Focsanii s-au desfratit de Tivoli
Focsanii nu se mai au ca fratii cu Tivoli, orasul din Italia unde traieste o mare comunitate de vrinceni. Potrivit oficialilor Primariei Focsani, legatura dintre cele doua administratii locale s-a racit dupa schimbarea conducerii din Tivoli, dar si din pricina lipsei de comunicare interinstitutionale. Totusi, municipalitatea de pe Milcov mai spera ca "fratii" italieni sa-si aminteasca de parteneriatul intre comunitati inceput in decembrie 2007, atunci cind edilii Decebal Bacinschi si Giusseppe Baissi au semnat actul de infratire in preajma zilei nationale a Romaniei. Tot atunci, fostul senator democrat Jan Vraciu isi deschidea un birou parlamentar in localitatea italiana si promitea tombole cu bilete de avion pentru vrincenii care nu dispuneau de fonduri sa-si viziteze familiile de acasa. Ulterior, si biroul senatorial se inchidea din lipsa fondurilor pentru intretinere, o parte din suma platita de Vraciu pentru apartament fiind suportata de omul de afaceri focsanean Ionel Mustea Serban. "Nu mai stim nimic de actul de infratire cu cei de la Tivoli pentru ca la ei au fost alegeri si s-a schimbat primarul. Am pierdut legatura, dar speram sa reluam colaborarea", ne-a declarat Dan Cazaciuc, purtatorul de cuvint al Primariei Focsani. Focsanii s-au infratit cu Tivoli, o localitate din apropierea Romei, pe 1 decembrie 2007, cind o delegatie de la Primaria si Consiliul Local Focsani a celebrat Ziua Romaniei alaturi de omologii assesori italieni, dar si de multi romani stabiliti in Italia. Atunci, in Piata centrala a orasului Tivoli, Giussepe Garibaldi, Ansamblul "Tara Vrancei" indemna la hora vrinceneasca, iar la biserica ortodoxa "Sf.Parinti Ioachim si Ana", in cadrul slujbei religioase, s-a pomenit de "acasa" - Romania. Ulterior vizitei delegatiei din Focsani, italienii au venit si ei in Focsani pentru a participa la sarbatorirea lui 24 ianuarie, Mica Unire, in 2008. Infratirea dintre Focsani si Tivoli a plecat si de la propunerea lui Georgel Matei, un intreprinzator focsanean stabilit de peste 15 ani in Italia, care detine in Tivoli un magazin alimentar, "La vrinceanca", cu produse aduse de acasa. (Iulia CRETU)