Ultima oră

Preafericitului Daniel: "Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu pentru oameni"

Valentin Muscă
24 dec 2012 1298 vizualizări
Pastorala de Crăciun a Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este mai întâi de toate sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a făcut Om, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, adică pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. „Această mântuire au căutat-o cu stăruinţă şi au cercetat-o cu de-amănuntul proorocii, care au proorocit despre harul ce avea să vină la noi” (I Petru 1, 10). (…) Aşadar, taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu pentru oameni. Pe cât a coborât Fiul Lui Dumnezeu la noi pe pământ, pe atât ne-a deschis nouă oamenilor drum ca să ne înălţăm la El, la viaţa cerească. De aceea, Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare lucrare mântuitoare a fost şi scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea. Ea a fost prezisă de profeţii lui Dumnezeu inspiraţi de Duhul Sfânt, iar apoi a fost văzută şi mărturisită de Apostolii lui Hristos (cf. Romani 1, 2), a fost apărată şi formulată ca dogmă de către Părinţii Bisericii în faţa ereziilor, a fost preamărită în rugăciuni şi lăudată în cântări de-a lungul veacurilor de către toţi creştinii binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu. (…) În timpul Postului Crăciunului, mulţi dintre dumneavoastră v-aţi învrednicit să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, Cel răstignit şi înviat, primind astfel iubirea milostivă şi sfântă a lui Hristos. De aceea, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos trebuie să ne facă milostivi faţă de suferinţele semenilor noştri pentru care Mântuitorul S-a născut, a pătimit, a murit şi a înviat. (…) Hristos Domnul S-a născut într-o călătorie a Maicii Sale şi a dreptului Iosif la Betleem, arătând prin aceasta că Dumnezeu Cel milostiv este călător în lume şi colindător la casa sufletului fiecărui om, ca să cheme pe oameni în Casa Tatălui ceresc, a cărei poartă sau pridvor este Biserica, întrucât Sfintele Taine săvârşite în ea sunt arvuna vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu. (…) Ca odinioară în Betleem, Hristos vine tainic astăzi la noi şi prin chipurile smerite ale oamenilor fără adăpost, ale copiilor şi bătrânilor abandonaţi, ale săracilor şi bolnavilor, ale oamenilor singuri şi întristaţi, flămânzi şi neajutoraţi. Prin urmare, mai ales în aceste zile să urmăm îndemnul „colindului sfânt şi bun”: „Şi-acum te las, fii sănătos/ Şi vesel de Crăciun,/Dar nu uita, când eşti voios,/ Române, să fii bun”. La cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2012 spre 1 ianuarie 2013, suntem chemaţi să înălţăm rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul 2012 şi să-I cerem ajutorul Său în toată lucrarea cea bună şi folositoare pe care o vom săvârşi în anul nou 2013. (…) Dorim ca bucuria sfântă a Sărbătorilor Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou şi Botezului Domnului să vă aducă pace şi sănătate, lumină şi ajutor, pentru a trăi viaţa ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credinţă şi fapte bune!
Tuturor vă adresăm urările tradiţionale Sărbători fericite! şi „La mulţi ani!”





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.