Ultima oră

FINANTE BANCI:Mircea Toader (PDL): Impozitul minim dispare de la 1 octombrie si va fi inlocuit de cel forfetar

Ziarul de Vrancea
2 aug 2010 549 vizualizări
Impozitul unic va disparea incepand cu 1 octombrie, urmand sa fie inlocuit de cel forfetar, a anuntat, duminica, intr-o conferinta de presa, liderul grupului parlamentar al PDL din Camera Deputatilor, Mircea Toader, citat de Agerpres. El a precizat ca aceasta masura face parte dintr-un program economic al PDL, care va fi finalizat pana la sfarsitul lunii august si va fi capabil "sa revigoreze economia, sa sprijine in diferite zone punctele competitive".

Mircea Toader a explicat ca programul economic va fi rodul unor dezbateri interne in partid, la care au fost invitati sa participe reprezentanti ai mediului de afaceri din tara si strainatate, investitori straini din Romania, dar si ministrii Finantelor si Muncii, cu care grupurile PDL se intalnesc saptamanal.


"Incepand cu 1 octombrie dispare impozitul minim si va fi un impozit forfetar, un impozit pe anumite activitati unde este un grad de nefiscalizare puternic, dar ca noutate aceste sume vor fi colectate si vor intra in bugetele locale, deci nu in cel national", a anuntat deputatul PDL.


El a adaugat ca o alta masura va fi aparitia unui tratament egal intre mediul privat si stat: "Daca statul are de returnat sume si de achitat sume din TVA si altele care presupun venituri bugetare si nu le plateste la termen ,sa plateasca penalitati, la fel cum o firma, daca nu isi plateste datoriile catre stat, plateste penalitati. Nu discutam de platile pe care trebuie sa le faca ordonatorul de credite catre anumite lucrari, ma refer in special la TVA. Este o masura corecta si va fi si un element de combatere a coruptiei", spune Mircea Toader, care a promis si o simplificare a modului de colectare si de returnare a TVA.


O alta masura va fi trecerea sistemului de case de marcaj intr-un sistem centralizat unic, "un sistem electronic in asa fel incat sa urmarim sa vedem toate incasarile care se fac, raportate la un sistem central. Va fi o reactie din partea celor care le opereaza, dar este un element prea important in decizia pentru un mediu de afaceri curat".


Alta masura va fi modificarea legislatiei in vigoare pentru programul de minimus, prin care sprijinul financiar acordat de stat catre firme, care era de 30 milioane euro, sa scada pana la 5 milioane euro ca sa poata fi accesat si de IMM-uri.


De asemenea, persoanelor fizice care investesc in reabilitarea apartamentelor, reabilitarea termica, in modernizarea cladirilor li se va returna 5% din TVA platita la sfarsit de an.


Mircea Toader a anuntat si o masura pentru eliminarea evaziunii in agricultura, unde este cea mai mare pondere a evaziunii, nu la tutun si alcool, propusa de reprezentantii mediului de afaceri, prevede ca facturile platite catre diversi furnizori de cereale si alte produse agricole sa fie defalcate pe doua conturi, contul comercial in banca pe care o are fiecare firma si contul Trezoreriei, unde TVA va fi transferata direct.


"Sunt cateva masuri pentru a depasi o perioada foarte grea, dar deja revirimentul a aparut in zona exportului datorat in special cresterii cerintelor de piata din UE, si majoritatea firmelor care lucreaza pentru subansamble incepe sa-si revigoreze activitatea", a incheiat deputatul democrat-liberal.



de Alina Neagu HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.