Ultima oră

ESENTIAL:Generatia lu' tata. Categoria Tinere Sperante- Cum a facut Radu Mazare Jr primele mii de euro

Ziarul de Vrancea
25 mai 2010 429 vizualizări
Plus un interviu: Ce crede fiul primarului despre coruptie

Este elev in clasa a X-a si, in trei ani, a castigat 20.000 de euro ca barman si distribuitor de apa in Constanta. Acum castiga bani de buzunar ca prezentator la o televiziune sponsorizata de tatal sau din bani publici. A fost in centrul atentiei in 2009, cand a imbracat la o prezentare de moda o uniforma de nazist. Este prieten cu fiica lui Mircea Geoana cu care poarta conversatii aprinse pe Facebook. Este fiul lui Radu Mazare care, intr-un interviu pentru HotNews.ro, spune ca Romania este o tara corupta, dar ca acest lucru va fi schimbat de generatia sa.


Prima afacere in care Mazare Jr. a fost implicat este un bar in complexul Aqua Magic din Constanta. Raducu spune ca asa a facut primii bani in 2006. Inca este implicat in afacere. Daca la inceput presa a relatat ca tanarul are un job de barman, acum acesta spune ca, dupa patru ani, se ocupa de aprovizionarea barului.


Fiul primarului Mazare a intrat si pe piata distribuitorilor de apa din Constanta. Raducu a declarat pentru HotNews.ro ca din micile afaceri a castigat - din 2006 si pana acum -

20. 000 de euro. In 2009, din acesti bani si-a cumparat un ATV. Presa locala a relatat recent ca Raducu isi va deschide un salon de masaj cu maseuze aduse din Brazilia. Tanarul spune ca sunt inventii ale presei de scandal si ca in aceasta vara va face bani din barul de la Aqua Magic si din distributia de apa.


Noroc ca stii, noroc cu tata


Raducu Mazare este un obisnuit al tabloidelor si al emisiunilor de scandal, participand deseori cu tatal sau la diverse show-uri. In 2009 Mazare Jr. si-a facut debutul in televiziune ca prezentator la emisiunea "Noroc ca Stii" de la NeptunTv. Acum, el spune ca lucreaza la aceeasi televiziune ca prezentator. Aceasta televiziune este finantata de tatal sau, primarul Radu Mazare. Finantarea nu vine din averea familiei Mazare, ci din bugetul Primariei.


In ultimii ani, Radu Mazare a dat din bugetul primariei pe care o conduce peste 2 milioane de euro pentru NeptunTv, o televiziune detinuta de partenerii sai de afaceri. Pentru aceste contracte, Mazare a fost investigat de ANI si este cercetat de DNA. La inceputul acestui an, presedintele CJ, Nicusor Constantinescu, subalternul pe linie politica a lui Mazare, a dat si el 2 milioane de euro bani publici pentru televiziunea unde lucreaza Mazare Jr.


Recent, Raducu a ajuns in paginile tabloidelor, fiind pozat in compania unor tinere cantarete. El si preietenii sai au inchiriat o masa intr-un club din Mamaia, asa cum fac fotbalistii in Bamboo, exact langa scena unde cantau fetele. Dupa concert Mazare Jr. le-a invitat pe soliste la masa.


Baiatu lu\' tata si fata lu\' tata


Mazare Jr. are insa o relatie de amicitie cu Ana Geoana. "Domnul Geoana s-a intalnit intr-o vara cu tatal meu si ne-au facut cunostinta. Si acum ne vizitam reciproc cand merg eu in Bucuresti sau cand vine ea in Constanta", povesteste Raducu. El spune ca discuta cu Ana Geoana despre politica si, in special, despre tatii lor si problemele acestora.


Cei doi sunt prieteni si pe Facebook unde isi comenteaza reciproc pozele. Daca pentru reporteri intalnirile cu Ana Geoana sunt relatate ca simple intalniri amicale, pe Facebook iesirile in oras cu Ana Geoan sunt relatate ca adevarate aventuri. Iata cum povesteste Mazare Jr. una din aceste intalniri: "Aflata la mare cu tata, Mircea Geoana, Ana Maria avea nevoie de o companie de invidiat. Asa ca cei doi baieti, Raducu si Sergiu s-au oferit sa o distreze pe junioara. La volanul unui Merced Sl cabrio, Sergiu Babinciuc gonea nebuneste prin statiunea Mamaia. Asta n-a inpiedicat-o pe Ana Maria la numai 14 ani sa se ridice din masina pentru a inspira briza marii. Oare presedintele PSD stie ce nebuni face fetita lui? Sau are incredere in baiatul lui Mazare si a lui Babinciuc?".


Recent, Raducu a prezentat o colectie de moda. Rolul de manechin pentru o colectie de camasi i-a fost acordat de mama sa, creatoarea colectiei. Raducu spune ca nu a fost remunerat ci pur si simplu isi ajuta mama. Totusi, acesta spune ca, in schimbul prezentarii, a primit camasi frumoase. Tanarul Mazare a fost implicat in 2009 intr-un scandal international, cand a aparut alaturi de tatal sau imbracat in uniforma de nazist.


Imaginile cu Radu Mazare si fiul sau in rol de soldati nazisti au facut inconjurul lumii, acestia fiind citati chiar si intr-un raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite. Cu toate ca pe numele lui Mazare a fost deschis un dosar penal acesta s-a finalizat cu neiceperea urmaririi penal. In martie 2010, dosarul a fost insa redeschis.


Radu Mazare Jr: Nu stiu daca voi intra in politica. Sa vad in ce stare va ajunge Romania


Mazare Jr. spune ca nu are inca in cap o afacere pe care sa o construiasca singur. Mai intai asteapta sa termine liceul si sa intre la facultate, unde va alege ceva pe profil economic. Despre politica, spune ca singurul politician pe care il aprecieaza este tatal sau. Afirma ca nu este membru al organizatiei de tineret a PSD, dar ca si-a ajutat tatal in campaniile electorale.


"Nu stiu daca voi intra in politica. Poate voi face si asta. Sa vad in ce stare va ajunge Romania. Probabil ca voi intra la un moment dat. Din politica actuala nu prea simpatizez pe nimeni", mai spune Raducu. La fel ca tatal sau, este pasionat de masini si de sporturi extreme. Tanarul a facut numeroase demonstratii de surfing sau capoeira, o combinatie intre dans, muzica si arte martiale. In privinta masinilor, acesta a copiat modelul Alexandru Geoana. In urma cu doua saptamani Raducu a fost surprins conducand un Fiat 500. Jurnalistii locali au relatat ca acesta, la 16 ani, are deja carnet de conducere categoria B1.


HotNews.ro a realizat un scurt interviu audio cu Raducu Mazare despre afaceri, planuri si coruptie. Iata cateva pasaje:


Rep: Cum vezi tu fenomenul coruptiei? Avem multa coruptie in tara asta?

Radu Mazare JR: Da, cred ca este coruptie. Dar probabil, cu timpul, se va diminua cu generatia noastra si asa mai departe.


Rep: Ce exemple de corutie iti vin in minte?

RM: Probabil mentalitatea de pe vremea fostilor conducatori si mai ales ce se intampla acum cu conducerea tarii.


Rep: Cum te-ai imprietenit cu Ana Geoana, fiica lui Mircea Geoana?

RM: Prima data ne-am intalnit cand a venit tatal ei la mare si s-a intalnit cu tata si am facut si noi cunostinta. De atunci am ramas prieteni. Vorbim pe Internet. Cand vine ea la Constanta ne intalnim, cand merg eu la Bucuresti ne intalnim. Atata tot.


Rep: Ce discutati voi intre voi?

RM: Mai vorbim si de parintii nostri, dar in principal vorbim ca niste adolescenti asa cum vorbesc si cu alti prieteni despre alti tineri, despre discoteci.


Generatia lu\' tata, de la origini pana in prezent

Copiii de baroni locali au fost printre primii implicati in afaceri, in numele si cu ajutorul influentei parintilor. Sub guvernarea Nastase, presa a semnalat un inceput de fenomen. Baroni locali de la Valcea, Iasi sau Botosani si-au continuat afacerile cu statul implicandu-si copiii.



Cazul Puwak. Reteta e simpla: copiii preiau relatiile parintilor si castiga, de regula, contracte de la stat. Celebru este cazul fostului ministru al integrarii, Hildegard Puwak. In decembrie 2003, Puwak a demisionat dupa ce procurorii au deschis o investigatie, fiul si sotul fiind acuzati de deturnare de fonduri europene. Dosarul a fost inchis sub Guvernarea Nastase si redeschis in 2005. Fiul fostului ministru, Mihai Puwak, a fost condamnat in noiembrie 2009 la trei ani cu suspendare pentru deturnare de fonduri europene. Intr-un dosar separat, sotul fostului ministru a fost condamnat definitiv in 4 iulie 2009, la doi ani cu suspendare. Detalii aici

Fiica unui alt fost ministru din Guvernarea Nastase, Serban Mihailescu, pare sa beneficiat in afaceri de pe urma influentei tatalui. Detalii aici


In randul parlamentarilor, fenomenul e si mai raspandit. O investigatie realizata in 2005 arata cum mai multi parlamentari PSD si PRM si-au implicat copiii in afaceri in domeniul mass-media. Astfel, copiii parlamentarilor Aristide Roibu (PSD), Theodor Nitulescu (PSD), Adrian Paunescu (PSD), Neculai Apostol (PSD), Dragos Ujeniuc (PNL), Dan Claudiu Tanasescu (PRM), Leonida Lari (PRM) sunt fie directori, fie actionari la diverse publicatii locale sau centrale. Pe langa presa, copiii unor fosti parlamentari (Funar, Taracila, Solcanu) apar in relatie directa cu statul. Detalii aici


In 2007, Evenimentul Zilei realizeaza un inventar al copiilor de politicieni implicati in afaceri, insa nu toti se intersecteaza cu statul. Altii, insa, par sa beneficieze de influenta parintilor. EVZ noteaza ca fiul lui Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului, a avut contracte cu Petrom cand era companie de stat. Tot atunci, presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, le-a transferat fiicelor sale Corina si Camelia, firmele si administrarea afacerilor. Potrivit EVZ, Compania Grivco SA, detinuta de familia Voiculescu, a facut parte din grupul "baietilor destepti" din energie. Detalii aici.


Alti copii de politicieni pe care ii gasim in afaceri sunt Andrei Hrebenciuc, fiul fostului premier Radu Vasile, dar in aceste cazuri nu gasim o legatura directa intre pozitia parintilor si afacerile copiiilor. Unul dintre fostii parlamentari PSD, in prezent independent, a anuntat recent ca-si imparte averea celor trei copii. Detalii aici


Cazul EBA. Insa simbolul "Generatiei lu\' tata" ramane Elena Basescu. Mezina presedintelui a ajuns europarlamentar in 2009, dupa ce in sprijinul sau s-a pus in miscare o uriasa masinarie de partid. Ca sa fie siguri ca Elena Basescu - candidat independent - nu rateaza intrarea in PE, PDL i-a asigurat cate zece voturi pe sectie de votare. HotNews.ro a investigat in detaliu cazul EBA. Detalii aici

Intreaga sa cariera pare sa se bazeze pe influenta tatalui. A fost angajata la Luxten cu un salariu de 7000 de euro pe luna - pentru un job care, potrivit propriilor declaratii, presupunea sa petreaca patru ore la serviciu si sa introduca date in calculator. Detalii aici.

EBA, nume de campanie lansat dupa numarul de la masina, a tinut multa vreme prima pagina a tabloidelor gratie relatiei cu Andrei Hrebenciuc, baiatul rivalului tatalui sau, de care s-a despartit in urma cu ceva timp.


Si actualul ei iubit, Bogdan Ionescu (Syda) s-a remarcat tot gratie relatiilor tatalui sau. Ionescu jr a demisionat la inceputul anului din functia de secretar III la Ambasada Romaniei din Paris, post castigat prin concurs la Ministerul Economiei, fiind insa singurul participant. Presa a speculat ca Ionescu jr a castigat postul multumita relatiilor de prietenie si afaceri dintre Adrian Videanu si tatal sau, fost director la Fondul Proprietatii de Stat.

Citeste in revista Kamikaze si: Generatia lu\' Tata. Categoria tinere sperante: Andrei Nastase si Alexandru Geoana


Episodul 1


HotNews.ro: Cum il ajuta ginerele ministrului de interne pe omul gras sa slabeasca. Secretele unei casatorii fericite intre PDL si PSD

Revista Kamikaze: Generatia lu\' tata: Afacerile cu acordul parintilor ale fratilor Berceanu

Episodul 2


HotNews.ro: Prigoana Jr vinde informatii. O afacere care a pus pe jar trei institutii publice

Revista Kamikaze: Afacerile odraslelor lui Pinalti cu statul: faza pe offshore si cea pe comuna

NOTA: Generatia lu\' tata. Afaceri cu acordul parintilor este un proiect comun derulat de HotNews.ro si Revista Kamikaze.



. de A. Biro, D.Tapalaga HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.