Ultima oră

Risc de inundaţii după topirea zăpezilor

Mihaela Beșleagă
16 feb 2012 11065 vizualizări
între 19 februarie şi 1 martie temperaturile vor fi cuprinse între 5 şi 7 grade ziua u autorităţile se pregătesc să prevină eventualele revărsări de ape

Pînă la începutul lunii martie nu trebuie să ne facem griji pentru apariţia de inundaţii masive în Romania, a declarat ieri directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, în cadrul videoconferinţei cu prefecţii. Acesta a precizat că, pentru apariţia de inundaţii, trebuiesc îndeplinite două condiţii: temperaturi de 10 grade ziua mai multe zile la rînd şi zero grade noaptea şi cantităţi de precipitaţii de 10-15 litri pe metru pătrat. „Din prognoza ANM pînă în 1 martie nu rezultă că vor fi îndeplinite ambele condiţii pentru apariţia inundaţiilor. Pericolul semnalat că pot fi viituri e real, dar nu pot să înceapă atît timp cît cele două condiţii nu sînt îndeplinite”, a precizat Ion Sandu. Acesta a completat că riscul producerii inundaţiilor există, dar nu în perioada imediat următoare. Mai mult, Sandu a specificat faptul că în curţile unde zăpada are cîţiva metri pot apărea scurgeri importante din topirea omătului. Prognoza actuală estimează că noaptea temperaturile vor rămîne negative, cînd vor coborî pînă la -10 grade Celsius, iar pînă duminică, 19 februarie, se vor semnala ninsori. Între 19 februarie şi 1 martie temperaturile vor fi cuprinse între 5 şi 7 grade ziua. Debitele rîurilor sînt destul de scăzute, iar volumele de apă din lacurile de acumulare sînt la jumătate, astfel încît se pot prelua debite provocate de viituri. Hidrologii sînt de părere că pot exista creşteri de niveluri pe rîuri, dar nu în măsură să creeze viituri. „La momentul de faţă nu există riscul unor inundaţii iminente, nu va fi o încălzire bruscă a vremii. Eventual pot apărea băltiri în zona de cîmpie, acolo unde zăpada este mai mare. Avem un plan de măsuri pentru monitorizarea situaţiei pe rîuri şi pentru prevenirea unor situaţii de urgenţă, pe care îl vom prezenta azi (ieri, n. r.) în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă”, ne-a declarat Dorina Vraciu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea. Aceste măsuri privesc asigurarea căilor de scurgere a zăpezii topite, curăţarea şanţurilor şi a rigolelor, îndepărtarea zăpezii şi a blocurilor de gheaţă sau îndepărtarea blocajelor din material lemnos din albii. Planul a fost adoptat în Comitet şi cuprinde măsurile pe care trebuie să le iaa Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Administraţia Naţională a Îmbunătăţilor Funciare – Unitatea de Administrare Vrancea şi populaţia. „Săptămîna viitoare preşedinţii Comitelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, primarii din judeţ, vor fi convocaţi la o şedinţă, unde li va aduce la cunoştinţă sarcinile ce le revin şi măsurile pe care trebuie să le ia la nivel local”, a anunţat Prefectura într-un comunicat de presă.  (Mihaela BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
tictac, acum 4449 zile, 11 ore, 22 minute, 47 secunde
poate il convocati si pe "primarul"de la vinatori,dar sa il cautati cu vreo doua zile inainte,poate il gasiti ca noi oamenii din comuna nu lam gasit vreo doua saptamani de cand e zapada asta citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.