Ultima oră

ESENTIAL: O coproductie HotNews.ro - Kamikaze: Generatia lu' tata. Afaceri cu acordul parintilor

Ziarul de Vrancea
20 mai 2010 317 vizualizări
Cum il ajuta ginerele ministrului de interne pe omul gras sa slabeasca. Secretele unei casatorii fericite intre PDL si PSD

Medic stomatolog de meserie, Ionut Rudeanu (26), ginerele lui Vasile Blaga, s-a lansat in afacerea cu firma de protectie si paza Axis Security in 2009. Cum a ajuns de la stomatologie la firme de paza si protectie? L-a impins pasiunea pentru uniforma si baston sau relatiile socrului? Asocierea cu Nei Guard, firma detinuta de Mihai Neicu, unul din oamenii lui Miron Mitrea in timpul Guvernarii Nastase, ii aduce in 2010 un prim contract gras de la omul gras, adica de la stat. Dar, ce avantaje obtine Neicu din asocierea cu ginerele lui Blaga si trecerea la PDL?


Axis Security primise licenta de functionare in noiembrie 2009, astfel ca, participand singura, n-ar fi avut nici o sansa la licitatia anuntata o luna mai tarziu de CNADR. Axis-Nei Guard castiga la data de 16 februarie un contract de 2, 6 milioane de lei. Zece zile mai tarziu, pe 26 februarie, Mihai Neicu castiga si el un post de membru in consiliul de administratie al RATB, apoi la REBU. Pe 14 mai intra in CA la REBU. In 2009, fusese si in CA la ADP sector 4. A ajuns abonat la Consilii de Administratie propus de PDL, nu de PSD, partid sub care facuse cariera in Guvernarea Nastase.


* Vasile Blaga pe 31 martie: Statul roman castiga enorm daca locul jandarmilor de la unele obiective - eu nu discut de toate - va fi luat de catre firme de paza, care sunt asigurate si, daca undeva se inregistreaza o paguba, asiguratorii platesc

* Ionut Rudeanu si Mihai Neicu au refuzat sa raspunda intrebarilor adresate de HotNews.ro, desi initial au transmis ca accepta sa raspunda pe mail.


Informatia esentiala in date exacte si cifre. De urmarit desfasurarea evenimentelor


* La data de 23 aprilie 2009, se infiinteaza Axis Corporate Security. Actionari sunt, cu cate 50%, Rudeanu Ioan Andrei si Rudeanu Aurora Mariana, administrator fiind Rudeanu Ioan Andrei, ginerele ministrului de interne, Vasile Blaga. Potrivit prezentarilor de pe net, compania are 200 de angajati.


* La data de 27 noiembrie 2009, potrivit site-ului Politiei romane, Axis obtine licenta de functionare, figurand pe pozitia 784 pe lista celor 1175 de societati de paza si protectie din Romania. La aceasta data, intre cele doua tururi de scrutin pentru alegerile prezidentiale, Vasile Blaga, socrul lui Ionut Rudeanu, este ministru de interne.


* La data de 31 decembrie 2009, CNADR lanseaza anuntul licitatiei intr-o zi imposibila: ajunul Anului Nou, cand toata lumea sta cu ochii pe sampanie. Valoarea contractului este de 2,518,675 RON, avand ca obiect "servicii de asigurare paza, securitate si protectie pentru obiectivele din cadrul DRDP Timisoara". Detalii aici


* La data de 16 februarie 2010, CNADR anunta castigatorul licitatiei, dupa ce respinge contestatia firmei Euro Prima Security SRL, care iesise pe primul loc. Asocierea Axis-Nei Guard (Ionut Rudeanu - Mihai Neicu) este declarata castigatoare de pe pozitia a doua, firma fiind descalificata de pe locul I din cauza unor documente lipsa la dosar. Contestatia Euro Prima o puteti vedea aici. Public, castigatorul este declarat pe 24 aprilie. Detalii aici


* La data de 26 februarie 2010, Mihai Neicu, asociatul ginerelui lui Vasile Blaga, este numit, la propunerea PDL sector 6, in Consiliul de Administratie al RATB, companie de stat care gestioneaza unul dintre cele mai importante bugete din Capitala. Potrivit unor surse HotNews.ro, numirea a fost facuta la propunerea primarului Cristian Poteras. CGMB il voteaza cu 29 de voturi pentru, 15 impotriva.


* La data de 31 martie, Vasile Blaga declara public: "Jandarmeria, care la randul ei trebuie sa inteleaga ca principala ei sarcina este ordinea publica, si nu paza. (...) De ce sa nu o faca firmele de paza, statul roman castigand enorm daca locul jandarmilor de la unele obiective - eu nu discut de toate - va fi luat de catre firme de paza, care sunt asigurate si, daca undeva se inregistreaza o paguba, asiguratorii platesc?! Despre asta este vorba, nu mai suntem in anii \'90, la inceputul anilor \'90." Nici DRDP Timisoara, nici CNH Petrosani n-au fost pazite de Jandarmi, ci de firme private. Potrivit unor surse HotNews.ro, Neiguard asigura paza la DRDP Timisoara si inainte de asocierea cu Axis. CNH Petrosani fusese pazita si ea tot de o companie privata, Protector International. Detalii aici


* La data de 14 aprilie, Axis in asociere cu alte doua firme castiga un contract la CNH Petrosani, in valoare de 36.000.000 de lei. In timp ce Vasile Blaga teoretiza la 31 martie la B1 necesitatea inlocuirii jandarmeriei cu firme private de paza, la CNH Petrosani era in plina derulare o licitatie cu miza si mai mare decat cea de la Timisoara. Potrivit datelor oficiale publicate pe site-ul e-licitatie.ro, data limita pana la care se puteau depune ofertele a fost 19 martie 2010, iar deschiderea ofertelor a avut loc in data de 14 aprilie. Grupul de firme format din Ultra Security, Scorseze Security International si Axis Corporate a castigat contractul la CNH Petrosani, urmand sa asigure paza in urmatorii 3 ani.


* La data de 14 mai, Mihai Neicu mai prinde un post de membru in Consiliu de Administratie la REBU, pe care il pierduse in decembrie 2009. De data asta este propus de filiala PDL sector 6, condusa de primarul Cristian Poteras.



Revista Kamikaze a realizat prima investigatie pe tema contractelor castigate de Ionut Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga. Presa locala a pus in legatura castigarea licitatiei la CNH Petrosani de catre Axis pe seama faptului ca unchiul lui Ionut Rudeanu, Mihai Rudeanu a fost ani buni unul dintre baronii judetului Huneadoara: presedinte de Consiliu Judetean (2000 - 2004) si presedintele filialei PSD.


Ionut Rudeanu s-a rezumat sa spuna atunci, citat de Mesagerul Hunedorean: "Pentru mine, subiectul nu prezinta interes. Nu comentez. Se face din tantar armasar, ca si in cazul accidentului pe care l-am avut, in luna ianuarie, in Hunedoara".


Dar, de ce se asociaza Axis cu firme din piata, si nu merge singura la licitatii? Contactat de HotNews.ro, Razvan Oprea, juristul Axis, a explicat: "E o chestie normala. Neiguard si Axis s-au asociat pentru a putea participa la licitatie, pentru a indeplini conditiile din caietul de sarcini". La fel, s-a intamplat si in cazul CNH Petrosani, unde Axis s-a asociat cu alte doua firme. Altfel spus, fiind o firma noua, Axis n-ar fi avut prea multe sanse sa ajunga la contracte publice. Oprea a mai declarat pentru HotNews.ro ca Axis si Neiguard se cunosteau din piata si ca relatiile intre cele doua firme sunt de natura strict comerciala.


* Razvan Oprea, juristul Axis, ne-a promis ca Ionut Rudeanu va raspunde intrebarilor sumplimentare trimise de Hotnews.ro. N-a facut-o si, in ciuda insistentelor, nici un reprezentant Axis n-a mai raspuns la telefon. La randul sau, Mihai Neicu a declarat ca accepta sa explice pe mail in ce conditii s-a asociat cu firma ginerelui lui Vasile Blaga. Nici el n-a mai raspuns ulterior, nici la mail, nici la telefon.


Cine este Ionut Rudeanu


Agathe si Ionut

Agathe si Ionut

Foto: AGERPRES

Absolvent al facultatii de stomatologie, Ionut Rudeanu (26 de ani) este fiul preotului Ioan Octavian Rudeanu, fost director al Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Hunedoara (2001-2005). Este nepotul fostului baron local PSD, Mihai Rudeanu, presedinte CJ in perioada guvernarii Nastase. In octombrie 2009, Mihai Rudeanu a fost demascat drept colaborator al Securitatii inainte de 89, avand numele conspirativ Radu. Dezvaluirea apartine jurnalistului Catalin Docea, director la Ziarul Vaii Jiului. Detalii aici Familia Rudeanu are o puternica influenta in plan local, dupa cum reiese din unele relatari.


Ionut Rudeanu se casatoreste in iunie 2008 cu Agathe Blaga, fiica lui Vasile Blaga, despre care spunea ca o cunoaste din 1999 si ca a fost "dragoste la prima vedere". Pe atunci, tatal socru era in opozitie, dar proaspat candidat la functia de Primar General al Capitalei. Detalii aici


In februarie 2007, presa locala il descria pe tanarul Ionut Rudeanu drept un pesedist convins. Iata un fragment din relatarea unor sedinte de partid, organizate pe atunci de Mircea Geoana: "Parcarea e plina de masini de toate felurile, motiv numai bun pentru ca Ionut Rudeanu, tanarul pesedist si fiu al la fel de pesedistului, fost "sef la Cultura", Ioan Octavian Rudeanu, sa faca cateva ture de prost gust cu bijuteria pe patru roti, de un albastru metalizat, purtand sigla "masinii poporului" din Germania, pe care o conduce. Le face semn cu mana colegilor sai de partid, dar si presei, care nu lipseste din peisaj, iar raspunsul acestora, cam printre dinti, "Fii atent ce masina are fiul popii!", nu ajunge pana la soferul mandru - nevoie mare, de bolidul pe care il conduce". In presa locala apare informatia ca Ionut Rudeanu conducea un VW albastru cu nr HD 01 MAI.

Detalii aici


* Scandaluri publice. Pe data de 7 ianuarie 2009 este implicat intr-un accident de circulatie usor, pe soseaua de centura a Hunedoarei. La volanul unui Q7, a acrosat trei autoturisme, n-au fost victime. Potrivit politiei, soferul nu consumase alcool si a fost amendat cu 180 de lei, incidentul fiind rezolvat pe cale amiabila. Detaii aici.


* Ce spun altii despre el. Vasile Blaga despre Ionut Rudeanu (in iunie 2008): "Este o vorba: niciun ginere nu este prea bun pentru un tata de fata".


Cine este Mihai Neicu


Mihai Neicu

Mihai Neicu

Foto: AGERPRES

Mihai Neicu a fost seful Directiei de Protocol si Relatii Publice de la Ministerul Transporturilor in timpul mandatului lui Miron Mitrea. Sotia sa, fost ofiter SPP, s-a asociat inca de atunci cu garda de corp a lui Mitrea, in firma Romguard. Detalii aici.


Ulterior, Neicu isi face propria firma de paza, Nei Guard, unde este actionar impreuna cu sotia sa, Neicu Florentina-Norocica. "Afacerea aceasta am facut-o pentru sotia mea. Fiind ofiter SPP, a trecut in rezerva cand a nascut si atunci ne-am gandit la aceasta companie", a declarat Neicu intr-un interviu pentru Financiarul in 2008.


Intr-un interviu pentru Daily Bussines in 2009, Mihai Neicu se arata ingrijorat ca piata serviciilor de securitate ar putea sa scada. Detalii aici


E neclar modul in care Mihai Neicu ajunge, dupa 2004, dintr-unul din oamenii de incredere a lui Miron Mitrea un fan PDL. In 2009 il gasim vicepresedinte la filiala sector 4. Ajunge membru in Consiliul de Administratie al societatii de salubrizare REBU. "Reprezint cu mandrie partidul in aceasta companie. Cred ca este un pas important in cariera politica", a explicat Neicu, citat de Romania Libera.


HotNews.ro a descoperit ca MIhai Neicu se muta cu putin inainte de alegeri de la filiala PDL sector 4 la sectorul 6. Este inlocuit in decembrie 2009 din CA al REBU. In 26 februarie 2010 este propus de PDL sector 6 si numit de CGMB in Consiliul de Administratie al RATB. Potrivit unor surse HotNews.ro, Neicu a fost numit la propunerea PDL, fiind puternic sustinut de Vasile Blaga. Pe 14 mai, CGMB il numeste, la propunere PDL sector 6, si in CA al REBU, functie pe care o pierduse in decembrie 2009, cand PDL sector 4 ii retrasese sprijinul politic. Neicu pare sa fi fost un abonat al Consiliilor de Administratie.


Pe data de 7 iulie 2009, este inlocuit din CA al ADP sector 4. Detalii aici


Intamplator sau nu, Axis Security, partenerii lui Nei Guard, raporteaza pe site-ul propriu un contract cu ADP sector 4. Neicu si-a consolidat relatiile politice in sectorul 4 si prin inrudirea cu primarul Cristian Popescu-Piedone (PC), care i-a cununat in 2009 fiica. Potrivit unor surse, Nei Guard are contracte cu mai multe institutii publice, inclusiv cu companii unde a fost membru CA.


Blaga, agentul firmelor private de paza


Ministrul de interne, Vasile Blaga, explica, pe data de 31 martie, la emisiunea Nasul de la B1TV, de ce jandarmeria trebuie scoasa de la paza firmelor cu capital de stat, iar in locul ei sa intre firme de paza private.


Vasile Blaga: (...) Aici as vrea sa fac cateva precizari.

Radu Moraru: Ei, cum castig eu increderea asta? Ca maine iar vin minerii, va dau jos, si vine iar...

Vasile Blaga: In primul rand, siguranta cetatenilor. Si aici o spun cu toata deschiderea: este nevoie - si spun asta de trei ani de zile - de remutarea centrului de activitate al politiei in strada si, in acelasi timp, de o foarte buna colaborare cu Jandarmeria, care la randul ei trebuie sa inteleaga ca principala ei sarcina este ordinea publica, si nu paza. In acest moment - si o spun cu toata responsabilitatea -, doua treimi dintre jandarmi au ca principala misiune paza si doar o treime ordinea publica.

Radu Moraru: Paza a ce?

Vasile Blaga: Paza la societati comerciale cu capital de stat, de altfel importante, nu spun asta - la CONPET.

Radu Moraru: Da, dar inteleg ca e si o paza platita.

Vasile Blaga: Da, numai ca pe statul roman...

Radu Moraru: Adica ei fac niste bani totusi, e o activitate comerciala.

Vasile Blaga: Asa este, dar de ce sa nu o faca firmele de paza, statul roman castigand enorm daca locul jandarmilor de la unele obiective - eu nu discut de toate - va fi luat de catre firme de paza, care sunt asigurate si, daca undeva se inregistreaza o paguba, asiguratorii platesc?! Despre asta este vorba, nu mai suntem in anii \'90, la inceputul anilor \'90.

Radu Moraru: Dar jandarmii ii vom vedea in strada, in cazul asta? Ii au tari: Marea Britanie, alte tari... Dom\'le, esti sigur, peste tot e cate un politist, cate un Bobby - cum ii cheama pe-astia ai lor. O sa avem si noi asa ceva?

Vasile Blaga: O sa avem. Deja sunt cateva mii de patrule mixte, politist-jandarm, care deja lucreaza, si vor fi tot mai multe, tocmai pentru ca, iata... Si din nou o spun, si am spus asta si domnilor ambasadori, pentru ca saptamanal am intalnire cu o serie de ambasadori; le-am spus: "Domnilor, nu va suparati ca va retrag paza de la ambasada, pentru ca suntem la randul nostru un stat demn si mergem pe reciprocitate: unde dumneavoastra ne asigurati in statele dumneavoastra paza ambasadorilor - ca sunt si aici 500 de oameni, in paza ambasadelor -, atunci, prin reciprocitate, v-o asiguram si noi dumneavoastra; unde nu, nu. Sigur ca exista state ale caror ambasade prezinta... siguranta lor este...


* NOTA: Citeste pe Kamikaze: Generatia lu"â„¢ tata: afacerile cu acordul parintilor ale fratilor Berceanu


* Vino si tu cu exemple din orasul tau despre Generatia lu\' Tata: Copii de politicieni care fac afaceri cu statul.




de Dan Tapalaga HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.