Ultima oră

Teatru senzorial și site-specific performance la Focșani

Camelia Condurache
5 aug 2010 2263 vizualizări

Spectacolul de teatru labirint va avea loc astăzi și mâine, la Galeriile de Artă din Focșani. Chiar dacă pe plan european teatrul nonformal se bucură de un mare succes, în România acest tip de manifestare culturală abia a ieșit din anonimat.

Inițiatorii conceptului de teatru senzorial din România propun focșănenilor un itinerariu psihologic inedit la Galeriile de Artă din Focșani, în zilele de 5 și 6 august. Organizatorii teatrului labirint vin cu o nouă abordare a noțiunii de spectacol, în care nu există scenă, public sau replici.

"Teatrul labirint este un hibrid între teatrul senzorial și site-specific performance. Noi suntem singurii care fac așa ceva în România, cu toate că teatrul nonformal din Europa are 30 de ani. Teatrul labirint este un concept în care vorbim de Enrique Vargas, creatorul teatrului senzorial și site-specific performance, un tip de spectacol în care artistul intră în dialog cu spațiul în care se află", ne-a spus actorul Adrian Ciglenean.

Timp de peste 20 de minute, spectatorul evoluează într-un spațiu necunoscut, înconjurat de diverși stimuli cărora le atribuie amintiri personale, construindu-și astfel propriul spectacol. "Ca spectator, niciodată nu vei vedea ce și se va întâmpla. Marea artă a spectacolului de teatru labirint este să creezi sugestii senzoriale. Dacă, de exemplu, intri într-un spațiu și simți un miros de vanilie și auzi niste zgomote de cai și clopoței, un fel de teatru radiofonic al mai multor componente senzoriale, automat intri într-o anumită stare când interacționezi cu toate acestea la nivel de stimul. Totul este foarte puternic", a adăugat Adrian Ciglenean.

Teatrul labirint s-a format în Focșani, în cadrul Asociației Epsilon III din București, prin proiectul "Tineret în acțiune" finanțat de Uniunea Europeană. Actorul Adrian Ciglenean a predat această metodă de teatru labirint elevilor voluntari, primul spectacol având loc în anul 2008. "Prima oară, am aflat de teatrul labirint dintr-un afiș. Apoi, profesoara noastră de limba română ne-a sfătuit să mergem. E volum mare de muncă, dar e genul de muncă în care satisfacția e foarte mare și trăiești atâtea într-un timp atât de scurt, încât e uimitor. La sfârșit, după o săptămână de training, nu numai că te-ai schimbat dar îți dai seama că a fost cea mai tare săptămână din viața ta", ne-a povestit Carla Fotea, în vârstă de 17 ani, elevă a Liceului Pedagogic "Spiru Haret". Această metodă de teatru se protejează singură, în sensul că nu poate fi practicată de cineva care nu a experimentat-o. 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.