Mini-Stiri
Soferul unui TIR a fost la un pas sa ajunga cu masina in casa unor localnici din comuna Cimpuri dupa ce a pierdut controlul volanului. Ieri dimineata, soferul din Neamt a pierdut controlul volanului, intr-o curba si a parasit partea carosabila. TIR-ul a rupt doua garduri si doua porti, dar s-a oprit inainte de a lovi o casa. Oamenii au auzit zgomotul produs si au iesit in graba din casa. Au ramas stana de piatra cind au vazut ca TIR-ul s-a oprit la doar citiva metri de casa lor. Politistii l-au testat pe sofer, dar acesta nu consumase alcool. "Mastodontul" a ramas ore bune in curtile localnicilor, fiind ridicat abia aseara cu ajutorul unei macarale. (D. C.)
Mera: Barbat ars
Un barbat de 41 ani din comuna Mera a ajuns in stare grava la Spitalul Judetean de Urgenta "Sfintul Pantelimon" Focsani dupa ce trupul i-a fost cuprins de flacari. Victima s-a ales ca arsuri pe 30% din suprafata corpului fiind internata in sectia de terapie intensiva, unde se afla sub stricta supraveghere medicala. Medicii spun ca au incercat sa stea de vorba cu pacientul insa nu au reusit sa scoata prea multe cuvinte de la acesta intrucit sufera de unele afectiuni neuropsihice. Rudele spun ca barbatul si-a facut de treaba pe linga o soba si a luat foc. (R. M.)
Batut de patru tineri
Un barbat din orasul Marasesti a fost bautut de mai multi tineri din oras. Robert T. a sesizat politia locala desre faptul ca a fost agresat fizic de catre mai multe persoane, pe strada. în urma verificarilor efectuate autorii au fost identificati ca fiind Irinel F., de 24 ani, Valentin F., de 26 ani, Vasilica F., de 30 ani, si Ionel F., de 32 ani, toti din localitate. Agresorii s-au ales cu dosare penale si sint audiati de procurori. (D. C.)
Cimpineanca: Grenada de gradina
Pirotehnistii au mers marti in Cimpineanca dupa ce un satean a gasit o grenada defensiva. Descoperirea a fost facuta in timpul unor sapaturi in gospodarie. Munitia neexplodata a fost ridicata si transportata in conditii de siguranta la depozitul special amenajat in vederea distrugerii. (R. M.)














