Ultima oră

Facturi fierbinti la caldura de la 1 august

Ziarul de Vrancea
23 iul 2010 1637 vizualizări
Pretul gigacaloriei va creste de la 1 august de la 148 de lei la 203 lei u in plus, taierea subventiilor va duce la explozia facturilor la caldura peste iarna, pentru o populatie deja mai saraca u ENET Focsani va functiona pe pacura pina se va ajunge la o intelegere cu distribuitorul de gaze si la achitarea facturilor restante u datoria catre furnizorul de gaze este de 12,89 milioane, iar populatia datoreaza ENET 6,8 milioane de lei u primarul Bacinschi cere administratorilor sa adune restantele la caldura

Focsanenilor li se anunta o iarna lunga si friguroasa in apartamente. Aproximativ 60.000 de cetateni care sint bransati la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic vor fi nevoiti sa plateasca 203 de lei pentru o gigacalorie consumata din acest sezon rece, din cauza cresterii TVA-ului. Guvernantii anunta si taierile subventiilor pentru caldura, sare pe rana populatiei deja afectata de reducerea veniturilor din salarii sau pensii. In acest context, este de asteptat ca, gindindu-se la imposibilitatea de a-si achita caldura de peste iarna, multi focsaneni sa renunte la sistemul centralizat si sa se debranseze. în municipiu mai exista circa 20.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic.


La intilnirea pe care au avut-o ieri cu primarul Decebal Bacinschi si directorul ENET Valter Popescu, administratorii de bloc au aflat ca in aceasta iarna trebuie sa se pregateasca pentru colectarea unor preturi mai mari la caldura. Potrivit calculelor reprezentantilor ENET, pretul gigacaloriei va creste de la 1 august de la 148 de lei la 203 lei. Noul pret de referinta va fi supus aprobarii Consiliului Local in sedinta de martea viitoare si el va contine inclusiv cresterea TVA-ului de la 19 la 24%. Directorul ENET, Valter Popescu "i-a incurajat" insa pe administratori spunindu-le ca gigacaloria costa intre 85 si 115 euro in tarile dezvoltate, "iar la noi pretul de producere este de 75 de euro".

Primarul Decebal Bacinschi le-a cerut administratorilor de bloc sa colecteze mai bine restantele la caldura pentru achitarea datoriilor la gaze din iarna trecuta. "Saptamina viitoare vom incerca o noua negociere cu cei de la GDF Suez Energy pentru esalonarea datoriilor, dar pentru asta ar trebui sa achitam si noi ceva din restante", le-a spus celor prezenti primarul Decebal Bacinschi. Asigurarea agentului termic in perioada sezonului rece nu este din acest punct de vedere o certitudine in Focsani. Aceasta fiindca nici pina la aceasta data municipalitatea nu a reusit sa achite restantele catre furnizorul de gaze naturale, centrala termica a orasului functionind in continuare pe pacura. Dar si stocul la acest produs petrolier este in scadere, nefiind bani pentru alta achizitie.


Taierea subventiilor, o povara in plus pentru locatarii la bloc


La o intilnire pe care a avut-o miercuri la Prefectura privind stadiul pregatirilor pentru iarna, Valter Popescu, directorul ENET, a declarat ca din cauza taierii subventiilor la caldura si a cresterii pretului gigacaloriei, factura la incalzire pentru aceasta iarna va fi de aproape 500 lei pentru un apartament cu doua camere din Focsani. Acesta a sustinut ca eliminarea subventiilor la caldura ar aduce populatia in situatia de a nu-si permite sa plateasca pretul caldurii si ca si in acest moment datoriile cetatenilor cresc pe zi ce trece. Din aceasta cauza exista riscul sa se inchida robinetul de apa calda, stocul de pacura fiind pe terminate. Valter Popescu a declarat ca este absolut necesar ca Guvernul sa acorde cel putin un an cele doua tipuri de subventii, respectiv ajutoarele pentru familiile cu venituri reduse si subventii la pretul gigacaloriei pentru toata lumea. Din 21 aprilie 2010 SC GDF Suez Energy Romania SA a sistat furnizarea gazelor naturale din cauza imposibilitatii de plata a facturilor restante si a penalitatilor. Datoria catre furnizorul de gaze ajunsese saptamina trecuta la 12,89 milioane de lei din care peste 1 milion reprezinta penalitati de intirziere, iar diferenta facturi neachitate. Stocul de pacura, era tot saptamina trecuta de 748 de tone. Pentru lunile de iarna, necesarul de pacura ar fi de 1.500 tone. In cadrul aceleiasi intilniri, Valter Popescu, directorul ENET a mai precizat ca in cazul in care Guvernul va da o ordonanta de urgenta pentru eliminarea subventiei la caldura, pretul gigacaloriei in Focsani ar ajunge la 397,97 de lei. Administratorii de bloc au cerut la rindul lor sprijin ENET-ului in debransarea rau-platnicilor, iar Primariei Focsani conditionarea acordarii ajutoarelor la caldura de avizul Asociatiei de Proprietari. (Doina GANEA)


Reabilitarea guvernamentala a blocurilor, inghetata la Focsani


u Primaria nu a izolat nici un bloc prin programul guvernamental, in acest an, la Focsani u cei care vor sa le fie cald la iarna pot face captuseala apartamentelor numai pe bani proprii u asociatiile de proprietari din Focsani au amenintat cu proteste la geamul ministrului Elena Udrea


Primarul Decebal Bacinschi da o veste proasta asociatiilor de proprietari care sperau sa prinda in acest an programul guvernamental de reabilitare termica. Pina la aceasta data, Guvernul Romaniei nu a alocat nici un ban pentru blocurile din Focsani, partea de 50% din totalul sumei necesare captusirii imobilelor de locuinte. Pe lista pentru finantare se afla 34 de blocuri. Cetatenii care vor sa aiba mai multa caldura in camere la iarna isi pot izola apartamentul, dar pe cheltuiala proprie, suportind costurile in totalitate si nu doar 20% cum este prin programul de la Guvern. "Noi am prevazut din bugetul local al municipiului suma de 8 miliarde de lei vechi, partea noastra din contributia de 30%. Mai avem putin pina in august si, cu parere de rau, nu am reabilitat un bloc! Si in acest an nici nu cred ca vom mai primi bani pentru reabilitare", a declarat primarul Decebal Bacinschi la intilnirea de ieri dupa-amiaza cu reprezentantii asociatiilor de proprietari. Nemultumit de aceasta veste, Petru Vintila, presedinte de asociatie de bloc, a amenintat ca se va duce sa protesteze in fata Ministerului Dezvoltarii, Locuintei si Turismului pentru a forta mina guvernantilor sa aloce bani pentru reabilitare termica. Desi in acest moment programul este blocat sau aminat pina la vremuri financiare mai bune, oficialii Primariei Focsani i-au informat pe sefii de scari de bloc despre posibilitatea placarii cu polistiren prin imprumut la banca, o facilitate neaplicabila in conditiile nealocarii banilor de la Guvern. "Asociatiile de proprietari au posibilitatea de a face imprumut bancar, creditul putind fi realizat numai cu acordul a 90% din membrii asociatiei. Returnarea creditului se poate face in termen de 5 ani. Costurile izolarii unui apartament nu sint foarte mari. Partea de 20% din reabilitarea pentru un apartament de 3 camere ajunge pina la 25 de milioane de lei vechi", a punctat si Cristina Costin, sefa Serviciului de Urbanism din Primaria Focsani. In plus, primarul Decebal Bacinschi a adaugat ca de acum inainte, licitatia privind desemnarea firmei de constructie care placheaza blocul va fi organizata de asociatia de proprietari si nu de Primarie. (Iulia CRETU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 11

Adaugă comentariu
, acum 739398 zile, 4 ore, 24 minute, 37 secunde
Pretul de facturare catre cetateni a crescut de la 148 la 195 lei/gcal de la 01 aprilie 2010( prin HCL).Acum se va majora la 203,20 lei/gcal(pret cu TVA) din cauza maririi TVA de la 19 la 24%. Nimic citeste integral
, acum 739398 zile, 4 ore, 24 minute, 37 secunde
Primarul minte fara nicio jena: pe lista cu imobilele incluse in Programul national multianual privind crestera performantei energetice la blocurile de locuinte afisat pe site www.mdrt.ro este citeste integral
, acum 739398 zile, 4 ore, 24 minute, 37 secunde
Ce ne mai trebuie caldura, ne incalzim de la stresul care-l avem din cauza crizei.
, acum 739398 zile, 4 ore, 24 minute, 37 secunde
tot aud stiri de genul..se va scumpi..din cauza..ca..si aici putem pune mai multe motive..dar nu aud nici o data un subietc cu efienticizarea productie..la enet..adica..sa mai scape si ei din citeste integral
, acum 739398 zile, 4 ore, 24 minute, 37 secunde
Cine ne explica motivul pentru care ENET a crescut taxa de debransare de la 60 lei la 110 lei ! nu e o taxa abuziva asemanatoare celor de la companiile de telefonie , ca tot e subiectul de citeste integral
, acum 739398 zile, 4 ore, 24 minute, 37 secunde
Tu-va-n bot de nenorociti!!!Gigacaloria in UE este intre 85 si 115e si la noi 75e in conditiile in care un boschetar din occident are cu mult ajutoru lsocial decat unu care munceste pe 600-700 de ron citeste integral
, acum 739398 zile, 4 ore, 24 minute, 37 secunde
ENET-ul trebuie inchis pt. ca nu are cum sa devina eficient, intotdeauna va avea mai multe pierderi decat o centrala individuala. Singura ratiune de existenta a ENET este cel de a sponzoriza PSD-ul,pe citeste integral
, acum 739398 zile, 4 ore, 24 minute, 37 secunde
mafkezen
, acum 739398 zile, 4 ore, 24 minute, 37 secunde
singura "ratiune" (daca asa s-o fi chemand!) de existenta a lui db este sa se dea mare, el fiind cu siguranta un vanzator de centrale fara profit..enet nu sponsorizeaza pe nimeni si nici nu a scos citeste integral
, acum 739398 zile, 4 ore, 24 minute, 37 secunde
  Gigacaloria se obtine din 13 mc gaze naturale. Deci costul real este de 150 lei (inclusiv TVA daca pretul / mc este bun) pentru o gigacalorie. Diferentele percepute astazi peste acesta suma citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.