Ultima oră

AFACERI:Business Report: Cel mai mare fost dealer Orange trece la Vodafone;Cum sa fentezi impozitul suplimentar pe locuinta

Ziarul de Vrancea
23 iun 2010 590 vizualizări
Bechtel si Enka: 800 mil. euro venituri si profit de 60 mil. euro pentru 42 km de autostrada

Cel mai mare fost dealer Orange trece la Vodafone


Vodafone, al doilea operator de telefonie mobila de pe piata locala, a semnat un contract cu Fonomat, care a fost pana in luna aprilie cel mai important dealer Orange. Liderul pietei locale de telecomunicatii a ales sa nu prelungeasca contractul cu Fonomat, alegand sa se concentreze asupra eficientei si performantei propriei retele de magazine. Fonomat are o retea nationala de 166 de magazine, iar 60 dintre acestea urmeaza sa fie rebranduite in perioada urmatoare cu sigla Vodafone, conform surselor Capital.ro.


Bechtel si Enka: 800 mil. euro venituri si profit de 60 mil. euro pentru 42 km de autostrada


Compania americana Bechtel, care construieste autostrada Transilvania (415 km), si firma turca Enka, principalul subcontractor al americanilor, au avut o cifra de afaceri totala de 766 mil. euro in ultimii trei ani si un profit net cumulat de 60 mil. euro. Cu toate acestea, Bechtel si Enka nu au finalizat decat 42 km de autostrada (Gilau-Turda), iar pe celalalt tronson pe care se lucreaza, Suplacu de Barcau-Bors (64 km), stadiul fizic al lucrarilor este de doar 31%. Suma nu cuprinde si datoriile pe care le are statul fata de compania Bechtel pentru lucrari efectuate in 2009, cifrate la peste 200 mil. euro, care urmeaza sa fie platite in 2010, scrie Ziarul Financiar.


Adriean Videanu: "Factura la intretinere va creste cu 100%"


La iarna, romanii vor scoate de doua ori mai multi bani din buzunare pentru a-si plati facturile la intretinere, ca urmare a deciziei Guvernului de a elimina subventiile platite pentru agent termic, ca parte a masurilor de reducere a cheltuielilor din sistemul public. Persoanele nevoiase vor primi, in schimb, sprijin financiar, a explicat ministrul economiei Adriean Videanu. "De exemplu, daca intr-un loc au sediul social 6 societati comerciale si locuiesc si si 10 locatari, fiecare trebuie "sa plateasca pretul corect", a mai precizat Videanu. "De ce sa subventionez eu acele societati comerciale? De ce sa il subventionez pe cel care are venituri suficiente si sa nu plateasca pretul corect?", a punctat ministrul Economiei, scrie evz.ro.


Fiscul pune sechestru asigurator pe bunurile Realitatea Media


Inspectorii fiscali sunt in curs de a aplica sechestru asigurator pe bunurile Realitatea Media, in acest moment facandu-se evaluarea acestora, au declarat, pentru Adevarul, surse oficiale din cadrul ANAF. Organele fiscale considera ca exista pericolul ca debitorul, in speta Realitatea Media, sa se sustraga de la plata datoriilor, sa isi ascunda ori sa-si risipeasca patrimoniul, "periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea".


Cardul de lichiditati Kogalniceanu, prima masura de sustinere economica?


In cadrul Executivului se poarta discutii in vederea adoptarii unei masuri care sa sustina IMM-urile cu probleme de cash-flow. Astfel, ar putea fi emis un card de lichiditati, sub forma unei finantari tampon garantate de stat, cu care intreprinzatorul poate sa-si plateasca furnizorii, partenerii, sa-si asigure un flux de numerar echilibrat, dupa modelul unguresc al schemei de card Szecsenyi. Masura ar putea fi adoptata dupa intalnirea cu BNR, ca parte a planului de masuri de sustinere economica, alaturi de introducerea unui impozit suplimentar pentru banci si s-ar putea numi cardul Kogalniceanu, scrie Business Cover.


Portitele noilor masuri fiscale


Cum sa "fentezi" impozitul suplimentar pe locuinta. Omisiunile si neclaritatile din actul normativ pregatit de Guvern pentru impozitarea suplimentara a celor care detin mai multe locuinte pot fi foarte usor speculate, astfel incat taxarea sa ramana la nivelul actual, sunt de parere specialistii in fiscalitate. "O prima solutie, cea mai la indemana, este inregistrarea la Fisc a unui contract de inchiriere pentru locuinta respectiva. De fapt, statul incearca sa elimine astfel situatiile in care locuintele sunt inchiriate, dar veniturile respective nu sunt declarate si, deci, se sustrag impozitarii cu 16%", a declarat pentru Gandul Miruna Enache, tax senior manager la compania de consultanta Ernst&Young.


10 motive pentru a intra din nou pe piata de actiuni


Se pare ca investitorii reactioneaza de doua ori mai puternic la stirile negative comparativ cu situatia dinainte de crahul din 2008. Cresterea lenta a joburilor noi in Statele Unite, prudenta consumatorilor americani, problemele privind datoriile tarilor din Europa, economia Chinei - fiecare raport aduce o supra-reactie la nivelul pietei, scrie TheStreet.com. Indicele S&P 500 inregistreaza o variatie modesta fata de finalul anului trecut dupa saltul de 65% de la minimele din martie 2009 pana la sfarsitul anului respectiv. Actiuni blue-chips precum cele ale Bank of America, Microsoft, Chevron si Johnson & Johnson sunt pedepsite pentru problemele Europei, scrie EconomicTime.ro.


Cat costa sa-ti faci o firma in Insulele Virgine Britanice sau Barbados


Speriati de regimul fiscal din Romania, de instabilitatea economica si politica si de eventuala majorare a taxelor, tot mai multi romani aleg sa-si infiinteze firme in paradisuri fiscale precum Insulele Virgine Britanice, Seychelles, Bahamas, Barbados sau Montserrat. Care sunt costurile de infiintare a unei astfel de firme? Taxele si impozitele anuale sunt de minim 350 USD in cazul in care capitalul social este mai mic de 50.000 USD. Costurile obligatorii, platibile inainte de inmatriculare se ridica la suma de 1.000 de dolari iar taxele anuale incluzand sediu registrat si agent registrat precum si taxele se ridica la aproximativ 1.240 de dolari, se arata in datele furnizate de o firma specializata in inregistrarea de companii offshore, scrie Capital.ro.


Mi-am epuizat resursele, toate milioanele au fost inghitite de companii


As vinde orice pentru a face rost de bani. Octavian Radu, proprietarul grupului RTC, care include mai multe companii ce activeaza in curierat si transport, fashion, imobiliare sau pe piata de carte, cu afaceri de 130 de milioane de euro anul trecut, sustine ca si-a epuizat toate resursele financiare in incercarea de a sustine businessurile, dupa ce doua dintre cele mai mari firme din grup, Diverta si TCE Logistica, au intrat in insolventa. "Am un cont in strainatate dar nu am bani in el. Mi-am epuizat toate milioanele cu companiile", spune proprietarul Diverta, adaugand insa ca nu crede ca va ajunge sa traiasca din salariu, insa in niciun caz nu are bani pusi deoparte, scrie Ziarul Financiar.


Numarul milionarilor in dolari a crescut in 2009 cu 17% la nivel mondial, la zece milioane, in pofida intrarii economiei globale in cea mai grava recesiune din ultimele decenii, potrivit unui studiu realizat de Merrill Lynch si Capgemini, transmite Reuters. Averea acestora a sporit cu 19% anul trecut, la 39.000 de miliarde de dolari, aproape recuperand pierderile cauzate de criza financiara, scrie Money.ro.


Primul Mercedes SLS AMG electric: E-Cell. In urma cu un an, cei de la Mercedes-Benz dezvaluiau oficial intentia de a lansa o versiune electrica a supersportivei SLS AMG. Un prim rezultat al acestui program este prototipul din imagine, denumit SLS AMG E-Cell. Motorul V8 de 6,3 litri si 571 CP de pe SLS AMG a fost inlocuit cu patru motoare electrice, fiecare amplasat in apropierea unei roti. Insumata, puterea acestor motoare este de 392 kW (echivalentul a 526 CP), cu un cuplu de 880 Nm disponibil chiar din momentul startului, scrie 24auto.ro.



; de Ionut Baias HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.