Ultima oră

SOCIAL:Daniel Funeriu: MECTS are fondurile necesare pentru a acorda salariile profesorilor

Ziarul de Vrancea
10 mar 2010 451 vizualizări
Ministerul Educatiei are fondurile necesare pentru a acorda salariile profesorilor, conform legii salarizarii unitare, a declarat ministrul de resort, Daniel Funeriu.

Potrivit acestuia, situatiile semnalate, recent, in presă cu privire la neplata salariilor au avut trei cauze, pentru care ministerul a găsit, intre timp, solutii. în primul rand a fost vorba de plata celui de-al 13-lea salariu fără să se tină cont de prevederile legale care spun că acesta se poate acorda pe intreaga durată a anului fiscal. în unele cazuri, al 13-lea salariu s-a plătit integral din fondurile alocate trimestrului 1, apărand astfel un dezechilibru pe cele 4 trimestre ale anului. Cea de-a doua situatie a apărut pentru că nu s-a respectat OUG 1/2010, privind incadrarea personalului didactic. în plus, in unele judete, s-au pus in plată hotărari judecătoresti nedefinitive.


Agerpres Jurnal


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.