fiecare alege ce i se întâmplă. Este păcatul lui pe care şi-l asumă. Biserica nu impune, dar sperăm să ţină cont", a declarat preotul la România TV

Sergiu Nicolaescu a murit, joi, la Spitalul Elias, în urma unor complicaţii cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat după ce regizorul a fost operat de peritonită.

Dana, soţia regizorului, a dat joi publicităţii un comunicat în care transmite presei că îi interzice publicarea şi difuzarea de imagini de la înmormântare.


www.rtv.net


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.