Ultima oră

Satul Tiritu se apropie de oras cu viteza melcului

Daniel Garleanu
6 mai 2010 1537 vizualizări
Lucrarile la drumul comunal care leaga satul Tiritu de Poiana Cristei se vor incheia in iunie 2010 u drumul a fost latit si in prezent se lucreaza la trecerile peste Riul Rimna

Comuna Poiana Cristei a beneficiat in ultima perioada de investitii importante atit in imobile cit si in infrastructura. Primarul democrat liberal Vlad Petrus are mai multe proiecte in derulare, iar unele dintre ele au fost finalizate. Cu toate ca sediul primariei arata jalnic, Caminul Cultural a fost reabilitat, acesta reprezentind inainte de toate o sursa de venit, dupa cum spune edilul. Banii pe care ii incaseaza primaria in urma nuntilor, botezurilor sau altor evenimente de acest gen se investesc in scoli, drumuri comunale sau in ajutorarea satenilor. Satul Tiritu din comuna Poiana Cristei este rupt de civilizatie din cauza drumului anevoios. Aici se poate ajunge doar cu un tractor sau o caruta trasa de boi. "Trebuie sa fac trecerile peste apa ca sa se poata circula. Oamenii de acolo sint blocati. Noi am inceput investitia, avem doar jumatate din bani, dar pina la final o sa ii procuram pe toti", ne-a spus gospodarul de la Poiana Cristei. Drumul pina in satul Tiritu are 4 km si a costat pina acum primaria 3 miliarde, urmind ca cealalta jumatate sa fie asigurata tot din fonduri proprii. In acelasi timp, pe acest drum se lucreaza si la poduri, cu bani de la Guvern, aproximativ 32 de miliarde de lei vechi. "Am facut un pod pentru care am primit 4 miliarde. In prezent se lucreaza la cel de-al doilea si asteptam banii ca sa putem merge mai departe. Daca am realiza cele doua proiecte problema drumului ar fi rezolvata", spune Vlad Petrus. Localnicii s-au obisnuit sa piarda mult timp pe drum, cu toate ca satul se afla la doar 25 de km de Focsani. "E greu cu drumul asta. Daca vrei sa ajungi in oras mai bine te lipsesti. Poate daca o sa il faca o sa ne fie mai usor, dar cine stie cind", ne-a spus o femeie care lucra pamintul. Lucrarile la drumul comunal au inceput in octombrie 2009 si sint planificate sa se incheie la sfirsitul lunii iunie 2010, dupa cum ne-a spus primarul. Vlad Petrus sustine ca ar putea reduce costurile unei lucrari la jumatate daca executantul ar fi din comuna, iar acest lucru ar insemna ca banii sa se intoarca partial tot in primarie si satenii sa aiba de munca. (Daniel GIRLEANU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.