Ultima oră

Fugiti din oras!!! Nisipul din Sahara ne va sufoca la 38 de grade

Ziarul de Vrancea
12 iun 2010 1199 vizualizări
Timp de doua zile, temperaturile vor atinge maxime extreme, motiv pentru care vrincenii sint sfatuiti sa se ascunda de caldura u atentionarea de canicula este activa in intervalul 12 iunie, ora 12.00 - 13 iunie, ora 18.00 u specialistii spun ca in atmosfera vor ajunge particule de nisip fierbinte din Sahara, care va accentua efectul de sufocare u autoritatile se pregatesc cu provizii de apa, iar de saptamina viitoare vor amenaja puncte de prim-ajutor in cele mai aglomerate zone din judet u pe canicula trebuie sa consumati zilnic doi litri de apa, dar si cit mai multe fructe si legume proaspete

Vara isi intra pe deplin in drepturi in aceste zile, cind temperaturile vor depasi frecvent 35 de grade Celsius si in judetul Vrance, iar afara, sub razele dogoritoare ale soarelui, va fi cam greu de rezistat. Meteorologii anunta ca, de simbata de la prinz si pina duminica seara, vremea va fi caniculara in intreaga tara. Ieri, Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis o atentionare meteo cod galben de canicula pentru intervalul 12 iunie, ora 12.00 - 13 iunie, ora 18.00, fenomenele vizate fiind temperaturi ridicate si disconfort termic. Aceasta arata ca simbata si duminica temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-36 de grade, iar pe areale restrinse chiar 37-38 de grade, indeosebi in zonele de cimpie. Specialistii atrag atentia ca in aceste zile caniculare in atmosfera vor ajunge particule de nisip din Sahara, de vina fiind curentii care aduc particule fine de nisip din zonele aride ale lumii. Praful saharian va fi resimtit de romani prin caldura excesiva si umiditate crescuta la sol. Aceste fenomene vor mari efectul de sufocare. Din fericire, praful saharian nu va sta foarte mult deasupra Romaniei.


Dupa acest week-end tropical vremea se va racori.


Si Focsaniul este expus la temperaturi extreme, asa ca ar fi bine sa va ascundeti de razele soarelui in acest sfirsit de saptamina. "în intervalul mentionat vremea va fi caniculara, calduroasa dupa-amiaza, iar indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge si depasi pragul critic de 80 de unitati in toate regiunile", se arata in atentionare. In acest context, ieri Ministerul Sanatatii a cerut luarea de masuri pentru reducerea riscurilor medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate, in cadrul unei videoconferinte cu autoritatile din teritoriu. Dr. Vasile Costin, director ajunct al Directiei de Sanatate Publica, spune ca pentru inceput se vor stabili puncte de distributie a apei, in numar de patru la Focsani: in Piata Moldovei, in Sud, in Centru si Obor. In momentul in care meteorologii vor emite atentionare de cod portocaliu se vor amenaja si puncte de prim ajutor in cele mai aglomerate zone din oras. în urma avertizarilor primite, prefectul Ion Oprea a convocat ieri sedinta extraordinara a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, in cadrul careia au fost prezentate masurile ce vor fi luate in judet dar si in institutii. Prima este identificarea si activarea unor puncte de prim ajutor, care vor fi amplasate in zone aglomerate, semnalizate vizibil si amenajate in spatii publice climatizate. Astazi, pina la ora 12.00, Prefectura va stabili aceste puncte, care, cel mai probabil, vor fi amenajate in aceleasi zone ca si anul trecut: Piata Moldovei, Gara, Sud si Obor. De asemenea, primariile din judet au obligatia de a asigura apa potabila necesara populatiei in punctele de prim ajutor. Aceste puncte de asistenta a populatiei s-ar putea infiinta in cadrul primariilor, farmaciilor, in dispensare, scoli sau centre comerciale astfel incit persoanele doborite de caldura sa se bucure si de racoarea aerului conditionat. Tocmai din acest motiv, Ministerul Sanatatii solicita autoritatilor locale evitarea instalarii de corturi in strada pentru acordarea de asistenta medicala sau distributia de apa.


Nu stati in soare intre orele 11.00 si 18.00!


Chiar daca pina ieri la Spitalul Judetean din Focsani nu s-a inregistrat o avalansa de pacienti doboriti de caldura, medicii sint in alerta si spun ca sint pregatiti sa intervina in caz de nevoie. Batrinii sint cei mai expusi pericolului in aceste zile caniculare, tocmai de aceea sint sfatuiti sa nu iasa in soare la orele de virf ale zilei. "Cam greu fac fata dar nu am ce face. Vin de la Mindresti de nevoie. A trebuit sa fac unele cumparaturi", spunea ieri la prinz o femeie aflata in Piata Moldovei. Si bolnavii sint predispusi la insolatie. "Cam greu rezistam pe caldurile acestea. Nu avem ce face, trebuie sa iesim din casa. Am ajuns in Focsani la ora 8.00 si sper sa plec cit mai repede ca sa nu ma prinda caldura de la prinz pe drum. Am diabet dar am fost nevoita sa ies din casa. Fac insulina de patru ori pe zi", ne-a spus Maria Ilie, din Vizantea, pe care am intilnit-o in zona Spitalului Judetean. Medicii le recomanda vrincenilor de toate virstele sa evite, pe cit posibil, expunerea prelungita la soare intre orele 11.00 si 18.00. Este recomandat chiar sa intrerupeti munca in aer liber dupa orele 11.00 pentru a nu ajunge la spital cu probleme grave de sanatate. Mai ales copiii si batrinii trebuie sa fie protejati mai bine de soare. In perioadele de canicula este recomandat consumul zilnic de lichide, intre 1,5-2 litri. Trebuie sa consumati cit mai multe fructe si legume proaspete deoarece acestea contin o mare cantitate de apa care hidrateaza organismul. De asemenea, este recomandat sa va acoperiti capul cind iesiti din casa cu o palarie de soare, sa nu consumati alcool si sa evitati consumul de cofeina. Totodata, trebuie sa se evitati consumul de alimente usor perisabile. Pentru limitarea cresterii temperaturii in locuinte, se recomanda ca jaluzelele sau draperiile sa fie trase in timpul zilei, iar geamurile inchise pina seara, cind pot fi deschise si lasate asa inclusiv noaptea. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.