Visul italian: nopti dormite in cisterne si mincare de pomana
La tot pasul in Focsani si prin intreg judetul, chiar si pe ulita cea mai prafuita din ultimul sat al Vrancei, vezi in aceasta luna in mod special masini de lux cu numere de Italia. Fiecare incearca sa il recunoasca pe cel de la volan, care isi ascunde ochii dupa ochelarii de soare. Ar putea fi vecinul, varul sau un cunoscut care a plecat cu ani in urma la munca in strainatate. Asta pentru ca orice vrincean are pe cineva in strainatate. De cum coboara din autoturisme, aurul le straluceste la git. De cum iti raspund la “salut”, se simte accentul. Unii, mai snobi, uita cuvintele romanesti, chit ca au plecat la munca la Roma sau in alt oras european de numai citeva luni. “Strainatatea te schimba”, tin sa le gaseasca unii-altii motivatii pentru gesturi. Dar drumul pina la a trai visul italian sau pe cel spaniol este brazdat cu multa suferinta, nopti dormite in parcuri, sub cerul liber, in cocioabe sau prin trenuri abandonate. Au mincat de la casele de ajutor ca sa nu moara de foame. Cit despre muncile prestate, au fost dintre cele mai umilitoare. Acestea sint povestile necoafate ale multor vrinceni plecati in lumea larga pentru a face avere. Ziarul de Vrancea va prezinta in editia de astazi doua povesti ale unor oameni care au vazut in strainataturi promisiunea unei vieti mai bune. Povestea lui Grigore Gheorghe, din Rastoaca, este un adevarat roman. A plecat in Italia cind avea vreo 21 de ani, asta intimplindu-se in 1994. “Ii vedeam pe unii ca se intorc din Italia cu bani, masini. Mi-am zis: acolo cred ca se dau banii degeaba, ca este prea usor”, ne-a spus acesta, abia reintors pe paminturile natale. In conditiile in care in Romania de dupa Revolutie nu avea mai nimic, Italia parea atunci Raiul pe pamint si, pentru a ajunge acolo, isi aduce aminte ca era in stare de orice. “Am plecat cu acte false, cum se intimpla pe atunci, am fost cu un tren, ne-au coborit in Ungaria, ne-au tinut inchisi o saptamina, am luat batai, dupa care ne-au trimis inapoi, dar nu m-am lasat. Dupa trei zile am plecat din nou, am luat alt tren. Dumnezeu a vrut si am ajuns acolo”, povesteste fuga in Italia Grigore Gheorghe. Iluzia pamintului “fagaduintei” l-a corupt si pe Catalin Mocanu, tot din Rastoaca, la aceeasi virsta de 21 de ani. “Un cumnat de-al meu a plecat primul, dupa vreo opt luni ne trimitea poze. Sa fiu sincer, mi s-a parut tara visurilor, toate pozele erau facute numai la mare, m-am imprumutat de bani, 100% pe trei luni, si am plecat”, ne-a povestit si acesta. Intr-un final, au calcat pe pamintul pe care si l-au imaginat in toate visele. Numai ca realitatea avea sa fie una dura. “Am ajuns la Roma, aveam deja un frate acolo. Cind a venit sa ma ia, mi-a zis: «Hai sa mergem acasa!» . Ma gindeam ca are o casa cum trebuie, cind am ajuns am vazut vagoane de marfa abandonate. Erau tot felul de oameni pe acolo, toate natiile, dormeau pe paturi primite de la case de ajutor. Am trait in aceste conditii vreo trei ani”, isi aduce aminte Grigore Gheorghe.
“Unii dormeau intr-o cisterna”
Raziile politistilor italieni erau zilnice, fiecare se ascundea cum putea in aceste vagoane abandonate. Aici aveau casa, masa si toaleta. Catalin Mocanu isi aduce aminte ca unii isi riscau viata pentru a nu fi prinsi de politisti. Teama ca puteau fi trimisi in tara, la saracie, ii ingrozea. “Imi aduc aminte de unii care dormeau intr-o cisterna, niciodata nu ii cauta politia acolo pentru ca nu isi imaginau ca poate sa doarma cineva acolo”, ne-a spus Catalin Mocanu. Politistii le cereau de fiecare data cind ii arestau sa plece din Italia, sa se intoarca in Romania. “Venea Politia, ne aresta, ne dadea foi sa plecam, dar unde sa te intorci acasa cind aveai datorii? Ramineai sperind ca intr-o zi iti vei gasi de lucru”, ne-a mai spus Grigore Gheorghe. Dupa ani de chin, a avut un noroc chior, a cunoscut o italianca cu care s-a casatorit. Parintii fetei le-au dat casa, iar acum Grigore Gheorghe are si un baietel in virsta de 9 ani, care nu vorbeste insa romaneste. Trist, dar real, spune ca nu crede ca fiul sau va dori vreodata se vina in Romania, sa traiasca aici.
“Incercai sa supravietuiesti mincind la diversele case de ajutor”
Nu conta cit de murdara sau cit de grea era munca pentru care erau solicitati, atita vreme cit erau platiti. Nevoia de bani ca sa se intretina, ii indemna sa accepte orice. Sute de oameni se adunau in fiecare dimineata pe linga depozite, unde asteptau patronii sa ii solicite la munca. “Imi aduc aminte ca eram vreo 100 de oameni la aceste depozite si puteai avea noroc sa fii chemat la lucru in ziua respectiva. De multe ori, daca vreunul din prieteni isi gasea de munca si italianul mai vroia vreun om, te chema pe tine, daca nu, te intorceai la vagoanele parasite si incercai sa supravietuiesti mincind la diversele case de ajutor. Imi aduc aminte ca odata m-am dus la cel mai greu loc de munca, la plantat de maslini, stateai cu soarele in cap toata ziua si trebuia sa sapi intr-un pamint ca betonul, nu am rezistat mult”, rememoreaza Catalin Mocanu. Grigore Gheorghe i-a povestit sotiei sale, de origine italiana, prin ce a trecut pentru a putea supravietui si ea i-a spus ca nu isi poate imagina ca se poate trai in acest fel. Desi nu mai are pe nimeni aici, acasa, totusi si-a construit o casa dupa anii de munca in Italia. Il trage pamintul. “Nu am putut, aici e casa parinteasca, pur si simplu am simtit nevoia sa am o casa aici. O voi folosi ca pe-o casa de vacanta. Mama si tatal meu au murit la 50 de ani, tata in 1996, iar mama in 1999, bunica mea acum citiva ani. Nu mai am pe nimeni in Romania”, spune trist Grigore Gheorghe.
Oricit de rau ar fi in Italia, tot mai bine decit in Romania
Romanii se pling ca nici in Italia lucrurile nu mai stau pe roze ca in alti ani. Si acolo criza si-a aratat coltii, iar banii pe care ii dadeau deoparte in anii din urma sint acum o amintire. Dar chiar si asa, romanii intorsi din Italia in vacanta, considera ca tot mai bine este in tara adoptiva. “Pai sa facem o comparatie, aici primesti, cit? 50 de lei la zi. Ce sa cumperi din ei? Nu iti ramine mai nimic. In Italia, in cel mai rau caz, iei 50 de euro, din care daca esti chibzuit, cheltuiesti 20 de euro si 30 poti sa ii trimiti acasa”, face calcule si comparatii Catalin Mocanu. Grigore Gheorghe spune ca in alti ani cistiga mai multi bani, fiind restaurator de mobila, acum este mai greu, criza i-a lovit din plin. Dar tot se lauda cu un venit foarte bun, raportat la salariile de acasa. “Cistig undeva la 1.200-1.300 de euro pe luna, restaurez mobila. Daca mai da o mina de ajutor si soacra, acum cu criza este bine, dar cu ani in urma era mai bine”, a incheiat Grigore Gheorghe. Acestea sint povestile cu final fericit ale stranierilor Vrancei. Multi dintre cei plecati in Occident nu se pot lauda insa ca o duc mai bine decit acasa. Dar, pentru unii, Romania, Vrancea sau Focsaniul nu le ofera nimic. Si, in comparatie cu nimic, farima strainataturilor este mult mai buna. Chit ca ea inseamna sa pleci departe de ai tai, sa nu auzi vorbindu-se romaneste in jurul tau sau sa nu simti ca te leaga altceva decit banul de locul in care cauti sa cistigi existenta. (Aurelian IVAN)
Pe platforma webtv a Ziarului de Vrancea puteti vedea si asculta povestea celor doi romano-italieni pe care, an de an, vara, ii cheama pamintul acasa.