Ultima oră

VIDEO!!! Focşaniul se înfrăţeşte cu oraşul Berd din Armenia

Iulia Crețu
25 oct 2012 2894 vizualizări
La semnarea acordului de înfrăţire au participat şi Excelenţa Sa, ambasadorul Armeniei în Romania, Hamlet Gasparian, dar şi senatorul şi scriitorul Varujan Vosganian. Autorul “Cărţii şoaptelor” i-a bătut un apropo fin lui Decebal Bacinschi, care a început să taie copacii din municipiu: “Focşaniul copilăriei mele era un oraş al castanilor”

Focşaniul îşi face fraţi şi în Armenia, după ce ieri au demarat procedurile de înfrăţire cu oraşul Berd. Protocolul de colaborare a fost semnat la Ateneul Popular “Mr. Gh. Pastia”, în prezenţa unei delegaţii din Armenia, din care a făcut parte şi primarul oraşului Berd, Andranik Sharian, dar şi ambasadorul Armeniei în Romania, Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, şi senatorul PNL de Iaşi, scriitorul Varujan Vosganian, de origine din Focşani. “Iniţiativa acestei înfrăţiri este a domnului ambasador. Vă mulţumim că am avut posibilitatea de a vizita Armenia şi, în acelaşi timp, o delegaţie din Armenia a venit în Romania. Vom semna un acord de înfrăţire cu un oraş din ţara dumneavoastră şi apoi vom face demersurile necesare pentru înfrăţire. Ne-ar face plăcere să mai veniţi în următorii ani în Focşani şi să realizăm schimburi culturale, sportive sau economice”, a spus primarul Focşaniului, Decebal Bacinschi. Oaspeţii de peste hotare au mulţumit pentru ospitalitate şi au ţinut să amintească de comunitatea mare de armeni care a trăit în Focşani, dar şi de faptul că, în 1991, cand Armenia îşi declara independenţa, Romania a fost prima ţară care a recunoscut apariţia statului armean. De asemenea, armenii au precizat că îşi doresc o colaborare stransă cu Romania pentru ca Armenia să intre în Uniunea Europeană. “Sunt foarte bucuros şi încantat că punctele noastre de vedere privind prietenia se încrucişează. Sunt ferm convins că această prietenie va fi un beneficiu atat pentru Focşani, dar şi pentru Berd”, a spus primarul oraşului Berd, din Armenia, Andranik Sharian. 

Focşaniul vechilor armeni, un oraş al castanilor

FOTO: “Armeanul” Varujan Vosganian a spus că Focşaniul a fost îmbogăţit de comunitatea de armeni

Prezent la eveniment a fost şi senatorul Varujan Vosganian, armean la origine, foarte legat de Focşani. Acesta a rememorat Focşaniul copilăriei sale, bătandu-i lui Bacinschi nişte apropuri fine legate de dispariţia castanilor şi a zonelor vechi. “În Focşani există două biserici armeneşti, de fapt trei cu cea de la cimitir, una de-o parte şi alta de cealaltă parte a Milcovului şi care au funcţionat pană la Al Doilea Război Mondial. Una a fost puternic vătămată, dar acum este în perfectă stare. Comunitatea de armeni a dat Focşaniului intelectuali de seamă, negustori, un anumit spirit oriental cu magazinele de coloniale de pe vremuri şi a adăugat oraşului vioiciune, prospeţime şi melancoliile poporului armean. Îmi aduc aminte din Focşaniul copilăriei mele de bătranii presăraţi cu dughenele lor pe Strada Mare, de slujbele de la biserică. Oraşul copilăriei mele era un oraş în care, de la poarta de Răsărit, de la Gară, şi pană la cea de Apus, drumul spre Adjud, toamna cand se scuturau frunzele, puteai să mergi dintr-un capăt în altul călcand numai pe frunze de castan. Aşa arăta oraşul copilăriei mele, un oraş al castanilor”, a spus Varujan Vosganian, un politician căruia îi stă mai bine în haina de scriitor. De altfel, acesta a precizat că în curand va publica o nuvelă în care va vorbi şi despre oraşul de pe Milcov. (Iulia CREŢU)

Berd, oraşul dintre dealuri

Berd este un oraş din nordul Armeniei, în provincia Tavush şi este considerat centrul regional al zonei Shamshadin. Berd este situat pe partea stangă a raului Tavush, la 211 km de Yerevan şi este înconjurat de dealuri. De asemenea, Berd este considerat şi centrul zonei agricole a Armeniei, producţia de vin fiind una dintre ocupaţiile locuitorilor. 

Pe platforma web tv a ZdV puteţi urmări imagini de la semnarea acordului de înfrăţire dintre Focşani şi Berd. 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
ginosiciliano, acum 4197 zile, 8 ore, 42 minute, 7 secunde
DE AMINTIT ! unul din oamenii de onoare ai municipiului focsani este antrenorul emerit adrian alaci , de origine armeana...meritul deosebit al lui este medalia de aur /tir de la jocurile olimpice din citeste integral
danb, acum 4197 zile, 10 ore, 31 minute
E bine ca toata lume s-a simtit bine si s-au mai facut niste poze, s-au mai mancat niste fornetti, s.a.m.d. Da altceva concret s-a mai facut ? OK, domnii armeni frati vor avea posibilitatea ca de-acum citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.