Ultima oră

Cristian Cioacă, principalul suspect pentru uciderea Elodiei Ghinescu, a fost arestat

Corneliu Condurache
5 dec 2012 1964 vizualizări
Poliţistul Cristian Cioacă, principalul suspect în cazul uciderii soţiei sale - avocata Elodia Ghinescu -, a fost arestat, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, care a admis recursul procurorilor faţă de cercetarea sa în libertate, hotărâtă de Tribunal Bucureşti.

  Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis recursul procurorilor faţă de decizia Tribunalului Bucureşti prin care a fost respinsă cererea de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Cioacă. Procurorii formulaseră solicitarea în lumina unor noi probe care l-ar incrimina pe Cioacă.

Decizia CAB este definitivă, Cioacă urmând să fie dus în arest.

Tribunalul Bucureşti (TB) a respins, în 28 noiembrie, cererea de arestare preventivă a poliţiştului Cristian Cioacă, principalul suspect în uciderea soţiei sale - avocata Elodia Ghinescu, dată dispărută din septembrie 2007.

În urma deciziei TB, Cioacă le-a declarat râzând reporterilor că s-au spus multe despre el şi că îl aşteaptă un copil acasă.

Tribunalul Bucureşti a susţinut, în motivarea deciziei din 28 noiembrie, că pronunţarea unei hotărâri declarative de moarte a Elodiei Ghinescu nu exclude în mod absolut ca aceasta să fie în viaţă, câtă vreme nu s-a putut constata în mod fizic decesul, astfel că instanţa a respins cererea de arestare a lui Cristian Cioacă.

"Faptul că legiuitorul a recunoscut pentru cel care este în viaţă, dar care a fost cel declarat judecătoreşte mort, dreptul de a cere anularea unei asemenea hotărâri, relevă caracterul relativ al realităţii stabilite în această procedură", a arătat judecătorul care a respins cererea de arestare a lui Cioacă - suspectat de cinci ani pentru uciderea soţiei sale Elodia Ghinescu.

În motivarea deciziei s-a mai precizat că achetatorii au găsit urme de sânge aparţinând Elodiei Ghinescu pe tocul pistolului lui Cioacă, găsit în torpedoul maşinii lui, pe mocheta din portbagaj şi în mai multe locuri din apartamentul lor, stabilind că poliţistul, după ce a ucis-o, i-a tranşat trupul, pentru a-l putea ascunde.

Anchetatorii au mai cerut încarcerarea lui Cioacă, însă, în lipsa cadavrului, solicitarea a fost respinsă.

Totuşi, în anul 2007, judecătorii instanţei supreme au reţinut infracţiunea de omor calificat şi au dispus ca măsură preventivă în cazul lui Cristian Cioacă interdicţia de a părăsi ţara. Cioacă a avut interdicţie patru luni, măsura nemaifiind prelungită de instanţă.

  În 8 noiembrie 2011, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în 29 august 2007, a fost declarată moartă, printr-o sentinţă a Judecătoriei Braşov.

În 7 februarie 2012, certificatul de deces al avocatei Elodia Ghinescu a fost eliberat, de către Primăria Câmpulung Muscel, după ce decizia de declarare a morţii acesteia a devenit definitivă şi irevocabilă, certificatul fiind depus la dosarul în care poliţistul Cristian Cioacă este cercetat pentru omor.

  Între timp, în urma unei analize realizate cu un aparat achiziţionat de Poliţia Română în anul 2010, respectiv Crimelight, criminaliştii au descoperit pe pereţii dormitorului locuinţei Elodiei Ghinescu, sub zugrăveală, multe urme de sânge.

Şi în 2007, anchetatorii au găsit multe pete de sânge în locuinţa celor doi soţi, după ce acestea fuseseră spălate.

Însă, în lipsa cadavrului şi a unui certificat de deces a persoanei date dispărută, în 23 septembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât respingerea cererii procurorilor de arestare a lui Ciocă, dispunând însă interdicţia de a părăsi ţara în cazul acestuia. Dosarul avea atunci câteva zeci de pagini.

Cioacă şi-a susţinut nevinovăţia, în faţa judecătorilor, şi a spus că soţia sa îl înşela. "Eu încă imi mai aştept soţia acasă. Sunt sigur că o să apară. Nu am nicio legătură cu acuzaţiile ce mi se aduc", afirma atunci Cioacă.

Ulterior, el afirma în emisiuni televizate că soţia sa îi trimite mesaje din străintate, ba şi diverse cadouri.

Anchetatorii au pus sechestru asiguratoriu asupra imobilului Elodiei Ghinescu, astfel că soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, nu l-a putut înstrăina.

Între timp, criminaliştii au continuat să strângă probe. Astfel, au fost ridicate urme de sânge găsite în locuinţa lui Ghinescu, respectiv din dormitorul acesteia, în urma analizei Crimelight, au fost transmise Institutului Naţional de medicină legală, care a comunicat procurorilor, marţi, 27 noiembrie, faptul că ADN-ul corespunde avocatei Elodia Ghinescu.

Astfel, procurorii l-au convocat, miercuri, pe Cristian Cioacă la Parchet pentru a i se aduce la cunoştinţă noile probe, dar şi că s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa, precum şi că va fi cerută arestarea preventivă a sa.

Întrucât i-a fost respinsă solicitarea de a reveni în postul de ofiţer la Departamentul judiciar al IPJ Braşov, competenţa de a-l judeca pe Cioacă revine instanţei ordinare, respectiv tribunalului.

Elodia Marilena Ghinescu (38 de ani) din Braşov a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007. Soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, de la Poliţia din Argeş, a anunţat Poliţia despre dispariţia femeii abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei acesteia, timp în care bărbatul a apelat la cunoştinţe pentru a intra în corespondenţa electronică a avocatei, scopul fiind - potrivit acestuia - acela de a vedea cu ce bărbat se conversa.

Cioacă a spus că doar a căutat indicii cu privire la locul unde ar putea fi, el negând faptul că soţia sa ar fi moartă.

Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului.

Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariţie, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete de sânge ale Elodiei.

 

www.mediafax.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.