Ultima oră

AFACERI:Business Report:Bancherii majoreaza dobanzile la depozite ca sa nu isi piarda clientii

Ziarul de Vrancea
2 iul 2010 358 vizualizări
Altex vinde iPhone 4 la preturi exorbitante: 2.400 euro modelul de 32GB; ; Unde nu-i concurenta, companiile transfera cresterea TVA in preturi; Acesta este noul Range Rover Evoque

Altex vinde iPhone 4 in tara noastra la preturi exorbitante: 2.400 euro modelul de 32GB


Altex, retailerul de electronice si electrocasnice, care are sloganul "cel mai mic pret din Romania" comercializeaza in tara noastra cel mai nou telefon mobil de la Apple, iPhone 4, la preturi exorbitante. Varianta de 16 GB a iPhone 4 are un pret de 8.699 de lei, in timp ce versiunea de 32 de GB costa nici mai mult nici mai putin decat 10.249 lei (2.400 euro), adica peste 100 de milioane de lei vechi. Altex a primit pana acum doua comenzi pentru iPhone 4, potrivit oficialilor companiei. Un iPhone 4 la liber costa, in Marea Britanie, in jur de 600 de euro (aproximativ 2.600 lei), varianta de 16 GB 720 de euro (aproximativ 3.100 lei), scrie Capital.ro


Bancherii majoreaza dobanzile la depozite ca sa nu isi piarda clientii


Bancherii vin cu un nou val de crestere a dobanzilor la depozite de teama sa nu-si piarda clientii care ar putea fi descurajati sa mai economiseasca odata cu introducerea, de la 1 iulie, a impozitului de 16% pe veniturile din dobanzi ale persoanelor fizice, peste care se suprapun acum si asteptarile privind cresterea inflatiei la 7%-8% spre sfarsitul anului, scrie ZF.ro


Reactii ale institutiilor publice la decizia guvernului: Nu dam afara!


In urma deciziei guvernului de a disponibiliza aproximativ 60.000 de angajati din sectorul bugetar, au si inceput sa apara primele reactii ale acestora, reactii care nu sunt deloc pe aceeasi linie cu deciziile luate mai sus. Astfel, de exemplu, Primaria municipiului Satu Mare nu va face reduceri de personal, administratia locala fiind subdimensionata. Primarul Iuliu Ilyes a declarat joi pentru Agerpres ca, potrivit incadrarilor facute de Guvern, Primaria Satu Mare si institutiile subordonate ar mai avea 300 de locuri disponibile, scrie Capital.ro


South Stream vs. Nabucco: cine va castiga batalia pentru gazele Europei dintre un instrument politic si un proiect avansat


Rusii de la Gazprom au reusit in ultimii doi ani sa atraga in South Stream aproape toate tarile care au batut palma pentru construirea gazoductului Nabucco. Romania ar putea fi ultima cucerire in contextul in care rusii dau de inteles ca relatiile cu Bulgaria nu mai merg atat de bine. Problema este ca analistii spun ca South Stream este practic un proiect inexistent, neavand un studiu de fezabilitate terminat, care necesita o investitie uriasa chiar si pentru Gazprom. In acest context, atentia Europei ar trebui sa se concentreze cu prioritate pe un singur proiect: Nabucco, scrie ZF.ro


Ghid practic de reducere a cheltuielilor personale cu 25% pe luna


TVA-ul creste, salariile scad, iar cheltuielile personale trebuie adaptate noilor conditii. Vestea buna este ca se pot face economii fara mari sacrificii. Fara a strange mult cureaua, romanii pot economisi cel putin 25% din cheltuielile lunare. Potrivit celor mai recente prognoze, economia nu va creste nici anul acesta, ci ar putea cel mult stagna. Ultima estimare a Fondului Monetar International indica o scadere de 0,5% pentru economia locala, ceea ce inseamna ca sunt sanse slabe sa vedem pe piata noi locuri de munca sau sa asistam la revenirea la vechile niveluri salariale, scrie DailyBusiness.ro


Unde nu-i concurenta, companiile transfera cresterea TVA in preturi


Companiile au majorat simultan preturile pe pietele in care concurenta este redusa si limiteaza astfel sansele de revenire a consumului. Bugetarii renunta la concedii, iar companiile private fac din nou restructurari. Marile companii petroliere, producatorii de tigarete, dar si operatorii de telefonie mobila, piete pe care se ruleaza anual 13 mld. euro, au preluat imediat cresterea TVA de la 19% la 24% in preturile finale, companiile nefiind dispuse sa-si micsoreze marjele, desi pe fiecare dintre aceste piete consumul este in scadere de mai bine de 18 luni, scrie ZF.ro


Croitoru, BNR: Inflatie de 8-8,5% si scadere economica de 2% pana la sfarsitul anului


In urma masurilor de austeritate luate de Guvern, inflatia Romaniei va creste la 8-8,5%, daca preturile administrate vor ramane la acelasi nivel iar economia va inregistra o scadere de 2% pana la sfarsitul anului, in functie de situatia externa, a spus, la The Money Channel, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR), scrie Money.ro


Tabletmania? Cisco, producator de echipamente telecom "grele", lanseaza un tablet Android


De ce o companie care produce echipamente de retea si solutii de comunicatii dintre cele mai complicate se va juca cu tablet-uri, de parca ar vrea sa concureze Apple? Nu sariti, ca nu e chiar asa, dar daca ne uitam la cum a replicat Cisco modelul retelelor sociale in solutiile sale de colaborare si comunicare din cadrul companiilor, cadem pe ganduri. Hm... de ce nu? Cisco nu are de gand sa concureze cu Apple, dar a preluat, din nou, o idee din zona consumer si a implementat-o in mediul enterprise, scrie BusinessCover.ro


Cum sunt afectate firmele de cresterea TVA la 24%


Firmele din comertul cu amanuntul, cele din turism, industria alimentara, telecomunicatii, imobiliare, cabinetele medicale, firmele de asigurari si bancile sunt cele mai afectate de cresterea TVA cu cinci puncte procentuale, scrie Startups.ro


Ce randamente se puteau obtine in ultimul an si jumatate aplicand o analiza tehnica simpla


In perioada ianuarie 2009 - 30 iunie 2010, indicele SIF-urilor a crescut cu circa 50%, insa investitorii puteau obtine randamente de pana la 182%, daca tranzactionau folosind o analiza tehnica simpla bazata pe intersectia a doua medii mobile, potrivit analistilor societatii de intermediere financiara Broker Cluj. "Am utilizat ca baza media mobila exponentiala pentru 21 de perioade si ca referinta media mobila simpla pentru 54 de sedinte. Pe baza intersectiei celor doua medii mobile am stabilit o tendinta considerata de tip bull in momentul in care media mobila pe termen scurt (21 de perioade) se afla deasupra mediei mobile pentru 54 de perioade si de tip bear cand media mobila pe termen scurt se afla sub media mobila pe termen mediu", a precizat Adrian Danciu, analist in cadrul Broker Cluj, scrie EconomicTimes.ro


Ce oferte mai au bancile la imprumuturile ipotecare


Procesul de micsorare a dobanzilor la creditele imobiliare a inghetat in plina vara. In schimb, bancile vor sa atraga noi clienti, dar se tem de incapacitatea de plata a acestora. Bancile par sa fi incetinit procesul de scadere a dobanzilor pentru creditele ipotecare, dar cu toate acestea ele inca vor sa atraga clienti dornici de un imprumut. Pentru cei care intentioneaza sa achizitioneze in perioada urmatoare o locuinta prin credit ipotecar sau imobiliar, reporterii EVZ au mers in locul lor pe la principalele banci pentru a sonda piata si a prezenta ofertele actuale.


Acesta este noul Range Rover Evoque


Spectaculosul concept LRX a ajuns la momentul lansarii pe piata, ca model de serie. Noutatea a fost dezvaluita oficial in aceasta seara, la Londra. Se numeste Range Rover Evoque si este un crossover compact care isi va face prima iesire in lume in toamna, cu ocazia Salonului Auto de la Paris. Comercializarea va incepe abia la mijlocul anului viitor, scrie 24auto.ro


de Victor Cozmei HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.