ESENTIAL:Sorin Ovidiu Vantu a primit ordonanta de retinere pentru 24 de ore:
UPDATE 4 (ora 12.53): Ovidiu Turcan (cetatean moldovean), Alex Stoian si Liviu Luca (fostul sef al sindicatului din Petrom) sint audiati in acelasi dosar, fiind suspectati ca l-au ajutat pe Nicolae Popa
UPDATE 3 (ora 12:50): Realitatea Tv anunta ca Sorin Ovidiu Vantu a ajuns in arestul Politiei Capitalei. Procurorii ar putea cere, in cursul zilei de joi, mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile pe numele lui Vantu.
UPDATE 2 (ora 12:40): Sorin Ovidiu Vantu a primit o ordonanta de retinere pentru 24 de ore in dosarul privind fuga din tara a lui Nicolae Popa, au declarat, pentru HotNews.ro, surse din Parchet. "Atunci cand Basescu va pierde in sfarsit o batalie, sa-l vad in locul meu", a fost singura declaratie a omului de afaceri, la iesirea de la audieri, inainte de a urca in duba Politiei.
UPDATE (ora 12:26): Sorin Ovidiu Vantu este audiat la aceasta ora de procurori in dosarul fugii din Romania a lui Nicolae Popa, fost director Gelsor, condamnat la 15 ani de inchisoare in dosarul prabusirii FNI. Surse din Parchet au declarat pentru HotNews.ro ca Vantu "este audiat acum, nefiind inca retinut". Realitatea TV titreaza in acest moment ca Vantu este "retinut", informatia nefiind verificata.
Procurorii Parchetului ICCJ si ofiteri de politie au efectuat joi perchezitii la 10 adrese si audiaza mai multe persoane in dosarul in care sunt cercetate circumstantele in care Nicolae Popa a fost sprijinit pentru a parasi Romania, a anuntat ICCJ, intr-un comunicat.
Potrivit Mediafax, care citeaza surse judiciare, printre cei perchezitionati se numara, pe langa Sorin Ovidiu Vantu, si Liviu Luca, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere Petrom.
Autoritatile romane au solicitat deja extradarea lui Nicolae Popa din Indonezia, unde acesta a fost capturat. Ministrul indonezian al Justitiei a autorizat inca din luna februarie extradarea in Romania a fostului director Gelsor, Nicolae Popa, procedura avand insa nevoie si de aprobarea presedintelui indonezian, anunta politia locala, citata de editia online a Jakarta Globe.
Potrivit surselor citate, printre cei ce urmeaza sa fie perchezitionati joi se numara si cetateanul moldovean Octavian Turcan, considerat un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vantu si suspectat ca i-ar fi transferat bani in Indonezia lui Nicolae Popa.
In decembrie 2009, Ministerul Public anunta, potrivit Mediafax, ca "in baza informatiilor primite cu privire la arestarea cetateanului roman Popa Nicolae, la data de 2 decembrie 2009, in Indonezia, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a constituit un dosar penal in care se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de favorizarea infractorului cu privire la persoanele care au ajutat persoana condamnata sa se sustraga de la executarea pedepsei".
In trecut, si fosta sotie a lui Nicolae Popa, Anca Caciula, a fost audiata in acest dosar, insa ea a declarat ca nu i-a trimis fostului sau sot bani care sa il ajute sa se intretina in strainatate. Ea a declarat, in fata procurorilor, ca a primit o singura data de la fostul sot "o suma infima", respectiv aproximativ 300 de euro.
Si fratele lui Nicolae Popa, Virgil Popa, a fost audiat in legatura cu fuga acestuia din tara.
* Nicolae Popa, arestat in Indonezia in 2009
Fostul director al Gelsor, Nicolae Popa a fost arestat, pe 2 decembrie anul trecut, de autoritatile din Jakarta, Indonezia, el fiind condamnat de Tribunalul Bucuresti, in 2006, la 15 ani de inchisoare pentru inselaciune, alaturi de Ioana Maria Vlas, decizia ramanand definitiva in 2009.
Nicolae Popa a fost director al grupului de firme Gelsor si membru al Consiliului de Incredere al Sov Invest, societatea de administrare a FNI. Decizia definitiva si irevocabila in dosarul prabusirii FNI a fost data in 4 iunie 2006, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Instanta suprema a mentinut mare parte a cuantumului pedepselor stabilite pentru inculpatii din acest dosar, printre care Ioana Maria Vlas, fostul administrator al SOV Invest, si Nicolae Popa, fost director al Gelsor, grup financiar cu activitati de brokeraj si pe piata fondurilor de investitii, prin care se derulau si tranzactiile cu unitati de fond de la FNI.
Astfel, Ioana Maria Vlas a ramas cu pedeapsa de zece ani de detentie, pentru inselaciune si abuz in serviciu. In cazul lui Nicolae Popa, acesta a ramas cu decizia de condamnare la 15 ani de inchisoare pentru inselaciune si delapidare, infractiunea de fals fiindu-i prescrisa.
: de Redactia HotNews.ro