Ultima oră

Premierul Ponta a adus un omagiu victimelor accidentului de la Boboc

Silvia Vrînceanu
6 iul 2012 3007 vizualizări
"In Afganistan pierdem mai puţini militari decât pierdem acasă unde este pace", a afirmat Ponta. Trupurile neînsufleţiţe ale maiştrilor militari Cătălin Topoliceanu şi Viorel Cojocaru vor fi depuse în această seară la biserica “Adormirea Maicii Domnului”, în care slujeşte părintele protopop Nicolae Cobzaru

Premierul Victor Ponta a sosit astăzi în judeţul Buzău la Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc pentru a aduce un omagiu militarilor care au murit joi într-un accident aviatic în timp ce se aflau la bordul unui elicopter. Premierul a deplâns moartea celor patru militari de la Baza aeriană Boboc în accidentul de elicopter de joi şi a subliniat urgenţa cu care trebuie rezolvată problema dotării cu echipament militar. "În Afganistan unde e război dar dotările sunt corespunzătoare pierdem parcă mai puţini militari decât pierdem acasă unde este pace", a afirmat Ponta. Premierul a precizat că toate elicopterele de acest tip au fost retrase şi nu vor mai intra în acţiuni până la finalizarea anchetei şi aflarea cauzelor accidentului. Şeful Guvernului a adăugat că familiilor celor decedaţi li se va acorda tot sprijinul şi şi-a exprimat compasiunea pentru situaţia tragică prin care trec rudele victimelor accidentului. Un elicopter de antrenament de tip IAR-316 aparţinând Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene "Aurel Vlaicu" Boboc, cu patru persoane la bord, trei membri ai echipajului şi un student al şcolii, s-a prăbuşit joi în judeţul Buzău într-un lan de porumb la o distantă de 10 kilometri de DN 2. Toate cele patru persoane aflate la bordul elicopterului, între care doi mecanici de zbor de loc din Vrancea, au murit în urma impactului. Trupurile neînsufleţiţe ale maiştrilor militari Cătălin Topoliceanu şi Viorel Cojocaru, care au fost carbonizaţi în urma prăbuşirii elicopterului, sunt aşteptate astăzi la Focşani, urmand să fie depuse la biserica “Adormirea Maicii Domnului”, în care slujeşte părintele protopop Nicolae Cobzaru, pe b-dul Unirii.

Nu se cunosc cauzele accidentului

Ancheta în cazul accidentului aviatic continuă, până în prezent anchetatorii neputând avansa nicio ipoteză privind cauzele tragediei. Potrivit generalului de flotilă aeriană Ion Cristian, ehipa de cercetare din cadrul Statului Major al Forţelor Aeriene, special constituită după tragedia aviatică de joi, din judeţul Buzău, va reveni vineri la locul tragediei pentru a continua căutările. Între timp, trupurile carbonizate ale celor patru membri ai echipajului de zbor au fost ridicate de Serviciul de Medicină Legală care va face în zilele următoare necropsiile, dar şi testele ADN pentru a stabili cui aparţin rămăşiţele. " Comisia a adunat probe, a filmat şi fotografiat locul iar în zilele următoare, după ce vom avea toate datele strânse vom trage anumite concluzii şi vă vom comunica. Piloţii au comunicat cu turnul de control permanent şi din câte ştiu nu au semnalat probleme. Vom ajunge în bază şi vom analiza înregistrările pentru a vedea care au fost ultimele lor cuvinte. Urmează să audiem martorii oculari ca să vedem dacă zburau la joasă înalţime. Ancheta se va relua vineri la faţa locului, iar resturile elicopterului vor fi duse în bază, unde vom încerca să reconstituim aeronava pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo", a declarat, joi noapte, generalul de flotilă aeriană Ion Cristian. Piloţii care au pierit în accidentul de joi aveau experienţă de zbor. Comandorul Mitică Docuz, cel care era la conducerea elicopterului prăbuşit, a format mai multe generaţii de piloţi. "Echipajul era format din piloţi foarte buni, cu experienţă destul de mare, iar pilotul instructor era unul din cei prin mâna căruia au trecut mulţi dintre piloţii din Forţele Aeriene", a adăugat şeful comisiei de anchetă,


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Giani, acum 4311 zile, 3 minute, 47 secunde
Ah, Zei, de ce n-au fost plagiatorul Ponta si tiranul Antonescu in locul bietilor oameni?...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.