Ultima oră

Numele lui Sorin Hornea, vehiculat într-un scandal al permiselor

Gabriel Sava
26 oct 2011 5399 vizualizări
Noul prefect a fost indicat, pe vremea cînd era subprefect, ca persoana la care urmau să ajungă banii pentru “aranjarea” a două permise, intermediar fiind fostul şofer al ex-prefectului Mircea Dragoş u “Nu am fost înştiinţat despre existenţa vreunui dosar”, ne-a spus Sorin Hornea, care crede că este victima unei “lucrături”

Numele proaspăt numitului prefect Sorin Hornea apare într-un dosar aflat în soluţionarea Serviciului Teritorial Galaţi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Hornea ar fi fost, conform unor surse din Parchet, destinatarul sumei de 370 de lei, ce provenea de la doi denunţători care doreau să-şi “rezolve” examenul pentru obţinerea permisului. Conform aceloraşi surse, procurorii vrînceni ar fi organizat la începutul lunii iunie un flagrant, în două etape. În prima, denunţătorii ar fi dat banii unui intermediar, respectiv gestionara unei benzinării din Focşani care aparţine socrului fostului prefect Mircea Dragoş, Neculai Ţuţoi. De la intermediar, cei 370 lei ar fi fost luaţi de Marian Grigore Corcoz, zis Calu, şoferul fostului prefect, în prezent angajat al benzinăriei. În declaraţiile date la Parchet, Calu l-a indicat pe Sorin Hornea, subprefect la acel moment, ca fiind destinatarul final al banilor. Dosarul a fost declinat la DNA Galaţi pentru cercetări. Contactat ieri, Marian Corcoz a refuzat să facă vreun comentariu asupra subiectului. La rîndul său, prefectul Hornea a declarat că nu i s-a adus la cunoştinţă vreo acuzaţie oficială şi crede că este ţinta unei “lucrături” pe fondul unor decizii luate în ultimele zile care au deranjat anumite grupuri de interese. “Eu nu pot să răspund oficial unor astfel de acuzaţii, cît timp ele sînt un zvon pe care l-am auzit şi eu în urmă cu ceva timp. Nu am fost înştiinţat despre existenţa vreunui dosar, nu am fost citat sau chemat să dau vreo declaraţie”, a precizat prefectul Sorin Hornea. Prefectul crede că informaţia a fost aruncată pe piaţă pentru a-i fi denigrată imaginea imediat după numirea în funcţie, în condiţiile în care a avut poziţii tranşante în cîteva subiecte sensibile, cum ar fi majorarea preţului la gigacalorie sau, mai nou, demiterea primarului din Vidra. Cert este că redacţiile din Vrancea au fost bombardate cu informaţii despre existenţa acestui presupus dosar. Reporterii noştri au solicitat DNA să se pronunţe cu privire la presupusul dosar, însă pînă la închiderea ediţiei nu am primit nici un răspuns, în afara unor informaţii “pe surse” din Parchetul judeţean. Vom reveni cu amănunte. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 11

Adaugă comentariu
Marguro, acum 2893 zile, 12 ore, 54 minute, 54 secunde
De acord, toți cei care o "comit" sa fie anchetați, judecați, încarcerați si supuși oprobriului public. In cazul lui Hornea situația este mult mai complicata. E un las cu veleități citeste integral
Viorel, acum 2894 zile, 16 ore, 12 minute, 20 secunde
Noul prefect "tehnocrato-pnlist-pdlist-pmpist" , se pare ca nu a sarit departe de fostii sai colegi de partid ,alianta infractionala Copaci-Trasculescu!
marian d.iliuta, acum 4536 zile, 4 ore, 1 minut
Nu realizati absurdul situatiei, cum drak sa dai spaga asa de putin pentru doua permise, e clar ceva in neregula ! Tot romanul stie ca sumele nu pot fi astea. Sigur e vreo inventie de-a unui ziarist citeste integral
o cirtita pedelista, acum 4536 zile, 13 ore, 50 minute, 56 secunde
In PDL functioneaza diviziunea mincii: Hornea este cu spaga la permise, Trasculescu cu spaga pe proiecte europene si pe numirea in functii, Tanase este cu spaga la licente de transport.Ma, excrocilor, citeste integral
georgel p., acum 4536 zile, 14 ore, 39 minute, 6 secunde
Pai, asta-i omul de incredere al PDL-ului vrincean? Se preteaza si la cibucuri mai mici, dar tot coruptie se numeste. Ca un facut, omul care trebuie sa supravegheze la suprematia legilor este un citeste integral
regie, acum 4536 zile, 15 ore, 59 minute, 29 secunde
Poza e regizata probabil de vreun reporter. Amuzant este ca nu a avut decat cateva hartii de 10 lei cu care sa faca regia. Pai cu banii astia Hornea isi cumpara de mancare intr-o zi la prefectura;))
sima swo, acum 4536 zile, 16 ore, 21 minute, 29 secunde
Atentie ,Calu este omul de golanii al fostului prefect Dragos, si turnatorul lui Oprisan. Actualmente este omul lui Oprisan pe care in foloseste in toate golaniile,si este omul de legatura cu lumea citeste integral
Facsaniul, acum 4536 zile, 17 ore, 15 minute, 5 secunde
Oprisan, nasol cand cineva pune piciorul in prag, asa-i?
, acum 4536 zile, 17 ore, 52 minute, 36 secunde
ASTA+I MANA LUI OPREA, FOSTUL PREFECT, ZIS BRELOC
val, acum 4536 zile, 57 minute, 49 secunde
Bai da Hornea asta spargea piata. Pai cum adica 370 lei pt. 2 permise ? Normal se da minim 100 Euro ( 400 lei ) pe permis, dar taxa medie e cam de 200 Euro, ba citeam prin ziar ca unii vroiau sa dea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.