Ultima oră

Sfârşitul lumii nu vine pe 21 decembrie 2012

Valentin Muscă
20 dec 2012 1877 vizualizări
În loc de sfarşitul lumii, azi avem cea mai scurtă zi din an şi respectiv cea mai lungă noapte, timp suficient să medităm la vieţile noastre şi la sărăcia care a cuprins ţara

În ciuda ipotezelor fataliste care de câţiva ani anunţă sfârşitul lumii pe 21 decembrie 2012, viaţa va merge înainte, iar ziua de vineri va fi una ca oricare alta. Conform Sfintei Scripturi nimeni nu ştie momentul când se va întâmpla acest lucru, iar din punct de vedere ştiinţific singurul element important care se petrece în această zi este Solstiţiul de iarnă, când avem cea mai scurtă zi din an şi respectiv cea mai lungă noapte. În rest, toate scenariile bazate pe Calendarul Mayaş sau alte teorii despre posibila ciocnire a Terrei cu planeta Nubiru ori alinierea planetelor sau inversarea polilor magnetici ai pământului în ziua de 21 decembrie 2012 nu sunt decât creaţii mai mult sau mai puţin serioase, bazate pe pseudoştiinţă, ezoterism şi mult science fiction. Decât să fabulăm despre scenarii şi ipoteze futuriste mai bine ne-am aminti că pe 21 decembrie este pomenit un mare teolog Occidental, Sfântul Petru Canisius şi tot pe 21 decembrie, cu mulţi ani în urmă, apărea primul volum de poezii al nemuritorului Mihai Eminescu.

Calendarul Mayaş, interpretat eronat

Pentru amatorii de scenarii apocaliptice, interpretarea Calendarului Mayaş, unde după ziua de 21 decembrie 2012 nu mai exista nimic a fost înţeleasă ca ultima zi a Planetei Pământ. De fapt, 21 decembrie era sfârşitul unui ciclu şi începutul altuia. Din motive pe care nu le cunoaştem, calendarul nu a mai putut fi completat şi după această dată, dar nicăieri în datele cunoscute despre mayaşi nu există vreo afirmaţie cu privire la posibilul sfârşit al pământului pe 21 decembrie 2012. Între timp au fost descoperite în ruinele unui oraş mayaş din Guatemala informaţii care arată că mayaşii nu erau preocupaţi deloc de sfârşitul lumii pe 21 decembrie 2012, ceea ce infirmă toate teoriile pe seama Calendarului Mayaş. Doar circulaţia fabuloasă a teoriilor graţie televiziunilor de nişă tip Discovery şi National Geografic, dublată de invazia de informaţii din spaţiul virtual, au transformat 21 decembrie 2012 în Ziua cea din urmă. La aceasta se adaugă psihoza apocaliptică a creştinilor de sorginte neoprotestantă, tipică societăţii americane, unde fiecare denominaţiune creştină are viziunile şi ideile sale despre apocalipsă. Coroborate cu o puternică literatură SF şi industria hollywoodiană a filmului, având ca vârf de lance producţia “2012 (Am fost avertizaţi)”, s-au adunat toate ingredientele ca în minţile celor mai slabi de înger, 21 decembrie 2012 să fie o zi în care unii să aştepte alinierea planetelor, alţii apariţia Planetei Nubiru, iar cei mai creduli să-şi vândă bunurile pentru a ocupa un loc în vreun buncăr dezafectat.

Mai bine să ne amintim că mai sunt câteva zile până la naşterea Pruncului Iisus în Bethleemul Iudei, să privim în jurul nostru şi să constatăm că sărăcia a cuprins tot corpusul social. Să lăsăm scenariile apocaliptice americanilor, pentru că ei au cu ce să le hrănească, iar noi, popor creştin doar de Paşti şi de Crăciun, să ne mai ocupăm de săracii şi necăjiţii noştri pentru că după 23 de ani de capitalism original, unul din 4 români trăieşte sub pragul sărăciei! (Valentin MUSCĂ) 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.