Ultima oră

Marian Lungu ar putea fi noul şef al Finanţelor

Mihai Boicu
7 oct 2012 7291 vizualizări
Liberalii aşteaptă schimbarea ministrului ca să-l promoveze pe Eugen Ciorici

Şefia Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vrancea nu s-a decis încă, însă este foarte posibil ca această instituţie să revină PSD, după cum s-au purtat negocierile în cadrul USL. De altfel, Ministerul Finanţelor Publice este condus de Florin Georgescu, susţinut de social – democraţi, totodată vicepriemier în Guvernul Victor Ponta. Numele cel mai vehiculat pentru a conduce Finanţele vrancene este cel al lui Marian Lungu, actualmente comisar la Garda Financiară Vrancea. Acesta are experienţă în conducerea instituţiilor din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Marian Lungu a condus atat Garda Financiară Vrancea, cat şi Direcţia de Finanţe în anul 2009, atunci cand PDL era aliat la guvernare cu PSD. Acesta a fost o perioadă de timp şi expert în cadrul DNA, după care a făcut un pas înapoi, cand democraţii au rămas singuri la guvernare. Liberalii vranceni speră ca în cazul în care USL va caştiga alegerile să ia în portofoliul lor Ministerul Finanţelor, situaţie în care ar putea să-şi pună şef la Finanţele din Vrancea. Specialistul girat de liberalii vranceni este Eugen Ciorici, fost vicepreşedinte la ANAF în timpul Guvernului Tăriceanu. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
papa, acum 4940 zile, 16 ore, 58 minute, 42 secunde
Bravo, poate dumnealui faceordine in finante , sa dea militaria din pod , o parte dintre funcionari nu stiu ce este munca cu contribuabilul , stau toata ziua cu ochii pe internet sau citesc ziarul , citeste integral
VAMPIRUL, acum 4940 zile, 17 ore, 31 minute, 29 secunde
UN PERSONAJ SINISTRU!CARE NU S-A REMARCAT DECAT PRIN SCHIMBAREA SEFILOR DE LA ADMINISTRATIILE FINANCIARE IN IDEEA ADUCERII UNOR ''INLOCUITORI'' ASERVITI PSD.TENTATIVA CARE A ESUAT citeste integral
reghecamp, acum 4941 zile, 16 minute, 29 secunde
Dorința lui de a reveni incapu/la troaca cu lături de la finanțe, inseamnă că e făcut să se sacrifice în slujba clasei muncitoare gata să se conformeze oricăror situații. PENTRU realizarea citeste integral
, acum 4941 zile, 5 ore, 10 minute, 15 secunde
HUOOO! betivanul asta care sta numai in bodegi toata ziua si e mai mereu beat?! are fata si caracter asta de director?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.