Ultima oră

Unde nu răzbesc TAB-urile şi elicopterele învinge omenia!

Silvia Vrînceanu
6 feb 2012 3517 vizualizări
maşina militară trimisă să salveze gravida a rămas înzăpezită pe drumul către Vintileasca, după ce elicopterul programat să zboare în munţi nu a mai putut decola u mama şi copilul se aflau aseară în mare pericol, mulţumită unor autorităţi incapabile să se mobilizeze la timp pe timp de criză u înzăpezit la vila sa de la munte, doctorul Buză a asistat gravida, avînd la dispoziţie o dotare medicală minimă, dar multă omenie

Autorităţile judeţene au eşuat ieri în încercarea de a aduce la Spitalul Judeţean o tînără însărcinată din Vintileasca, pe care au apucat-o durerile facerii înainte de vreme. Un elicopter era aşteptat ieri dimineaţă să salveze gravida, însă aparatul nu a putut decola de la Bacău din cauza ninsorii. Medicul de la dispensarul din comună, de loc din Jitia, a motivat că nu poate răzbate prin zăpadă, iar în localitate nu este nici un cadru medical. Femeia din satul Bahnele, aflată la prima naştere, a fost scoasă din satul situat la 7 km de centrul comunei cu un utilaj de la primărie. “Primăria face eforturi să o poată transporta din satul Bahnele pînă la Vintileasca. Zăpada ajunge pe alocuri la doi metri. Mare noroc că nu adie vîntul, dar vuieşte spre Ulmuşoru, semn că viscolul se apropie”, ne-a relatat ieri la prînz Stana Georgescu, directoarea şcolii şi soţia primarului, îngrijorată de situaţia tinerei. La prînz, femeia a ajuns la dispensar, unde a fost îngrijită de două moaşe inimoase. O maşină specială de intervenţie a Armatei – MEDEVAC folosită pentru evacuarea răniţilor de pe front, a plecat după prînz către Vintileasca, în încercarea de a ajunge în munţi, dar a rămas înzăpezită la Dumitreşti. Cu toate că drumul de acces este unul naţional, nici un utilaj de deszăpezire nu a ajuns în zonă de două zile, aşa încît natura şi-a spus cuvîntul.  Zăpada ajunge pe alocuri chiar şi la patru metri, după cum ne-a spus primarul Marian Georgescu. Primăria a reuşit să degajeze cu greu drumul pînă la graniţa cu Jitia pentru a face loc tancului. Din păcate însă, şenilata a fost învinsă de vreme pe timp de pace. Disperate, autorităţile locale au început să facă presiuni asupra autorităţilor judeţene, mai ales că femeia se simţea rău şi era panicată. Spre uşurarea primarului, înzăpezit în zonă a rămas de vineri şi radiologul Constantin Buză, care s-a oferit imediat să acorde ajutor medical femeii. Aseară, situaţia de la Vintileasca a fost adusă la cunoştinţa secretarului de stat Raed Arafat, care s-a oferit să delege un medic cu experienţă din Bucureşti pentru a asista telefonic medicii aflaţi la Vintileasca, în cazul în care se impunea efectuată o operaţie de cezariană. De asemenea, o echipă de 40 de soldaţi a pornit în zonă pentru a scoate din şanţ MEDEVAC-ul Armatei, dotat cu cele necesare efectuării operaţiei, după cum ne-a spus prefectul Hornea.  Contactat de reporterii noştri, doctorul Buză ne-a spus aseară că se află alături de gravidă, care este susţinută moral şi de familie. „Ne-a pus pe jar o ecografie mai veche, dar în opinia mea este o sarcină normală. Gravida este robustă, zdravănă, a început travaliul, cred că va naşte peste 5 – 6 ore, pentru că nu s-a rupt încă apa. Avem aici la dispensar minimul necesar cu care să ne facem treaba, un bisturiu, o pensă şi multă omenie”, ne-a declarat doctorul. Concluzia zilei în acest caz a fost: unde nu-i cap vai de viaţa noastră. Cît despre militari, să sperăm că nu vor avea o asemenea misiune pe timp de război. Vă vom ţine la curent cu situaţia. (Silvia VRÎNCEANU)

Zăpada - inamicul alb
În urmă cu două zile, o tanchetă a Armatei trimisă să salveze o persoană cu o colică apendiculară a eşuat de asemenea în şanţ, la Jitia. “Maşina nu avea lamă şi nu mai nimerea drumul în marea asta albă. A fost scoasă din şanţ cu buldoexcavatorul primăriei. Din cîte ştiu eu din Armată o asemenea maşină este folosită pentru depistarea terenurilor minate, nu pentru acces în zone dificile. Mai sus, la cîteva sute de metri, tancheta a distrus săniuţa unui copil şi aproape că a lovit şi copilul. Decizia autorităţilor de a nu interveni la vreme pe acest drum s-a dovedit a fi cel puţin neinspirată. Zăpada e pufoasă, iar acum a depăşit un metru, iar utilajele primăriilor nu fac faţă. S-a neglijat foarte tare situaţia”, ne-a delarat o sursă din zonă. Primarul din Vintileasca spune la rîndul său că drumul ar fi trebuit deszăpezit de firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu în condiţiile în care resursele primăriei sînt limitate. (S. V.)

Femeia adusă de la Vulturu cu tab-ul armatei a născut o fetiţă
Militarii din Garnizoana Focşani intervin cu greu pentru salvarea bolnavilor aflaţi în localităţile izolate. Duminică noapte, militarii Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată au adus la spital o femeie însărcinată din Vulturu, cu un vehicul tip MLI şi un autocamion 6x6. Militarii au însoţit ambulanţa pînă la Spitalul Judeţean, unde a fost internată gravida. Femeia a născut prin cezariană o fetiţă sănătoasă. Mama va mai rămîne în spital cu cea mică pînă cînd drumurile vor deveni practicabile. Luni dimineaţă, militarii din Focşani au reuşit să finalizeze şi misiunea de salvare a doi pacienţi din localitatea Balta Albă, judeţul Buzău. Ei au acţionat cu o maşină de luptă a infanteriei MLI 84 M echipată MEDEVAC, cu un echipaj format din cinci militari, aparţinînd Brigăzii 282. „După o deplasare extrem de dificilă, pe un traseu pe care depunerile de zăpadă au depăşit frecvent doi-trei metri, salvatorii militari au reuşit să transporte cele două persoane la Rm Sărat, locul de unde pacienţii au fost preluaţi de ambulanţele SMURD”, ne-a informat MApN. (R. MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Marian, acum 4454 zile, 13 ore, 25 minute, 23 secunde
Frati vrinceni, la CIRLIGELE este blocat drumul, de la Golesti in sus, de ce acest drum nu este trecut la drumuri blocate? Oamenii din zona sunt fara alimente, apa si lumina. La Bagana, zapada este de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.