Ultima oră

Primarul Decebal Bacinschi, ameninţat cu DNA-ul pentru nişte parcări

Iulia Crețu
4 nov 2012 8906 vizualizări
Proprietarii de garaje de pe strada Pictor Grigorescu sunt nemulţumiţi că terenul pe care sunt construite anexele a fost retrocedat la Legea 10. Oamenii şi-au luat avocat şi îl ameninţă pe Bacinschi cu DNA-ul pentru că “la mijloc sunt interese meschine”, după cum spun într-o adresă oficială. Edilul spune că totul este corect şi le transmite oamenilor că-l pot reclama şi la CEDO

Primarul Decebal Bacinschi îşi pune cetăţenii municipiului Focşani în cap pentru deciziile alandala ale municipalităţii. Proprietarii unor garaje construite pe strada Pictor Grigorescu din oraş îl acuză pe Bacinschi că după ce le-a închiriat terenul pentru ridicarea anexelor, Consiliul Local Focşani a aprobat un schimb de terenuri chiar pe amplasamentul lor, fără ca locatarii din zonă să rezilieze contractele de închiriere. La mapa aleşilor locali a fost ataşată o adresă a proprietarilor de garaje, care şi-au angajat avocat pentru a-i reprezenta în această speţă, pe Alina Stroea, prin care se solicită revocarea HCL nr. 173/29.05.2012. ”Avem zece garaje construite pe terenul proprietate privată a Primăriei Focşani, teren ce ne-a fost închiriat, contracte care nu au fost reziliate. Precizăm că toate garajele au aceleaşi dimensiuni întrucat Primăria Focşani ne-a impus un anumit STAS şi am fost nevoiţi să suportăm toate cheltuielile impuse pentru a încheia aceste contracte. Costurile construcţiilor au fost suportate de noi, am construit inclusiv gardul din spate, am turnat beton în faţa garajelor, toate aceste investiţii şi amenajări ale terenului le-am suportat împreună”, se arată în adresa proprietarilor de garaje de pe strada Pictor Grigorescu.

Locatarii se arată revoltaţi că prin adresa nr. 43168/1.10.2012, “Primăria Focşani ne aduce la cunoştinţă în mod evaziv că trebuie eliberat necondiţionat terenul pe care se află construite garajele, invocand o hotărare de Consiliu Local (HCL), însă fără a-i indica numărul, motiv pentru care noi, în urma verificărilor, am aflat că există HCL nr. 173/2012 a cărei revocare o solicităm”, după cum mai spun oamenii. Aceştia apreciază hotărarea ca fiind nelegală, lovită de nulitate în condiţiile aprobării unui schimb de terenuri între Primăria Focşani şi Pleşa Alexandrina şi Gheorghe Ioan. “Pentru aceste considerente apreciem că HCL este lovită de nulitate şi vă solicităm să dispuneţi revocarea acesteia”, preciază avocata Alina Stroea. 

Bacinschi, dat pe mana DNA-ului?

Supărarea cetăţenilor pe edilul Decebal Bacinschi este cu atat mai mare cu cat, spun oamenii, i-au adresat în repetate randuri rugăminţi să amenajeze zona şi să mărească parcarea din strada Pictor Grigorescu sau să repare aleile de acces la blocuri. “Primăria nu a răspuns, cu atat mai puţin să le dea curs”, îi bat cetăţenii obrazul lui Bacinschi. Oamenii sunt revoltaţi că sunt puşi în situaţia de a demola garajele pentru că municipalitatea a decis acel schimb de terenuri şi îl ameninţă pe Bacinschi cu sesizări la Direcţia Naţională Anticorupţie Galaţi.

Cum a fost cu putinţă să se încuviinţeze un schimb de terenuri fără a se face un minim de verificări cu privire la situaţia terenului şi a spaţiului amenajat în zonă? Apreciem că la mijloc sunt interese meschine şi dacă va fi cazul vom sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie Galaţi pentru a cerceta această speţă”, mai spun proprietarii garajelor de pe Pictor Grigorescu. 

Retrocedări la Legea 10 cu spaţiile dintre blocuri

La randul său, primarul Decebal Bacinschi spune că deciziile luate de Consiliul Local Focşani sunt corecte şi că proprietarii de garaje au autorizaţii de construcţie provizorii. Terenul de sub anexele de pe Pictor Grigorescu a fost retrocedat la Legea 10. “Cetăţenii n-au de ce să fie nemulţumiţi, ei au pentru garajele acelea autorizaţii de construcţie provizorii. Au obligaţia de a muta garajele pentru că terenul a fost retrocedat la Legea 10. Vom merge să găsim o altă locaţie pentru garaje. Situaţia trebuie discutată şi Consiliul Local va găsi o soluţie”, ne-a spus primarul Decebal Bacinschi. Edilul spune că n-are frică de ameninţările cu DNA-ul ale oamenilor revoltaţi. “Nu au dreptate, acolo este domeniu public. Ei pot ameninţa şi cu CEDO sau Curtea Supremă. Deciziile CL sunt corecte”, a completat Decebal Bacinschi. Deciziile municipalităţii în acest caz sunt cel puţin neinspirate, mai ales că se ştie că locurile de parcare, garajele şi chiar spaţiile verzi dintre blocuri sunt limitate în oraş, ori retrocedarea unui astfel de loc poate duce la nemulţumiri în randul locatarilor. (Iulia CREŢU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
cristi, acum 4911 zile, 23 ore, 34 minute, 3 secunde
pai asa s a intamplat si la noi in parcarea de la Sc.nr 10 era un chiosc de incarcat brichete parasit de ani de zile si locatarii blocului l au taiat si ce credeti ca s a intamplat a 3a zi a aparut citeste integral
laura, acum 4912 zile, 2 ore, 33 minute, 20 secunde
As vrea sa-l informez pe nimeni pe lume TLC ca acele garaje sunt amplasate LEGAL in baza unor contracte incheiate cu primaria, contracte ce pot fi reziliate in anumite conditii care nu se indeplinesc citeste integral
yoyo, acum 4912 zile, 4 ore, 46 minute, 53 secunde
nenorocitiilor a-ti sters comentariul facut la adresa mafieie din primarie referitor la terenuri si mai ziceti ca santeti ziar independent
Ionel , acum 4912 zile, 10 ore, 31 minute, 30 secunde
Nu a-ti inteles ca ,, tiganu e dracu '' .
Ionel, acum 4912 zile, 10 ore, 33 minute, 37 secunde
Asa va trebuie ; nu voi a-ti votat cu EL . Si mai rau va trebuie .
Biba, acum 4912 zile, 10 ore, 38 minute, 43 secunde
Ce tare... Oamenii astia vor sa se adreseze justiției... Pai nu judecătorii au hotărât retrocedările astea, între blocuri... ??!!! Nu ei au forțat Consiliul local si Primaria sa retrocedeze in citeste integral
Mercedesa, acum 4912 zile, 12 ore, 41 minute, 32 secunde
Brunetul de primar crede ca garajele sunt corturi d'ale neamurilor lui si pot sa-si ia talpasita la comanda.Nu-l doare nici in nicovala de amenintari sub umbrela ca daca ar fi condamnat ar invoca citeste integral
danb, acum 4912 zile, 15 ore, 32 minute, 59 secunde
Nu are nicio treaba DNA-ul, ar trebui ca locatarii sa dovedeasca ca Bacinschi a luat spaga sau are alte interese in acest schimb. Ori asta e cam greu. Deci problema tine de civil si locatarii trebuie citeste integral
TLC, acum 4912 zile, 22 ore, 5 minute, 30 secunde
Si-asa sunt construite ilegal. De la 1-2 au aparut 10-15 in zona aia.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.