Ultima oră

INTERNATIONAL:Seful diplomatiei romane, in vizita oficiala la Washington

Ziarul de Vrancea
31 mai 2010 190 vizualizări
Ministrul roman al afacerilor externe Teodor Baconschi efectueaza o vizita oficiala la Washington in perioada 1-2 iunie 2010. Vizita se inscrie in linia consultarilor constante la nivel inalt dintre cele doua tari, in cadrul Parteneriatului Strategic romano-american, informeaza MAE intr-un comunicat de presa.

Pe parcursul celor două zile ale vizitei, seful diplomatiei romane va avea convorbiri cu secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, cu consilierul Presedintelui SUA pentru politica de securitate natională, James Jones, precum si cu subsecretarul apărării, Michelle Flournoy. Agenda intrevederilor va cuprinde o analiză de etapă a Parteneriatului Strategic, stadiul proiectului scutului antirachetă de pe teritoriul Romaniei, cooperarea economică, liberalizarea regimului de vize, cadrul juridic bilateral si cooperarea in cadrul organismelor internationale. Discutiile vor viza aspecte regionale relevante pentru Romania (securitate energetică, regiunea extinsă a Mării Negre, Balcanii de Vest), precum si cooperarea dintre cele două tări in cadrul NATO, inclusiv in teatrele de operatiuni din Afganistan.


Agerpres Jurnal



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.