PENSII PRIVATE:Reactie dura a fondurilor de pensii private la amenda primita: Bogdan Chiritoiu decredibilizeaza Consiliul Concurentei
14 administratori de fonduri private au fost sanctionati cu peste 1,22 milioane de euro de Consiliul Concurentei pentru intelegeri care ar fi distorsionat piata. ÊAcuzatia adusa este ca administratorii fondurilor de pensii private au modificat formula prin care trebuiau alocate persoanele care optasera pentru mai multe fonduri de pensiiÊ, a explicat presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu. ÊAvem o parte din schimburile de emailuri pe care unii administratori si le trimiteau intre ei. Nu ne-am formulat acuzatiile in baza unor presupuneri verbaleÊ, a mai precizat Chiritoiu. Reactia celor amendati a fost pe masura. "Exprimarea parerilor personale ale domnului Bogdan Chiritoiu, despre aspecte care nu au nicio legatura cu subiectul investigatiilor in discutie, nu face decat sa decredibilizeze institutia Consiliului Concurentei", se arata intr-un comunicat remis HotNews.ro
* Avem o parte dintre e-mailurile schimbate intre jucatori
Potrivit acestuia, modificarea s-ar fi facut prin intelegere intre administratori. "Avem o parte din schimburile de emailuri pe care unii administratori si le trimiteau intre ei. Nu ne-am formulat acuzatiile in baza unor presupuneri verbale", a mai precizat Chiritoiu.
Cele mai mari amenzi:
1. ING Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat SA - 370.006 euro
2. Allianz Tiriac Pensii Private Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA - 296.111 euro
3. Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA - 111.537 euro
Sanctiunile Consiliul Concurentei
Sanctiunile Consiliul Concurentei
Foto: Consiliul Concurentei
Potrivit sefului Consiliului Concurentei, exista si o a doua parte a investigatiei care se refera la 6 administratori si care se refera la schimburile de informatii dintre ei in urma carora s-a ajuns la situatia in care toti administratorii au aplicat comisionul maxim de administrare.
* Seful CC: Nu as dori ca sanctiunile sa fie considerate un vot de blam asupra industriei pensiilor private
"Nu as dori ca sanctiunile sa fie considerate un vot de blam asupra industriei pensiilor private.
Dar in acelasi timp, sistemul pensiilor private este unul in care nimic nu este garantat pentru cetatean. Timp de 30 de ani se depun banii, fara ca cineva sa garanteze ce pensie vor primi cei care contribuie. Prin urmare, singurul mecanism prin care se poate spera la o pensie buna este garantarea mecanismului concurentei intre jucatori", a mai spus Chiritoiu.
Investigatia a demarat in 2007, cand inspectorii de concurenta au efectuat inspectii inopinate la o parte dintre actorii de pe piata administrarii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) din Romania, la companiile-mama ale acestora, precum si la asociatiile profesionale din acest domeniu.
* Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania: Bogdan Chiritoiu nu face decat sa de decredibilizeze institutia Consiliului Concurentei
"Consideram ca exprimarea parerilor personale ale domnului Bogdan Chiritoiu, despre aspecte care nu au nicio legatura cu subiectul investigatiilor in discutie, nu face decat sa de decredibilizeze institutia Consiliului Concurentei, din cauza lipsei evidente de informare si intelegere a mecanismelor sistemului de pensii private din Romania. Referintele domnului Chiritoiu la "garantarea beneficiilor" dupa perioada de contributie se refera la un cu totul alt sistem de pensii, anume cel intitulat "cu beneficii definite", care nu este implementat in Romania si care este in declin si in tarile din vestul Europei.
Asemenea declaratii care vin din partea unui oficial al statului roman aduc grave prejudicii sistemului de pensii private, prin decredibilizarea acestui sistem aflat inca la inceputuri, in plin proces de consolidare, inclusiv a institutiilor responsabile pentru administrarea , controlul si reglementarea lui. Sistemul de pensii private reprezinta singura speranta pentru viitoarele generatii de pensionari romani de a-si asigura venituri decente pentru pensie, alaturi de ceea ce sistemul de stat va putea oferi.
In legatura cu subiectul concluziilor formulate astazi de Consiliul Concurentei, in urma investigatiei din piata de pensii private, reafirmam faptul ca toate actiunile si operatiunile din piata de pensii private au fost efectuate exclusiv in conformitate cu legislatia aplicabila, cu respectarea indrumarilor CSSPP precum si avand in vedere cele mai bune interese ale celor 5 milioane de participanti la aceste fonduri de pensii" se arata intr-un comunicat remis HotNews.ro
Investigatia a fost declansata in data de 3 decembrie si a avut ca obiect posibila incalcare a Legii concurentei. Aceasta prevede ca sunt interzise orice intelegeri exprese sau tacite intre agentii economici ori asociatiile de agenti economici, orice decizii luate de asociatiile de agenti economici, care au ca obiect sau ca efect restrangerea, impiedicarea ori denaturarea concurentei pe piata romaneasca.
Decizia Consiliului Concurentei, care va fi publicata pe site-ul institutiei, poate fi atacata la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, in termen de 30 de zile de la comunicare
* Reactia Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private: nu comentam deciziile CC
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nu comenteaza hotararile Consiliului Concurentei, autoritate care are drept scop protejarea si stimularea concurentei pentru asigurarea unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor. Conform atributiilor pe care le detine, CSSPP a sprijinit reprezentantii Consiliului Concurentei, oferindu-le informatiile necesare pe durata desfasurarii investigatiei de pe piata pensiilor private.
Masurile intreprinse privind sanctionarea societatilor de administrare a fondurilor de pensii private nu aduc nicio atingere intereselor participantilor la aceste fonduri, activitatii de administrare a activelor, rezultatelor financiare ale fondurilor de pensii private administrate de acestea sau functionarii sistemului de pensii private in general.
"Reamintim ca, administratorul este organizat intr-un mod complet separat de fondul pe care il administreaza, conform legilor in vigoare, fie ca este vorba de un fond de pensii administrat privat sau fonduri de pensii facultative. Prin modul de organizare a sistemului, prin separarea activelor fondurilor de pensii de cele ale administratorilor, contributiile participantilor sunt puse la adapost de orice dificultati prin care pot trece, la un moment dat, administratorii fondurilor de pensii private sau actionarii acestora", mai arata oficialii CSSPP.
Potrivit acestora, "Romania are unul dintre cele mai moderne sisteme de pensii private din lume de tipul sau si totodata unul dintre cele mai puternice modele de siguranta. Nu mai putin de zece elemente de siguranta fac din Pilonul II un sistem solid si sigur pentru cele peste 5 milioane de participanti, printre care garantiile privind rata minima de rentabilitate, garantarea contributiilor nete, separarea activelor, supravegherea prudentiala si Fondul de Garantare".
.
de Dan Popa HotNews.ro