Nicodim de la Tismana, Ocrotitorul Olteniei
Format în obştile monahale de la Muntele Athos, s-a nevoit în primii ani în Serbia, apoi a trecut la nord de Dunăre unde a întemeiat Mănăstirile Vodiţa şi Tismana. Aflându-se în conflict cu domnitorul Mircea cel Bătrân, în jurul anului 1400 s-a retras la Mănăstirea Prislop, în Transilvania, de unde a revenit abia în 1405, trecând la cele veşnice pe 26 decembrie 1406. Bun cunoscător a limbilor de circulaţie ale vremii (slavona şi greaca) participă la mai multe întâlniri de mediere între Bisericile locale şi Patriarhia de Constantinopol, fiind apreciat de ierarhii şi teologii din acele timpuri pentru cunoştinţele sale, dublate de o profundă stăpânire a doctrinei Bisericii Răsăritene şi o bună iniţiere în tainele vieţii monahale. Odată ajuns în Ţara Românească s-a impus prin cunoştinţele sale, Mănăstirea Tismana devenind în timpul vieţii sale şi după, un puternic centru monahal, cu influenţă chiar şi la sud de Dunăre. Ataşat de valorile tradiţionale răsăritene, Nicodim a jucat un rol important în impunerea ortodoxiei la curtea Ţării Româneşti într-o perioadă în care principii valahi oscilau între ortodoxie şi catolicism. Pentru toate acestea a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, fiind numit şi Ocrotitorul Olteniei. Este pomenit în fiecare an a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie. (Valentin MUSCA)
