Ultima oră

Măicuţele de la Schitul Soveja au rămas sub cerul liber

Raluca Manolache
9 mar 2012 3548 vizualizări
Dacă pompierii nu interveneau rapid, focul s-ar fi putut extinde la biserică u pagubele cauzate de incendiul produs de coşul de fum se ridică la aproape 200.000 lei u Primăria face demersuri pentru reconstrucţia chiliilor, iar măicuţele au fost mutate într-un canton silvic

 Incendiu devastator joi noapte la Schitul de la intrarea în comuna Soveja. Casa monahală aflată în cadrul Schitului Soveja a ars ca o torţă şi, dacă pompierii nu interveneau rapid, exista riscul ca flăcările să se extindă şi la biserica aflată la aproximativ 20 de metri de focar. Evenimentul a fost sesizat prin numărul unic de urgenţă 112 de una dintre măicuţe. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Astfel, s-a intervenit cu o autospecială din cadrul Punctului de Lucru Soveja, la intervenţie acţionînd şi o autospecială din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Cîmpuri, cît şi o autospecială venită în sprijin de la Staţia de Pompieri Panciu, pompierii militari acţionînd în colaborare cu voluntarii din cadrul S.V.S.U. Soveja şi Cîmpuri. „În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, incendiul se manifesta cu violenţă, generalizat, la nivelul casei monahale pe o suprafaţă de circa 250 mp. Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cît şi pentru protecţia construcţiilor învecinate, deoarece în apropiere se aflau amplasate biserica, o casă parohială, cît şi alte anexe gospodăreşti. În urma incendiului au ars acoperişul casei monahale, construit din lemn cu învelitoare din şindrilă, ce adăpostea spaţii de cazare, sala de mese şi centrala termică, pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp, tavanele confecţionate din lemn, pe o suprafaţă de circa 200 mp, articole de mobilier şi obiecte electrocasnice aflate în interior”, ne-a spus lt. Cristina Duţă, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Deşi nu au fost victime omeneşti, pagubele materiale se ridică la aproape 200.000 lei. În urma verificărilor, s-a constatat că incendiul a fost provocat de un coş de fum fără sită parascîntei.

„Focul s-a extins în 10 minute la întreaga casă monahală”

Cele şase măicuţe care ocupau chiliile mistuite de flăcări au scăpat ca prin minune tefere. Nu au reuşit însă să salveze nimic şi erau extrem de panicate cînd au ajuns pompierii. Au rămas fără haine, fără obiectele personale, dar şi fără actele de identitate. Primarul comunei Soveja, Costel Pleşa, spune că au început să se facă demersuri pentru întocmirea de noi documente de identitate şi pentru reconstruirea chiliilor de la schit. Acestea nu vor mai fi construite din lemn, ci din cărămidă. „Incendiul a început în jurul orei 22.00 de la coşul de centrală. În 10 minute s-a extins la întreaga casă monahală. Măicuţele au ieşit cu ce au putut afară. Dacă pompierii militari nu interveneau rapid, ardea şi biserica. Am făcut apel la ajutorul populaţiei pentru hrană şi îmbrăcăminte pentru măicuţe. Peste noapte au fost cazate la o fostă secţie de la Romsilva, unde au căldură, electricitate”, ne-a spus primarul din Soveja, Costel Pleşa. Edilul adaugă că s-a solicitat deja sprijin Prefecturii, şi se va lua în discuţie problema şi în şedinţă de consiliu local. Nu au întîrziat să apară nici sponsorii. Schitul Soveja a fost înfiinţat în anul 2001 cu strădania familiei Constantin şi Maria Nistoroiu din Focşani, cei care deţin afacerea NisProd. Între anii 2004 şi 2005 s-a înălţat biserica cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Ansamblul mai cuprinde o clopotniţă, o troiţă, o fîntînă şi o casă pentru preotul duhovnic. (Raluca MANOLACHE)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.