Joi se deschide un nou supermarket Profi
Profi deschide peste două zile un nou supermarket în Focşani, pe b-dul Unirii, nr. 18, în locul fostului magazin miniMax din reţeaua controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu. La deschidere au fost invitaţi primarul Decebal Bacinschi şi oficialităţi ale Focşaniului. De la ora 9.00 pană la ora 18.00, în faţa supermarket-ului va avea loc un eveniment care va cuprinde momentele: atelier de creaţie pentru copii împreună cu elevii de la Şcoala Urecheşti şi Palatul Copiilor din Focşani, animatori pentru copii, spectacol cu DJ şi Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei, precum şi concursul pentru clienţii fideli “Roata norocului”, unde se oferă pentru vouchere de 10 lei sau o plasă cu produse Proxi. În clădirea din b-dul Unirii nr. 18 au funcţionat de-a lungul timpului supermarket-urile Ral, Mara, G’market şi MiniMax. Ral, transformat apoi în Mara, a aparţinut omului de afaceri Vasile Roşca şi a fost condus de Laurenţiu Ţigăieru Roşca, ginerele acestuia, care candidează acum pentru un fotoliu de deputat din partea PNL. Afacerea a fost vandută în urmă cu mai mulţi ani către Gimrom Holding, care deţinea reţeaua G’market. Supermaket-ul s-a remarcat prin preţurile mari practicate şi nu a rezistat mult, la fel cum s-a întamplat şi la nivel naţional. Pe piaţa locală a apărut apoi omul de afaceri Dinu Patriciu, însă afacerea pe care a dezvoltat-o nu a avut succes şi a intrat în faliment.
Pe de altă parte, se pare că afacerile celor de la Profi merg mai bine, deoarece reţeaua mai cuprinde un magazin în sudul Focşaniului, dar şi cate altul la Adjud şi Mărăşeşti. La deschidere vor participa primarul şi oficialităţile din Focşani. Profi este o reţea de magazine de proximitate, franciză parţială a grupului de retail franco-belgian Louis Delhaize. Compania a fost înfiinţată în anul 1979 în Belgia ca o reţea de magazine cu preţuri reduse şi s-a dezvoltat într-un lanţ de magazine de proximitate care s-a extins în toată Europa. În anul 2012 compania deţinea 266 de magazine, din care 118 în România. (Mihai BOICU)














