Bani, cosmetice si cafea pentru inchiderea unui dosar penal
Un barbat din comuna Racoasa "a calcat pe bec" a doua oara intr-o luna de zile. Pe 3 iulie, acesta a fost oprit de catre politistii rutieri in cadrul unei actiuni desfasurate pe DN 2 L. Barbatul nu avea permis de conducere si se afla sub influenta alcoolului. Agentul Bodan Pusca, de la formatiunea de ordine publica a Politiei Panciu, i-a intocmit dosar penal pentru comiterea celor doua infractiuni. Marti dimineata, barbatul a fost chemat pentru declaratii la Politie. Omul a adus pentru agentul de politie suma de 300 lei pentru ca acesta sa-l lase in pace. "Dupa terminarea audierilor, agentul de politie a sesizat Serviciul Judetean Anticoruptie Vrancea, cu privire la faptul ca cetateanul T. D., de 36 ani i-a propus oferirea unor sume de bani si bunuri pentru nu-i intocmi dosar penal privind conducerea unui autoturism pe drumurile publice fara permis de conducere si cu o alcoolemie peste limita legala. învinuitul fusese depistat in trafic de politist la data de 3 iulie, ocazie cu care constatase ilegalitatile mentionate", spune inspectorul Bogdan Toader, ofiterul de presa al Politiei. Politistul s-a intilnit marti dupa-amiaza cu barbatul cercetat si a primit banii promisi la intelegere cu superiorii sai. Imediat dupa ce a oferit banii si mai multe bunuri, soferul de ocazie a fost luat la intrebari de catre procurorii anticoruptie care au dat buzna din biroul de alaturi. "Ofiterii de politie judiciara din cadrul Directiei Generale Anticoruptie (D.G.A.) sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe linga Tribunalul Vrancea si beneficiind de sprijinul tehnic al lucratorilor din cadrul Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna (D.G.I.P.I.), au identificat si prins in flagrant un tinar din comuna Racoasa, dupa ce a dat cu titlu de mita unui agent de politie suma de 134 lei si mai multe bunuri, cafea, bauturi alcoolice, cosmetice, in valoare de circa 80 lei. Totodata, invinuitul a promis si suma de 200 euro pe care urma sa o primeasca in ziua urmatoare de la fiica sa aflata la munca in Italia", au precizat anchetatorii. Barbatul si-a recunoscut fapta si este cercetat in stare de libertate pentru savirsirea infractiunii de dare de mita. Cazul nu este singular in Vrancea. In ultima perioada, alti trei politisti, de la posturile din Nanesti si Pufesti, au refuzat sa primeasca mita oferita de catre cei cercetati in diferite dosare penale. Temindu-se probabil ca li s-a pus la cale un test de integritate, acestia si-au anuntat superiorii, care au organizat flagrantul. "Organizam periodic instructaje privind problemele de anticoruptie. Chiar si in aceste vremuri de criza nu cred ca demnitatea politistilor este de cumparat! Eu ma simt mindru de cei care procedeaza in acest fel si respecta legea. Noi, politistii, trebuie sa veghem la respectarea legii nu sa o incalcam", ne-a spus Vasile Marin, seful Serviciului de Ordine Publica din cadrul IPJ Vrancea. (Dan CHIRIAC)