Ultima oră

“Mai puţini oameni cu capul plecat la ghişeu sau cu plăsuţa cu ceva”

Mihaela Beșleagă
28 feb 2012 2508 vizualizări
Ministrul Administraţiei şi Internelor a solicitat ieri prefecţilor şi structurilor din cadrul MAI să facă publice toate cheltuielile din bani publici şi să respecte mai mult cetăţeanu

Organizarea alegerilor locale şi parlamentare din acest an, lupta anticorupţie şi contra evaziunii fiscale, transparenţa şi integritatea administraţiei publice sînt priorităţile declarate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru acest an. Ieri, în cadrul unei videoconferinţe, toţi prefecţii din ţară, inclusiv Sorin Hornea de la Vrancea, alături de şefii locali ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie – Ionel Popescu, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi – Daniel Catrangiu, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă - Flaviu Chiscop, dar şi inspectorul guvernamental Ion Oprea, au participat la bilanţul de activitate al MAI pentru anul trecut. Ministrul Gabriel Berca a spus că 2011 a fost un an dificil, mai ales în contextul restructurărilor din instituţiile din cadrul Ministerului, pentru încadrarea în cheltuielile bugetare şi pentru eficientizarea activităţii, după cum a menţionat acesta. Pentru 2012 cuvintele de ordine sînt “transparenţă şi integritate”.  Berca a solicitat prefecţilor din teritoriu şi structurilor din cadrul MAI să facă publice toate cheltuielile din bani publici de la nivelul instituţiei. Ministrul a definit “transparenţa” în relaţia cu cetăţenii ca “mai puţini oameni cu capul plecat la ghişeu sau cu plăsuţa cu ceva”. Ministrul a precizat că lupta anticorupţie trebuie continuată la nivel local, cu implicarea Poliţiei. Berca a cerut şi fermitate în lupta contra evaziunii fiscale, o problemă de securitate naţională. “Vă cer integritate în tot ceea ce faceţi şi nu voi ezita să iau măsuri cînd voi avea semnale în acest sens”, i-a atenţionat ministrul MAI pe prefecţi şi pe şefii structurilor din cadrul MAI. Nu în ultimul rînd, acesta a punctat faptul că 2012 este un an important prin prisma organizării alegerilor locale din iunie şi a celor parlamentare din noiembrie. “Va trebui să demonstrăm că dincolo de factorul politic, MAI îşi face treaba. Am cerut şefilor de poliţii judeţene ca indiferent de conjuctura din judeţ să-şi păstreze demnitatea”, a spus Gabriel Berca. Şi premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut prefecţilor să vegheze pentru “deplina legalitate şi corectitudine” a alegerilor. Întrucît bilanţul MAI a coincis, ca oră, pentru o perioadă, cu protestul anti-prezidenţial din Piaţa Unirii, pe fundalul videoconferinţei s-a auzit constant “Jos Băsescu!”. (Mihaela BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.