OPINII:Dinu Patriciu: Libertarian sau impostor? de Dragos Paul Aligica HotNews.ro
. Este d-l Patriciu un liberal clasic in Romania secolului 21 ? Din eleganta, sa abordam problema indirect. Sa incepem prin vorbi despre liberalismul clasic. Sa-i descriem trasaturile esentiale. Pe o coloana, deci: Dinu Patriciu. Pe alta: liberalismul clasic, libertarian.
Ce NU este liberalismul
Sa clarificam de la bun inceput ce NU este liberalismul. E important. Pentru ca azi, printr-o combinatie de manipulare, incultura politica si influenta subliminala a reziduurilor gandirii marxiste, liberalismul a ajuns sa fie vazut si promovat ca o ideologie a capitalistilor, a banului, a marilor acumulari de avere, a unor " oameni mai fini, mai alesi, mai cu staif", a grupurilor si claselor avute. Or, privind in istorie catre esenta idealurilor acestui mare curent intelectual si politic, descoperim ca nimic nu poate fi mai fals.
Mai intai, liberalismul clasic este mai mult decat orice individualist si propovaduieste atat egalitatea in fata legii, cat si egalitatea sanselor. Dar, in masura in care reflecta sau vizeaza o clasa sociala, aceasta este cu precadere clasa de mijloc. Nu elitele, nu "capitalul" sau "capitalistii", nu un grup social anume. Dorinta sau profetia liberalismului este ca, in timp, clasa de mijloc va creste pana la a deveni aproape co-extensiva cu intreaga societate.
Dar cel mai interesant este ca, in masura in care problema "marilor capitalisti" si "marilor averi" este adresata de liberalismul clasic, aceasta nu are loc in termenii cei mai cordiali. O astfel de afirmatie este o surpriza pentru cei care traiesc sau propaga mitul unui liberalism anexat "marelui capital" si esentialmente elitist. Realitatea este insa una incontestabila : Liberalii clasici s-au distantat categoric de ceea ce ei numeau "plutocratie", iar noi numim azi "moguli" sau "oligarhi".
Liberalism si plutocratie
Plutocratia, spuneau liberalii, este formula politica in care marile averi controleaza statul si societatea. Un plutocrat, spun ei, este cineva care, controland un capital impresionant, il orienteaza in primul rand nu catre economic, ci catre politic. In loc de a folosi acel capital doar pe piata libera concurand cinstit si creand produse si servicii, el opereaza politic, impunandu-se pietei prin manipularea legislatiei si reglementarilor, prin combinatii ce implica si folosesc statul, prin crearea de monopoluri artificiale, prin obtinerea de privilegii fiscale si legislative.
In loc de a se preocupa cu prioritate de angajarea cat mai productiva a muncitorilor, prioritar in linia sa de activitate este mobilizarea lobistilor si a influentei politice.
Firmele si industriile pe care le creaza sunt astfel hibrizi: pe jumatate politice, pe jumatate economice. Plutocratul este astfel un pseudo-capitalist, creatorul unor organizatii mutante in contextul unei ordini liberale a economiei de piata. El speculeaza slabiciunile economiei capitaliste si ale sistemului democratic, folosindu-si inteligenta si initiativa nu spre a perfectiona procesele de productie ori a crea produse noi sau mai ieftine, ci pentru a dezvolta retele de influenta, sisteme de lobby si a institutionaliza puterea sa politica sub pretextul si mantia activitatii economice.
Pericolul pseudo-capitalistilor
Pentru liberalii clasici, aparitia plutocratiei in secolul 19, odata cu dezvoltarea capitalismului, inseamna o noua amenintare la adresa libertatii si clasei de mijloc. Si in trecut, argumentau ei, au mai fost societati si state in care s-au creat si existau mari acumulari de averi. Dar capitalismul pietei libere au creat o concentrare de avutie fara precedent istoric in mainile unei minoritati. Atat timp cat aceasta minoritate, capitalistii, se rezuma la activitati economice pure, totul este in regula. Cand insa intervin inserandu-se in jocul politic si procesele statale, lucrurile se schimba: ei se transforma in pseudo-capitalisti, adica in plutocrati.
Nu este nici un motiv ca "marile averi" plutocratice sa nu fie potential la fel de insolente, mioape si periculoase precum aristocratia de mai ieri. Plutocratii incearca sa faca pur si simplu ceea ce nobilimea, clerul sau generalii au incercat in trecut: sa controleze puterea in stat si prin asta sa incalce in propriul avantaj drepturile celorlalti membri ai societatii. Ei nu trebuie insa demonizati, spun liberalii. Puterea si tentatia puterii corup. Ca si in alte cazuri din istorie, si in cazul acestora ne aflam in fata aceluiasi vechi adversar: slabiciunea umana in fata tentatiilor puterii, impulsul de a domina, instinctele primare incurajate de lipsa tariei de caracter.
Solutii liberale
Ca orice putere, pentru a nu deveni arbitrara, si puterea "marelui capital" - si cu atat mai mult a « mogulilor » plutocrati - trebuie sa fie tinuta in frau pe cai constitutionale, institutionale si reglementari juridice. Iata de ce reforma mecanismelor institutionale este o tema perena a liberalismului.
Ca o paranteza, trebuie notat ca asa se si explica opozitia profunda pe care acestia o au fata de interventia statului in economie. Pentru a feri societatea de tentatia plutocratica, este in interesul public ca relatia dintre stat si economie sa fie redusa la maxim. Mai mult, atat timp cat exista o legatura stransa intre stat si economie, si statul isi creaza canale de interventie, fiecare agent economic este tentat sau chiar fortat ca intr-o anumita masura sa incerce sa faca apel la metode plutocratice.
Este adevarat, spun liberalii, ca nu exista si nu vom avea niciodata un stat liberal pur, pentru ca interfata dintre stat si economie este inevitabila, iar ea creaza tot felul de excrescente plutocratice sau interventioniste. Dar putem incerca sa ne apropiem cat mai mult de acest ideal. Asa ca, pentru a reduce pericolul, este necesar ca functiile statului sa fie reduse, birocratia redusa, impozitarea redusa etc. Altfel spus, magnitudinea si cuprinderea statului sa fie cat mai restranse: pe scurt, "statul minimal".
Liberalismul omului de rand
Am vazut ca liberalismul adevarat este departe de a fi un avocat sau agent al plutocratilor si marilor capitalisti. Daca este asa, atunci in numele cui, mai precis, vorbeste liberalismul clasic? Raspunsul este intuitiv simplu, dar poate parea iarasi surprinzator unora: in numele oamenilor obisnuiti, in numele "clasei de mijloc".
Liberalismul nu are desigur nimic impotriva acumularilor de avere, a marilor capitaluri, atata timp cat acestea sunt rezultatul eforturilor oneste si creativitatii indivizilor si cat acestea nu sucumba tentatiei plutocratice. Dar alfa si omega sa sunt oamenii de rand. Nu "saracul", nu "bogatul", ci simplul cetatean.
Probabil cea mai elocventa prezentare a crezului liberal-clasic in aceasta privinta este cea data de tema "cetateanului uitat, a omului mereu trecut cu vederea". Sa ne reamintim aceasta tema, facand apel la marele liberal clasic W. G. Sumner. Analiza sa pleaca de la problema interventiei statului in economie si societate. Fie ca este facuta in scopuri plutocratice (stergeri de datorii, scutiri de impozite, subventii etc.), fie in scopuri umanitar (aasistenta sociala, ajutoare etc.), logica interventiei redistributive este, spune Sumner, aceeasi:
"A si B - parlamentari, ministri, activisti politici, plutocrati, filantropi etc, - se pun de acord si decid ce trebuie sa faca C pentru D". Motivul si sarcina nu conteaza: fie ca este vorba de subventii, de ajutor social, de iertarea de datorii, de tratament preferential etc., logica este aceeasi. D este sustinut prin mecanismele statului pentru ca asa vor A si B (la care se adauga uneori si D).
Problema cu astfel de scheme este ca ele depind de C. Acesta este cel ce fie le va finanta prin ipozite sau taxe, fie va trebui sa-si ajusteze comportamentul si viata in functie de ele. Iar problema este ca C nu este consultat si cateodata habar nu are despre intelegerea dintre A si B. Preferintele, ideile, interesele lui C, precum si efectele ultime asupra lui si implicit comunitatii din care el este parte sunt cu totul trecute cu vederea. C este asa numitul "cetatean uitat, omul mereu trecut cu vederea".
Cetateanul mereu uitat, acest C, spune Sumner, intr-un paragraf de referinta in istoria gandirii politice este ...
"...un om simplu, muncitor, ce nu are alt plan decat a-si castiga existenta prin munca cinstita. Il trecem mereu cu vederea pentru ca este independent, modest, si nu are pretentia la nici un favor. Nu este «sarac» si «neajutorat» si deci existenta sa nu starneste emotiile sau sentimentele caritabile. El este platitorul de taxe, omul ale carui eforturi tin in spate plutocratii si asistatii social deopotriva, si tot ce vrea el este sa fie lasat sa-si vada de viata"¦ Ne scapa mereu din atentie pentru ca nu se agita, nu face demonstratii si nu are nimic de pretins, dar cu totii ar trebui sa stim ca acesta este omul la care ar trebui sa ne gandim inainte de toate, cel pe care ar trebui sa-l aparam inainte de orice in fata presiunii la care este supus pe de o parte de plutocratie si pe de alta parte de institutionalizarea prin stat a redistributiei catre oricine si orice A si B cred de cuviinta".
In loc de concluzii
Privind inapoi, intelegem acum paradoxul si ironia situatiei din Romania de azi, unde liberalismul a ajuns sa fie prezentat drept aparatorul natural si servantul "marilor averi", al intereselor "capitalului" si, mai grav, al unor pseudo-capitalisti cu ambitii plutocratice. Acum vedem de ce discursul si practica asa numitului "liberalism" autohton cu pretentii "istorice" ne insulta atat de tare inteligenta si bun-simtul. Am avut ani buni impinsa in fata, in numele liberalismului, o imensa impostura: o masina plutocratica, cu un contingent imens de lobisti, functionari publici si politicieni, cu propriul departament de propaganda, cu propria agenda transnationala, si care practic a colonizat aparatul de guvernare si discursul public.
Nu este nici locul nici momentul sa ne intrebam care a fost rolul personajului nostru principal, aflat in cealalta coloana, a doua, in toata aceasta poveste. Este insa locul si momentul sa ne punem din nou intrebarea initiala: Este d-l Patriciu un libertarian ? Este d-l Patriciu un liberal clasic ratacit in Romania secolului 21 ? Coplesiti de multimea contradictiilor intre ceea ce face si ceea ce predica si in absenta unor date esentiale despre el, sa lasam, in spirit liberal, fiecare cititor sa completeze coloana in cauza cu ceea ce stie si considera relevant pentru personaj. Apoi sa traga singur concluziile, asa cum crede de cuviinta.
de Dragos Paul Aligica HotNews.ro
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
