Ultima oră

Doar patru focsaneni au telefonat, anul trecut, primarului

Doina Ganea
25 ian 2011 750 vizualizări
In al doilea an din cel de al treilea mandat al sau primarul Decebal Bacinschi a ascultat aproape 100 de persoane.

Potrivit unui raport al Serviciului de Comunicare "" Compartimentul relatii cu publicul privind activitatea de solutionare a petitiilor, in perioada 1 iulie "" 31 decembrie 2010, un numar de 76 de cetateni au trimis petitii primarului Decebal Bacinschi, alte 21 de petitii fiind primite prin intermediul altor institutii care le-au redirectionat catre Primaria Focsani. In acelasi interval la audientele acordate de conducerea Primariei au fost prezenti 107 cetateni, din care la primarul Decebal Bacinschi au fost prezenti 53 de cetateni, la cei doi viceprimari au fost 48 de cetateni, iar la secretarul municipal Eduard Corhana s-au prezentat doar sase locuitori ai Focsaniului. "Problemele cel mai frecvent semnalate de cetateni prin petitii, cit si la audiente au fost: solictari de locuinte, probleme de urbanism, asociatii de proprietari, solicitati de ajutoare sociale, aplicarea legii pentru revendicarea dreptului la proprietate si atribuirea unor imobile, probleme edilitar-gospodaresti. La cea mai mare parte din problemele ridicate de cetateni la audiente au fost date solutii imediate", se arata in raportul prezentat de seful Serviciului de Comunicare din cadrul Primariei Focsani, Dan Cazaciuc. Conform aceluiasi raport la "Telefonul Cetateanului" au fost inregistrate, in aceeasi perioada, doar patru apeluri, sesizarile fiind inregistrate si aduse la cunostinta serviciilor de specialitate pentru o competenta solutionare. (Doina GANEA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
, acum 739370 zile, 20 ore, 47 minute, 42 secunde
POATE NE SPUNETI SI NOUA STIMATA D-NA DOINA GANEA CARE ESTE TELEFONUL CETATEANULUI SAU ESTE SECRET . UNDE ESTE TRANSPARENTA!!!!!!!!!!!!!!!!
, acum 739370 zile, 20 ore, 47 minute, 42 secunde
Mai nene, la telefonul cetateanului iti raspunde robotul sau in cel mai fericit caz comunitarul de la punctul de control ! De care Cazacioc...?...de care Bacinschi...?...cei doi iati deau flit prin citeste integral
, acum 739370 zile, 20 ore, 47 minute, 42 secunde
O varza cu toate frunzele de la varza tot articolul !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.