Ultima oră

FINANTE BANCI:Dezbatere HotNews.ro-Romania trebuie sa continue sau sa intrerupa acordul cu FMI?

Ziarul de Vrancea
30 iul 2010 421 vizualizări
Discutia publica cu privire la acordul de imprumut al Romaniei cu Fondul Monetar International (FMI) s-a inflamat in ultimele zile, dupa ce o serie de lideri politici si oameni de afaceri au aratat ca acest acord ar fi nociv pentru economia romaneasca. Aceste declaratii vin in contextul in care autoritatile de la Bucuresti au adoptat o serie de masuri de austeritate pentru a se incadra in tinta de deficit bugetar convenita cu FMI, iar Ungaria a intrerupt acordul cu institutia internationala.

Astfel, Victor Ponta, presedintele PSD, a declarat joi ca relatia Romaniei cu FMI este profund nociva. \'\'Ceea ce se intampla cu FMI-ul este un lucru care pe mine si pe noi (PSD - n.red.) ne alarmeaza foarte tare. Eu vreau sa va spun - si imi asum acest lucru - relatia noastra cu FMI-ul este in acest moment o relatie profund nociva", a spus liderul social-democratilor.


El i-a acuzat pe reprezentantii FMI ca au sprijinit \'\'o anumita miscare politica\'\' din Romania, \'\'mintindu-i si pacalindu-i\'\' pe romani ca tara va inregistra in 2010 o crestere economica si ca va avea un deficit bugetar mai mic.


De asemenea, omul de afaceri Dinu Patriciu a afirmat miercuri ca reprezentantii FMI ar trebui trimisi acasa, deoarece nu stiu nimic despre economia romaneasca. "Din pacate, acesti domni (de la FMI - n.r.) traiesc intr-o lume teoretica. Nu stiu nimic despre economia romaneasca. Asta ii face periculosi in relatia cu un guvern care nici el nu vrea sa faca deloc reforma. Cred ca ar trebui sa gasim, ca si altii inaintea noastra, o metoda rapida astfel incat sa ii trimitem acasa", a spus Patriciu, citat de Mediafax.


Totodata, senatorul PNL, Varujan Vosganian, fost ministru de finante in cabinetul Tariceanu, declara ca nu are incredere in expertiza FMI in ce priveste Romania, deoarece prognozele fondului nu s-au adeverit.


"Nu am nicio incredere in expertiza FMI in ce priveste Romania. A dovedit intr-u an si jumatate ca nu poate sa prevada nici pana la lungul nasului", declara politicianul liberal la mijlocul acestei luni la un post de televiziune.


Declaratiile celor trei vin si in contextul in care FMI a intrerupt acordul cu Ungaria, dupa ce autoritatile de la Budapesta nu au fost de acord sa introduca noi masuri de austeritate, pentru a evita declinul economiei si cresterea somajului.



Acordul stand-by este cel de-al optulea imprumut de acest fel incheiat cu FMI dupa 1990, de cele mai multe ori, Romania primind doar prima transa, din cauza nerespectarii de catre tara noastra a programului de reforma. Acordul aprobat in data de 31 octombrie 2001 pentru suma de 300 milioane DST, a fost singurul finalizat cu succes de catre Romania si a vizat sustinerea pocesului de dezinflatie si mentinerea deficitului de cont curent, dar si accelerarea reformelor de crestere economica.

Actualul program de asistenta financiara a Romaniei, in valoare totala de aproape 20 miliarde de euro, este sustinut de FMI (12,95 miliarde de euro), Comisia Europeana (5 miliarde de euro), Banca Mondiala (un miliard de euro) si alti finantatori internationali. Pana in prezent, Romania a primit aproape 10,7 miliarde de euro de la FMI, 2,5 miliarde de euro de la UE si 300 milioane de euro de la Banca Mondiala. Romania trebuie sa plateasca pentru aceste fonduri o dobanda de aproximativ 3,5% pe an, mai mica decat daca statul s-ar fi imprumutat direct de pe piata.

Spre exemplu, la inceputul lunii martie, Romania a imprumutat un miliard de euro printr-o emisiune de eurobonduri cu scadenta la cinci ani, la o dobanda de 5,17% pe an. De asemenea, Ministerul Finantelor a atras, miercuri, 1,21 miliarde de euro de pe piata locala printr-o emisiune de certificate de trezorerie in euro cu maturitate la sase luni, pentru care plateste o dobanda medie anuala de 4,9%.

Obiectivul programului de finantare este de a ameliora efectele caderii puternice a fluxurilor de capital privat catre Romania si de a implementa, totodata, masurile de politica economica necesare pentru reducerea dezechilibrelor fiscale si consolidarea sistemului financiar.

In urma acordului de finantare cu FMI, Guvernul si-a asumat reducerea deficitului bugetar, pentru acest an tinta fiind de 6,8% din PIB. Potrivit analistilor, printre principalele avantaje ale unui acord cu FMI se numara, pe langa banii primiti, cresterea credibilitatii, scaderea primei de risc si o transparenta mai mare. La capitolul dezavantaje se regaseste politica putin flexibila a Fondului.


de Redactia HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.