Ultima oră

Instanţele şi parchetele îşi deschid porţile pentru public

Gabriel Sava
22 oct 2012 931 vizualizări
Evenimentul are loc joi, de Ziua Europeană a Justiţiei Civile

La cea de-a noua celebrare a Zilei Europene a Justiţiei Civile, instanţele din subordinea Tribunalului Vrancea şi unităţile de parchet arondate vor organiza un eveniment de popularizare a activităţii gen “Porţi Deschise”. “Joi, 25 octombrie 2012, se marchează, la nivel european, Ziua Justiţiei Civile, prilej pentru sistemele de justiţie europene să organizeze manifestări care au drept obiectiv informarea cetăţenilor cu privire la modul de organizare şi cu privire la activităţile specifice derulate de instanţele de judecată şi de celelalte instituţii care activează în domeniul justiţiei. În această zi, Tribunalul Vrancea îi invită pe toţi cei interesaţi să îi viziteze sediul din strada Republicii nr.96, ocazie cu care vor fi prezentate diferitele compartimente ale instanţei şi atribuţiile lor, vor fi explicate etapele procesuale pe care le parcurge un dosar până la soluţionare şi vor fi puse la dispozitie materiale informative pe diverse teme de interes, precum organizarea sistemului judiciar din România ori modalităţile de accedere în profesiile de judecător sau procuror”, se arată într-un comunicat de presă al Tribunalului Vrancea.

Grupurile organizate au fost sfătuite de organizatori să-şi anunţe vizita cu minim 24 de ore înainte, respectiv pană miercuri. „Accesul în incinta instanţei se va face începand cu ora 10, pe baza actului de identitate, iar grupurile organizate sunt rugate să-şi anunţe prezenţa cu 24 de ore înainte la adresa carmen.dantis@just.ro . Vă aşteptăm!”, a transmis Carmen Danţiş, purtătorul de cuvant al Tribunalului. Şi reprezentanţii Parchetelor au anunţat că îşi vor deschide uşile joi, de la orele 10, publicului larg care are posibilitatea de a vedea cu ce se ocupă procurorii. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.