Ultima oră

REVISTA PRESEI CENTRALE:Subiectele Zilei: Planul secret al lui Boc: cota la 10%, TVA de 25%;A ratacit 22 de ani in birocratie

Ziarul de Vrancea
26 iul 2010 258 vizualizări
Marea disponibilizare culturala: actorii sunt dati afara, functionarii raman; ; Cati bani ne scot din buzunar romanii care fraudeaza sistemul de asistenta sociala

Planul secret al lui Boc: cota la 10%, TVA de 25%


Astazi, membrii coalitiei vor da unda verde Finantelor sa inceapa negocierile cu FMI pentru a reduce cota unica de la 1 ianuarie 2011. Chiar daca ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu, a spus sambata ca, "in acest moment, nu ia in considerare modificarea sistemului de taxe si impozite", coalitia de guvernare ii face o surpriza. Astazi, in cadrul sedintei coalitei, membrii acesteia vor discuta acordarea catre Ministerul Finantelor Publice a mandatului de incepere a negocierilor cu expertii Fondului Monetar International (FMI), care vor sosi astazi la Bucuresti, pentru reducerea cotei unice incepand de la 1 ianuarie 2011, ne-au declarat surse din cadrul coalitiei. Integral pe EvZ.ro.


Brasovul este "Orasul de vis"


Proiectul original lansat de www.evz.ro pe 6 aprilie a ajuns la final. Cititorii au ales Brasovul drept orasul cu cele mai bune conditii de trai oferite locuitorilor. EvZ.ro a dorit sa simplifice raspunsul la intrebarea "in ce oras din Romania e mai bine sa traiesti" si a oferit cititorilor provocarea de a se implica in acest proiect unic. Aproape 80.000 de romani au participat activ la aceasta campanie. Au acordat voturi de popularitate, au evaluat orasele si au trimis fotografii din orasele lor, majoritatea fiind incluse in fotoreportaje inedite.


Incepe goana dupa bonuri fiscale


Codul Fiscal urmeaza sa fie modificat din toamna, astfel incat costurile cu reabilitarea locuintei sa fie deductibile fiscal, iar cumparatorii de bunuri si servicii sa beneficieze de o prima in schimbul bonurilor fiscale adunate. Premierul Emil Boc si ministrul Economiei Adriean Videanu au anuntat o serie de masuri propuse spre aplicare din toamna pentru contracararea evaziunii fiscale. Masurile au fost anuntate la modul general, fara a se preciza un calcul estimat al sumelor ce urmeaza sa fie atrase la buget si fara precizari suplimentare privind metodele de aplicare. In limita unui plafon anual stabilit de Guvern, persoanele fizice care achizitioneaza bunuri si servicii vor primi de la stat, potrivit afirmatiilor primului ministru Boc, un procent, in functie de valoarea bonurilor fiscale adunate, ca o metoda de combatere a evaziunii fiscale. In urma cu o luna, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu atentiona ca desi nu exista date statistice oficiale privind piata neagra, estimarile arata ca aceasta se situeaza in intervalul 20-40% din total. Integral in Romania Libera.


A ratacit 22 de ani in birocratie


A trebuit sa treaca nu mai putin de 22 de ani pentru ca un tanar disparut in Bucuresti, pe cand era copil, sa ajunga din nou in sanul familiei sale. In toti acesti ani insa, in timp ce familia il cauta, tanarul nu a trait pe strada, ci s-a aflat in grija mai multor institutii ale statului pentru protectia minorilor. Cazul lui Dan Dumitru Enache, un tanar disparut pe cand avea sapte ani si regasit acum, demonstreaza ca in multe situatii institutiile statului nu reusesc sa colaboreze deloc. Dan Dumitru Enache a disparut din Capitala in luna mai a anului 1988, dupa ce a fost lasat de o matusa sa se joace cu alti copii, pe strada. "El vorbea mai greu, spunea cateva cuvinte, dar nu putea sa lege conversatii. Matusa statea langa o statie de autobuz. Poate ca a luat un autobuz si a ajuns pana la gara. Cred ca s-a ratacit, altfel nu pleca de-acasa. Ii faceam toate poftele", a povestit Constanta Tudor, mama copilulului. La data disparitiei, baiatul stia doar ca il cheama Dan, scrie Romania Libera.


Marea disponibilizare culturala: actorii sunt dati afara, functionarii raman


Primii afectati de reducerile de personal pe care autoritatile locale trebuie sa le faca sunt oamenii de cultura. In acest timp, multi functionari sunt salvati de la concediere prin diferite metode. Consiliul Judetean Constanta a desfiintat Teatrul National de Opera si Balet "Oleg Danovski". Astfel, au fost dati afara 128 de oameni. Se infiinteaza o noua institutie culturala aflata in subordinea Consiliului Judetean, Teatrul de Stat Constanta, care va comasa, de-a valma, artistii de teatru, opera, balet, cinematografie. Oamenii de cultura sunt cei sacrificati, in conditiile in care ei reprezinta o treime din numarul total de angajati ai autoritatilor locale din Constanta, care trebuie disponibilizati in urma Ordonantei 63/2010. Astfel, din 353 de oameni care trebuie dati afara, 128 sunt artisti. Integral in Romania Libera.


Cum e sa cari lingouri de aur de 11 kilograme


Inaintea celor mai importante camere din Romania, in care se afla suficient aur pentru a garanta ca Romania nu poate da faliment, se afla un sir de camarute pe rafturile carora sta o cantitate greu de estimat de lichiditati: rezerva de lei a BNR. Este vorba despre, probabil, mii de saci si de cutii de carton pline cu bani, care sunt aranjate tacticos pe rafturi metalice. In saci sunt pastrate bancnotele de pana la 50 de lei iar cutiile sunt ticsite cu "caramizi" (teancuri de 1.000 de bancnote, dupa cum explica ghizii). Pe fiecare sac sau cutie in parte este scris, pe o eticheta, valoarea totala a banilor tinuti in ea. Intr-una dintre camere erau cateva zeci de cutii continand, fiecare, cate doua milioane de lei, adica aproape o jumatate de milion de euro. Fie ca stau in cutii sau in saci, banii sunt sigilati in pungi termorezistente si ignifugate. Cititi mai mult in Gandul.


Proiectele verii. "Politizarea Romaniei"


Politicienii s-au intrecut in timpul vacantei parlamentare intr-o sarabanda de proiecte, fiecare dorind sa impresioneze electoratul si sa-si impuna agenda pentru sesiunea parlamentara din toamna. Dan Voiculescu, aliat cu PSD, doreste suspendarea presedintelui, dar nu este de acord cu Victor Ponta. El promoveaza ideea daramarii Guvernului, dar nu vrea alianta cu PNL, desi se vorbeste despre o colaborare parlamentara intre cele doua partide. Nici liberalii nu se lasa mai prejos. Crin Antonescu vrea Guvern de tehnocrati si organizarea de alegeri anticipate. Mircea Geoana, perdantul alegerilor prezidentiale, iese in fata cu o initiativa ce vizeaza elaborarea unui proiect de tara "Romania 2020". Integral in Puterea.


Cati bani ne scot din buzunar romanii care fraudeaza sistemul de asistenta sociala


Zeci de mii de romani fraudeaza sistemul de asistenta sociala cu aproximativ 36 de milioane de euro pe luna. Bilantul este provizoriu si cu tendinte de crestere. Reevaluarea tuturor tipurilor de ajutoare sociale, proces aflat in plina derulare, scoate deja in evidenta faptul ca un numar insemnat de romani au profitat de slabiciunile sistemului si de autoritatile corupte pentru a incasa ilegal bani de la stat. Integral in Adevarul.


de Stefan Popovici HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.