Ultima oră

Ministrul Justiţie vine maine dimineata în Vrancea

Silvia Vrînceanu
3 iun 2012 1177 vizualizări
Titus Corlăţean vrea să vadă noul sediu al instanţei vrancene, aflat momentan în conservare

Titus Corlăţean, noul ministru al Justiţiei, va fi prezent maaine dimineaţă la Focşani, conform unui anunţ făcut de reprezentanţii Tribunalului Vrancea. Autorităţile l-au invitat pe ministrul Justiţiei să vadă noul sediu al instanţei judeţene, în speranţa că se vor găsi bani pentru achitarea lucrărilor. Nu este exclus ca vizita social-democratului Titus Corlăţean să fie exploatată electoral, mai ales că survine la cateva zile după ce în Vrancea a venit un alt ministru, liberalul Ovidiu Silaghi de la Ministerul Transporturilor. “Această vizită survine în contextul finalizării lucrărilor de reamenajare a imobilului din strada Republicii, unde îşi vor desfăşura activitatea Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani”, se arată în comunicatul de presă semnat de Carmen Danţis, purtătorul de cuvant al Tribunalului. Clădirea care a fost finalizată încă din luna martie a acestui an se află în conservare, costurile lucrărilor nefiind achitate integral. “Mai avem de achitat o factură de 3, 6 milioane lei, pentru lucrările executate. Această sumă nu a fost prinsă în buget, aşa că aşteptăm alocarea banilor pentru a putea achita şi apoi ne vom muta”, a precizat în urmă cu puţin timp judecătorul Costică Diţă, preşedintele instanţei vrancene. Chiar dacă termenul de finalizare al lucrării, respectiv luna noiembrie 2011, a fost decalat cu circa două luni, la începutul acestui an, judecătorii sperau să se poată muta în noul sediu. Din păcate, insuficienţa fondurilor necesare achitării integrale a lucrărilor a amânat pană la un termen necunoscut mutarea. Valoarea iniţială a lucrărilor era undeva în jurul sumei de 2,5 milioane euro. Reamenajarea fostei clădiri a Bancorex ca sediu al instanţei a început anul trecut, după ce imobilul a fost încredinţat cu titlu gratuit Ministerului Justiţiei de către Consiliul Judeţean. Sediul din strada Cuza Vodă este, de caţiva ani, una dintre clădirile cu cel mai ridicat risc seismic din municipiu, fiind afectată de cutremurele din ultimul secol. Inclus în categoria monumentelor istorice, Tribunalul urmează să intre într-un amplu proces de consolidare. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.