Turul Vrancei
Constantin Clinteanu, barbatul de 55 de ani din Virtescoiu arestat preventiv luna aceasta pentru ultraj si lovire a fost trimis in judecata. Clinteanu este acuzat ca l-a amenintat cu moartea, l-a injurat si bruscat pe seful de post din comuna, dar si ca a lovit alte trei persoane, printre care si padurarul. Potrivit rechizitoriului, pe 7 mai, lui Clinteanu i-a casunat pe seful de post dupa ce acesta a venit sa puna in executare o sentinta judecatoreasca si, in timp ce acesta se afla in curtea sa, l-a apucat de haine, l-a impins si l-a amenintat cu moartea. Infractiunile de lovire retinute de anchetatori s-au petrecut pe 13 mai, in curtea cabanei Beciu care apartinea Ocolului Silvic Focsani, cind inculpatul l-a lovit cu pumnul in zona gitului si l-a trintit la pamint pe padurar, agresind totodata alte doua persoane. In urma altercatiei, padurarul a avut nevoie de peste 23 de zile de ingrijiri medicale, in timp ce celelalte parti vatamate au scapat mai ieftin, leziunile fiindu-le vindecate in mai putin de cinci zile. (Nicoleta CRISTEA)
Restantele salariale se achita la Ambulanta
Salariatii de la Serviciul de Ambulanta Judetean (SAJ) Vrancea au inceput sa intre in posesia restantelor salariale acumulate pe fondul recesiunii economice care a afectat serios bugetul de stat. Cadrele au primit doua treimi din cel de-al 13-lea salariu dar si bonurile de masa restante, pentru o luna de zile insa. "Au fost recuperate datoriile mai vechi, drept pentru care am putut acorda o parte din cel de-al 13-lea salariu", spune dr. Cristian Onia, managerul Ambulantei. Unitatea mai are de recuperat aproximativ 200.000 de lei de la furnizorii cu care se afla in contract pentru serviciile oferite. (Raluca MANOLACHE)














